Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 04 decembrie 2025 14:03 / Actualizat joi, 04 decembrie 2025 22:21
Alexandru Chipciu (36 de ani, fundaș stânga) și Dan Nistor (37 de ani, mijlocaș) sunt aproape să semneze prelungirea cu U Cluj, după cum susține Radu Constantea, președintele clubului ardelean.
Cei doi veterani de la U Cluj mai au contracte până la finalul acestui sezon. Însă vor rămâne încă un an la U, până în 2027. Clubul ardelean le-a oferit acestora noi înțelegeri.
Alex Chipciu și Dan Nistor semnează prelungirea cu U Cluj
„Cred că o să încercăm să facem 1-2 transferuri în iarnă. De plecări nu s-a discutat, o să vedem după aceste meciuri. Cu siguranță cred că și Murgia a avut alte așteptări de la el. Sperăm să-și revină cât mai repede și să fie jucătorul pe care l-am văzut anul trecut la Hermannstadt. A avut o mică accidentare, acum a început să participe la antrenamente.
Suntem în discuții avansate de a prelungi încă un sezon cu Nistor și Chipciu, contractele lor expiră în vara lui 2026, dar deja am inițiat discuții și sunt avansate”, a declarat Radu Constantea, potrivit fanatik.ro.
15 meciuriare Nistor în acest sezon de Superliga: a marcat 3 goluri și a oferit 4 pase decisive
Constantea: „Nu ar fi dramatic să ratăm play-off-ul”
Constantea a vorbit și despre parcursul echipei. U Cluj e pe locul 10, cu 24 de puncte, și țintește play-off-ul. Cu toate acestea, președintele clubului susține că nu ar fi o dramă facă nu s-a clasa în primele 6.
Cred că primele 4 echipe au un număr de puncte importante, nu va fi ușor să intrăm în play-off. Trebuie să ținem cont că sunt echipe importante și în spatele nostru. Important e să acumulăm cât mai multe puncte până la finalul acestui an calendaristic. Cred că ne luptăm, totuși, până la final.
Sigur că ar fi o dezamăgire, dar nu ar fi dramatic din perspectiva financiară. Trebuie să fim corecți și conștienți că nu suntem o echipă care să aibă pretenții să fie în fiecare an în play-off. Indiferent de rezultate, eu cred că se va juca până la final accesul în play-off, se poate întâmpla orice.
- Radu Constantea, președinte U Cluj
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu