Articol de Adrian Duţă, Valentin David (video), Carmen Dumitru - Publicat miercuri, 03 decembrie 2025 14:45 / Actualizat miercuri, 03 decembrie 2025 15:10
Steluța Luca (50 de ani), fosta mare jucătoare a României și elevă a lui Gheorghe Tadici, a vorbit despre scandalul momentului din sportul românesc. Mai multe jucătoare antrenate de Tadici au făcut dezvăluiri uluitoare, lansând acuzații multiple la adresa tehnicianului de la Zalău.
Scandalul Tadici, deconspirat de GSP:
Azi, 3 decembrie, GSP a prezentat cazul Denisei Vâlcan, handbalistă retrasă în vară la doar 24 de ani. Fosta jucătoare de la Zalău a fost supusă unor abuzuri constante de către Tadici, după cum au dezvăluit surse apropiate de caz.
„Anul trecut, o colegă din echipă, Denisa Vâlcan, a fost terminată psihic și a dorit cu orice preț să termine contractul și să nu se mai întoarcă vreodată în handbal!”, spune o handbalistă de la Zalău, sub protecția anonimatului.
VIDEO. Steluța Luca, despre cazul Tadici: „Adevărul e undeva la mijloc. Trebuie să ne uităm întâi la noi”
În aceeași zi cu informațiile publicate de Gazetă, Steluța Luca a participat la evenimentul de lansare a platformei de ticketing pentru Campionatul European de handbal feminin din 2026, competiție găzduită și de România.
La evenimentul din Capitală, fosta mare handbalistă a naționalei fost întrebată de reporterul GSP despre cazul Tadici.
„Nu vreau să comentez despre Gheorghe Tadici, adevărul e undeva la mijloc. Cunosc și sportivele, îl cunosc și pe domnul Tadici. Eu am lucrat cu dânsul. Fiecare sportivă poate să interpreteze cum vrea ea. Din experiența mea, și noi ca sportive trebuie să vedem unde greșim. Până a face anumite afirmații, trebuie să ne uităm la noi”, a răspuns Steluța Luca.
Steluța Luca a vorbit și despre naționala României: „Sper ca poarta să ne ajute mai mult”
Steluța Luca a vorbit, în cadrul evenimentului menționat, și despre parcursul naționalei României la Mondialul de handbal feminin. „Tricolorele” vor juca de la 19:00 împotriva Ungariei, în prima etapă a grupelor principale.
Sper într-un meci bun al naționalei României. Le doresc fetelor să fie concentrate din minutul 1 până în minutul 60. Sper să reușească o apărare foarte bună, mai ales în zona centrală, și poarta să ne ajute mai mult ca în ultimele două jocuri. Atunci, putem spera la mai mult.
Mi-a plăcut disponibilitatea sportivelor la efort, o surpriză plăcută. Am văzut un lucru frumos la naționala României. Jucătoare tinere care vor să ne demonstreze că merită să joace mai mult și la echipele de club.
Să vedem ce vom face diseară și să așteptăm și următorul meci. Pot apărea surprize, dar depinde de ele. Văd un colectiv foarte unit, la nivel de staff și echipă.
Acest Mondial le va da încredere fetelor, vor căpăta experiență, iar anul viitor, când vom avea Europeanul în România, sunt convinsă 100% că România va fi în primele 8. Clujul și Oradea tot timpul au fost alături de naționala României.
- Steluța Luca, fostă handbalistă
Steluța Luca, legendă a handbalului românesc
De-a lungul carierei, Steluța Luca a jucat la Textila Zalău, Oltchim, Verona, Randers, Copenhaga.
Steluța a jucat 223 de meciuri pentru România, marcând 1013 goluri în tricoul naționalei. În 2005, a câștigat argintul la Campionatul Mondial din Rusia.
12 titluri naționalea câștigat Steluța Luca în carieră
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu