Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 28 noiembrie 2025 17:48 / Actualizat vineri, 28 noiembrie 2025 17:50
Horia Tecău (40 de ani), triplu campion de Grand Slam la dublu și dublu mixt, învingător la Turneul Campionilor în 2015, va lansa o platformă educațională dedicată sportivilor, cu ocazia împlinirii unui deceniu de la triumful său la Wimbledon.
După 10 ani de la cucerirea primului titlu de Grand Slam la dublu, Wimbledon 2015, alături de Jean-Julien Rojer, Horia Tecău va marca momentul, la câteva luni distanță, prin lansarea unei platforme educaționale, Mind.Set.Match.
Aceasta reprezintă un program educațional care îmbină antrenamentul fizic cu pregătirea mentală a sportivilor, coroborat cu sprijin pentru părinți și antrenori.
Mentalitatea, echilibrul emoțional, construirea unui brand personal, relația cu presiunea, pregătirea tehnică, dar și fizică, precum și îndrumarea părinților și antrenorilor reprezintă doar cateva dintre temele ce vor fi abordate, ca un tot unitar, prin intermediul unor tabere, seminarii, masterclass-uri și workshop-uri practice dedicate, se arată într-un comunicat remis de fostul număr 2 mondial la dublu.
Horia Tecău: „Am învățat și câștigat mult prin tenis, e timpul să ofer”
„Am învățat și câștigat mult prin tenis: disciplină, reziliență, încredere, o carieră și o comunitate. A venit timpul să ofer, la rândul meu, energia, experiența și resursele pe care le-am acumulat. Cred cu tărie într-un nou model de dezvoltare a sportului românesc, în care educația, calitatea și investiția se susțin reciproc pentru a genera performanță reală și durabilă”, a spus Horia Tecău.
Pe lângă platforma educațională, Tecău va deveni acționar, cu un portofoliu de 20%, la Electrify, primul brand românesc de echipament de tenis. Parteneriatul e deschis cu lansarea unei colecții aniversare, „Legends 2025”, dedicată tocmai aniversării celor 10 ani de la cucerirea titlului la Wimbledon.

„Sunt cele două direcții prin care mă voi implica în mod direct: una în zona de mindset și educație, cealaltă în cea de imagine și performanță. Văd aceste două proiecte ca pe un adevărat ecosistem dedicat excelenței. Nu mă rezum la a-mi pune numele pe un brand, ci investesc capital, energie și viziune. Este un angajament pe termen lung, prin care îmi doresc să ajut tinerii sportivi să aibă succes - atât în sport, cât și în viață”, a adăugat el.
3titluri de Grand Slam are Horia Tecău în carieră, Wimbledon 2015 și US Open 2017 la dublu și Australian Open 2012 la dublu mixt
Horia Tecău a fost căpitan al echipei de Billie Jean King Cup
După retragerea din activitate, anunțată la finele sezonului 2021, el a mai disputat o ultimă partidă în Cupa Davis, în februarie 2022, în primul tur al calificărilor competiției. România a a întâlnit atunci Spania, pe zgură, la Marbella, iar Tecău și Marius Copil au învins perechea formată din Alejandro Davidovich Fokina și Pedro Martinez.
Din 7 martie în același an, el a devenit căpitan al echipei de Billie Jean King Cup a României. În aprilie, se afla pentru prima dată pe bancă pentru înfruntarea cu Polonia din calificări, pierdută însă, 0-4.

În timp însă, sub comanda sa, România a participat în noiembrie 2024 la turneul final al Cupei Billie Jean King, organizat în Martin Carpena Arena din Malaga, Spania. În „optimi”, echipa alcătuită din Jaqueline Cristian, Anca Todoni, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Monica Niculescu a fost învinsă cu 2-1 de Japonia.
În 2025, în grupa A a calificărilor pentru turneul final al BJK Cup, România a fost învinsă cu 3-0 de Japonia și de Canada. Cu un lot schimbat și întinerit, echipa noastră nu a putut face față unor adversare mai puternice.
Pe 19 august, după trei ani și jumătate în funcție, el a anunțat că își încheie activitatea în acest rol și a fost înlocuit pe 17 septembrie de Alexadra Dulgheru.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu