Articol de Maria Olteanu - Publicat joi, 04 decembrie 2025 00:09 / Actualizat joi, 04 decembrie 2025 10:08
Inter, echipa lui Cristi Chivu (45 de ani), a reușit un succes fără emoții miercuri seara, pe teren propriu, în optimile de finală ale Cupei Italiei, scor 5-1, contra celor de la Venezia. După meci, tehnicianul român a fost notat de jurnaliștii italieni cu 7,5.
Pe stadionul „Giuseppe Meazza”, în primul meci al lui Cristi Chivu în competiție, gazdele nu au avut nicio emoție în fața divizionarei secunde. „Nerazzurrii” au defilat și s-au impus la o diferență de 4 goluri, avansând în competiție.
La finalul partidei, jurnaliștii italieni au analizat cele întâmplate la Milano și i-au acordat tehnicianul român nota 7,5, cea mai mare a partidei, alături de Thuram, și el notat la fel. În sferturi, Inter ar urma să joace cu învingătoarea confruntării AS Roma - Torino.
Cristi Chivu a primit nota 7,5 după succesul cu Venezia
„Cristian Chivu 7,5 – Se schimbă oamenii, nu principiile de joc. Iar dacă schimbi atacanții și dai de Esposito și Thuram, totul devine mult mai ușor.
După un început mai ezitant, meciul Interului se transformă într-un spectacol aproape 70 de minute: calificarea este aproape sigură încă din prima repriză, la fel și posibilitatea de a gestiona cât mai bine energia tuturor. Doar lucruri frumoase pentru el, în seara asta”, au notat jurnaliștii italieni de la tuttomercatoweb.com, despre Cristi Chivu.
Cum a reacționat presa din Italia, după succesul lui Inter din Cupa Italiei
Inter respectă pronosticul și zdrobește Venezia în optimile de finală ale Cupei Italiei. Nerazzurri câștigă clar cu 5-1 și se califică în sferturile de finală ale competiției.
- Tutto Mercato Web
Inter - Venezia 5-1, final: o seară plină de note vesele, nerazzurri zboară în sferturile de finală ale Cupei Italiei
- FC Inter News
Inter face un poker împotriva Veneziei: Diouf, Esposito, Thuram (2) și Bonny. În sferturi, Roma sau Torino. Nerazzurrii, fără emoții în optimile Cupei Italiei, deși nu au jucat mai mulți titulari importanți.
- Gazzetta dello Sport
Imagini de la Inter - Venezia 5-1
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu