INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Dezvăluiri șocante de la Liverpool: „Vedetele lor sunt terminate psihic”

Jucătorii lui Liverpool, cu capetele plecate după 1-4 cu Eindhoven în Champions League / Foto: Imago
Jucătorii lui Liverpool, cu capetele plecate după 1-4 cu Eindhoven în Champions League / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 30 noiembrie 2025 13:12 / Actualizat duminica, 30 noiembrie 2025 13:33

Tabloidul Daily Mail dezvăluie detalii din vestiarul lui Liverpool și despre starea mentală a jucătorilor. Conținutul este exploziv!

Liverpool traversează cea mai dură criză din ultimii 72 de ani, cu 9 eșecuri suferite în ultimele 12 partide disputate, iar dezvăluirile pe care Daily Mail le face duminică explică degringolada care domnește pe teren și în vestiar de o bună bucată de vreme.

Daily Mail: „Domnește o confuzie totală. Jucătorii sunt șocați de propriul colaps”

Potrivit publicației amintite, „jucătorii sunt efectiv șocați de propriul colaps”, după ce sezonul trecut au defilat în Premier League, suferind doar 4 înfrângeri în întreg sezonul.

Daily Mail relatează pe larg despre atmosfera de la club: „Atmosfera generală este una de confuzie totală. Ce se întâmplă aici? Acum doar două luni, singura întrebare despre viitorul managerului Arne Slot ar fi fost când va semna un nou contract – nu când își va face bagajele”.

Sentimentul în vestiarul lui Liverpool: „Îl dezamăgim pe antrenor”

În vestiar, scrie tabloidul menționat, atenția este îndreptată asupra căpitanului Virgil van Dijk, care este extrem de frustrat. „În vestiar, vedetele experimentate sunt în stare de șoc. Van Dijk are meritul că iese și se confruntă cu jurnaliștii după fiecare meci.

El îi îndeamnă pe toți ceilalți să înceapă să-și asume responsabilitatea pentru criză. «Îl dezamăgim pe antrenor» – acesta este sentimentul general. Căpitanul și ceilalți sunt deranjați și iritați de forma recentă a echipei”.

După eșecul cu Eindhoven, din Liga Campionilor, în Anglia se vorbește despre o posibilă înlocuire a lui Arne Slot, dacă șefii clubului ajung la concluzia că nu este capabil să redreseze situația.

The Sun: „Jurgen Klopp până la vară, Luis Enrique pe termen lung”

Tabloidul The Sun a scris vineri că aceștia îi vor cere lui Jurgen Klopp să preia echipa până la vară și apoi să-l numească pe Luis Enrique, acum la PSG, pe termen lung. Slot n-a negat că a tot avut discuții în ultimul timp cu responsabilii lui Liverpool, însă susține că se bucură în continuare de încrederea acestora.

„Sunt același gen de discuții pe care le-am avut mereu, de când sunt eu aici, la club”, a pretins el. The Sun susține însă că, departe de ochii olandezului, au avut loc ședințe și între directorii „cormoranilor”, îngrijorați că acesta „a pierdut vestiarul”.

Ultima oră: Dietmar Hamann, fost jucător al lui Liverpool și al lui Bayern, și-a exprimat convingerea că „Liverpool a vorbit deja cu Jurgen Klopp”.

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează