INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA ROȘIE - FCSB

Întrebat despre criticile lui Becali, căpitanul Olaru a cedat la final: „Am încercat să trec peste multe, nu merită!”

foto: Cristi Preda (GSP)
foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , - Publicat vineri, 28 noiembrie 2025 00:28 / Actualizat vineri, 28 noiembrie 2025 01:04

FCSB a cedat la limită în Serbia, asta deși a jucat în superioritate numerică mai bine de o oră. Unicul gol al partidei a fost marcat de Bruno Duarte, în minutul 50.

Roș-albaștrii sunt ca și eliminați din Europa League! După meci, Darius Olaru (27 de ani), liderul campioanei, a vorbit despre prestația slabă a echipei, dar și despre criticile patronului FCSB, Gigi Becali (67 de ani).

Gigi Becali a depus armele, după Steaua Roșie - FCSB: „Ce spuneați voi e posibil să se întâmple” + Nu l-a menajat nici pe preferatul lui
Steaua Roșie - FCSB
Gigi Becali a depus armele, după Steaua Roșie - FCSB: „Ce spuneați voi e posibil să se întâmple” + Nu l-a menajat nici pe preferatul lui

Darius Olaru, tulburat, după Steaua Roșie - FCSB 1-0: „Nu am nicio explicație”

Căpitanul Darius Olaru a fost sincer și vizibil afectat după eșec. Întrebat și despre criticile lui Gigi Becali, mijlocașul a avut un moment în care aproape a clacat:

„Nu știu ce s-a întâmplat… poate era mai bine să nu fi existat acel cartonaș roșu. Nu am explicație pentru ce a urmat. Nu știu dacă putem spune că am jucat ceva în această seară.”

Mijlocașul a punctat și momentul-cheie ratat de FCSB:

„Dacă Cisotti reușea să marcheze, sigur altfel se juca. Ei s-ar fi deschis, dar au înscris primii și după s-au apărat, au tras și de timp… face parte din joc. Așa am câștigat și noi multe meciuri anul trecut în Europa.”

Căpitanul roș-albaștrilor, decepționat de forma echipei: „Nu arătăm deloc bine. Sunt tare dezamăgit”

Darius Olaru a vorbit și despre forma slabă a echipei și despre ceea ce simte în vestiar:

„Nu arătăm deloc bine. Sunt dezamăgit. La fiecare meci încerc să dau totul, indiferent de competiție. Trebuie să ne dorim mai mult, e Europa, nivelul e altul. Dacă nu dăm mai mult, nu putem face față.”

Fanii FCSB au venit în număr mare la Belgrad, în ploaie și frig. Olaru n-a putut ascunde regretul:

Suporterii sunt dezamăgiți, normal. Au avut o discuție ok cu noi, nimic rău. Dar nici noi nu trecem printr-o perioadă bună. Doar victoria de duminică ne mai poate scoate.”

Referire directă la criticile lui Becali

Întrebat de presiunea și tiradele patronului, Olaru a transmis un mesaj apăsat:

Sunt de mult timp aici și am încercat să trec peste multe. Dar sunt jucători care nu merită toate criticile și poate nu trec atât de ușor precum o fac eu.”

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (2)
ionica007
ionica007  •  28 Noiembrie 2025, 08:25

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Gorilla
Gorilla  •  28 Noiembrie 2025, 03:37

Darius, rezista cat mai ai contract, antreneaza-te bine, joaca la fel de serios ca intotdeauna, dupa care pleci liber la o echipa unde se lucreaza serios. Mai ai lejer zece ani buni de fotbal si esti cel mai bun jucator din prima liga.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează