Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 02 decembrie 2025 19:55 / Actualizat marti, 02 decembrie 2025 20:01
Spania a pierdut cu Serbia, scor 29-31, în grupele principale de la Campionatul Mondial de handbal feminin.
Ibericele erau favorite înaintea meciului și chiar au condus la pauză cu două goluri. A urmat o cădere în repriza a doua, iar șansele de calificare în sferturi au scăzut teribil.
Spania a pierdut cu Serbia, deși a avut 6 goluri avans în repriza a doua
Jocul a fost echilibrat în primele minute. S-a mers cap la cap până la 9-9. Spania a trecut apoi în avantaj, a marcat două goluri rapide și nu a mai cedat conducerea până la finalul primei reprize.
La pauză a fost 19-17 pentru iberice, care au început repriza a doua în forță. Spania a marcat gol după gol, ajungând să conducă cu 6 goluri. A fost 24-18, diferența s-a menținut câteva minute, apoi a urmat dezastrul pentru Spania.
De la 27-22, spanioloaicele au mai înscris doar de două ori până la finalul meciului. Serbia s-a trezit din pumni pe final de meci și a reușit o revenire de senzație. S-a impus cu 31-29 și e la un pas de calificarea în sferturile Campionatului Mondial.
Spania, șanse infime să mai ajungă în sferturi la Mondial
Serbia a ajuns la 4 puncte în grupa principală II și e pe locul 2. Spania e pe poziția a treia, cu 2 puncte. Germania e liderul grupei În cazul în care cele două ar termina la egalitate, Serbia ar avea avantaj cu Spania, pentru că principalul criteriu de departajare e rezultatul din meciul direct.
Astfel, ibericele au nevoie de o minune pentru a se califica în sferturi. Mai exact, Serbia să obțină maxim un egal în următoarele două meciuri, cu Insulele Feroe și Muntenegru, iar spanioloaicele să câștige tot.
În plus, Spania poate fi depășită și de Muntenegru sau Insulele Feroe, care au intrat tot cu două puncte în grupa principală.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu