FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Război! Oțelul o acuză pe Dinamo: „Metode securiste!” / „Nu se poate desprinde de propriul trecut obscur”

Oțelul Galați - Dinamo // foto: Cristi Preda (GSP)
Oțelul Galați - Dinamo // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , - Publicat vineri, 28 noiembrie 2025 15:41 / Actualizat vineri, 28 noiembrie 2025 19:55

Oțelul acuză o măsură luată de Dinamo înaintea meciului direct de sâmbătă. Echipa bucureșteană a decis să limiteze accesul suporterilor adverși în funcție de domiciliul din actul de identitate, ceea ce gălățenii au descris drept „metodă securistă”, acuzând că roș-albii „nu se pot desprinde de propriul trecut obscur”.

UPDATE 19:30

Dinamo București a emis un comunicat oficial după disputa privind accesul suporterilor de la Oțelul Galați. Mai multe detalii despre comunicatul clubului și contextul meciului puteți citi aici.

  • Știrea inițială:

Sâmbătă, 29 noiembrie, Dinamo va primi vizita Oțelului în etapa 18 a Superligii. Până să ajungă cele două formații să se înfrunte pe teren, un război declarativ a început în afara acestuia.

Astăzi, dunărenii au lansat acuzații dure, condamnând o decizie a dinamoviștilor, pe care o descriu drept „practică abuzivă, discriminatorie și profund nejustificată”.

Este vorba despre filtrarea spectatorilor în funcție de domiciliul trecut în buletin. Prin această măsură, dinamoviștii caută să le permită accesul în peluza oaspete doar locuitorilor Galațiului.

Oțelul o acuză pe Dinamo: „Metode securiste!”

Gazeta a ajuns în posesia informării pe care Dinamo a trimis-o pe adresa clubului gălățean, în care bucureștenii precizează că „domiciliul înscris trebuie să fie, în mod obligatoriu, pe raza județului Galați”.

Război! Oțelul o acuză pe Dinamo: „Metode securiste!” / „Nu se poate desprinde de propriul trecut obscur”
Documentul semnat de Andrei Nicolescu

Din informațiile GSP.ro, este o modalitate prin care dinamoviștii încearcă să evite joncțiunea dintre suporterii Oțelului și cei ai Petrolului, care, în contextul legăturii dintre galerii, li s-ar fi alăturat gălățenilor la acest meci.

Redăm comunicatul Oțelului:

SC Oțelul Galați condamnă decizia clubului Dinamo București, prin care accesul suporterilor noștri în sectorul oaspete al Arenei Naționale este condiționat de domiciliul înscris în actul de identitate.

Această măsură reprezintă o practică abuzivă, discriminatorie și profund nejustificată, incompatibilă cu normele și spiritul fotbalului modern. Filtrarea spectatorilor pe criteriul domiciliului amintește mai degrabă de metode administrative securiste, nicidecum de procedurile unei organizații sportive din anul 2025.

Situația este cu atât mai gravă cu cât același tip de restricție a fost aplicat și la meciul precedent disputat de echipa noastră la București, ceea ce arată un tipar de comportament îngrijorător față de suporterii Oțelului Galați.

Din păcate, prin astfel de decizii, Dinamo demonstrează din nou că nu se poate desprinde de propriul trecut obscur și continuă să repete aceleași metehne și atitudini opace, care nu își mai au locul într-un fotbal profesionist. În loc să adopte standarde moderne, se revin la reflexe vechi, care pun bariere artificiale și tensionează inutil atmosfera sportivă.

Prin această decizie, suporterii echipei noastre, fie că locuiesc în alte județe, sunt excluși arbitrar, deși apartenența la Oțelul nu este definită de o adresă din buletin, ci de loialitate și pasiune. În fața acestor abuzuri repetate, SC Oțelul Galați a întreprins toate demersurile legale și regulamentare necesare: sesizări oficiale către FRF și LPF, plângere depusă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), solicitând investigarea de urgență a acestor practici și luarea măsurilor care se impun.

Totodată, solicităm ridicarea de urgență a acestei dispoziții discriminatorii. În caz contrar, clubul Dinamo București își va asuma consecințele legale și regulamentare pe care instituțiile competente le vor dispune.

Facem un apel ferm către toți suporterii Oțelului Galați: veniți la meci, susțineți echipa, indiferent de domiciliul pe care îl aveți! Oțelul este o familie unită, iar nicio măsură abuzivă nu va reuși să ne divizeze.

SC Oțelul Galați rămâne ferm alături de toți suporterii săi, indiferent de orașul, județul sau țara în care locuiesc. Nu vom accepta nicio măsură care încearcă să ne intimideze sau marginalizeze familia roș-alb-albastră.

Oțelul este o comunitate unită. Iar această comunitate nu poate fi împărțită după niciun criteriu discriminator.

Răspuns cu aceeași monedă

La meciul tur, disputat în iulie, clubul gazdă a inițiat aceeași măsură. Suporterii domiciliați în București nu au putut să-și achiziționeze bilete de la Galați, într-o tentativă a clubului de a-i opri pe dinamovștii care plănuiau să ocupe alte locuri în afara celor destinate oaspeților.

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (23)
cnr67
cnr67  •  28 Noiembrie 2025, 22:49

Te umfla rasul. Deci aia de la Otelul adopta metoda asta, acum Dinamo le raspunde cu aceeasi moneda, iar Otelul se indigneaza.

creeperno807
creeperno807  •  28 Noiembrie 2025, 22:40

Calomnii nefondate

Zebra
Zebra  •  28 Noiembrie 2025, 21:02

Ar fi cazul ca adversarele lui dinamo care apropo,se activează cu aceste eterne clișee exact înainte de meciul direct sau după,să mai găsească și alte lucruri! Sunt cam eterne și răsuflate! Și destul de...

Vezi toate comentariile (23)
Comentează