INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

CORESPONDENȚĂ GSP DIN MILANO „Bine că a plecat trădătorul!” » Suporterii de toate vârstele ai lui Inter au fost cuceriți de Cristi Chivu

Grupul de puști fani Chivu și contra lui Simone Inzaghi, antrenorul predecesor al lu Inter / Foto: GSP.ro +13   FOTO
Grupul de puști fani Chivu și contra lui Simone Inzaghi, antrenorul predecesor al lu Inter / Foto: GSP.ro

Articol de , , - Publicat joi, 04 decembrie 2025 20:43 / Actualizat joi, 04 decembrie 2025 20:43

Reporterii Gazetei Sporturilor au întâlnit mulți fani pe „Giuseppe Meazza” care s-au declarat mulțumiți de aducerea lui Cristi Chivu ca antrenor la Inter. „E spectaculos, cel mai bun pentru Inter. Sperăm să rămână cât mai mult”, a spus o bunică, alături de nepotul Riccardo, urând, prin intermediul GSP.ro, toate cele bune celor din România, unde are mulți prieteni.

După două decepții consecutive, 0-1 în derbyul cu Milan și 1-2 cu Atletico în Champions League, Interul lui Chivu a legat două succese, 2-0 la Pisa în Serie A și 5-1 cu Venezia în „optimile” Cupei Italia. Deși nerazzurrii au pierdut cinci meciuri în sezonul în curs, tifosii sunt toți de partea antrenorului român, venit în urmă cu șase luni la vicecampioana Italiei.

De la cei mai tineri fani, la cei maturi, la familii, în care tată și fiu, bunică și nepot merg la meciuri pe „Giuseppe Meazza” ca să suțină trupa lui Chivu, se poate respira o atmosferă foarte bună și optimistă creată în jurul lui Inter. O detașare de trecut și de era Simone Inzaghi, a cărui plecare nu este regretată nici măcar de un copil de zece ani.

„Chivu e foarte inteligent și bun, înțelege totul, mai bine decât o făcea cel de dinaintea lui. Nu este un trădător, mi se pare un antrenor valoros. Cine a trădat? Simone Inzaghi!”, ne-a zis Matteo, susținut de Luca și un alt grup de puști deloc timizi în fața microfonului GSP, între care s-a infiltrat și un dușman juventin.

„Bine că a plecat trădătorul!” » Suporterii de toate vârstele ai lui Inter au fost cuceriți de Cristi Chivu
Cel mai tânăr și timid fan Inter și-a luat inima în dinți și a mărturisit că îi place Cristi Chivu / Foto: GSP.ro

VIDEO. Suporterii lui Inter s-au îndrăgostit de Chivu: „Pentru noi, Cristian e spectaculos. E cel mai bun antrenor și sperăm să rămână în Italia și, mai ales, cât mai mult la Inter”

Cea mai vehementă suporteră a antrenorului venit de la Parma a fost fără dubii o femeie nu departe de pensie, care a venit la stadion însoțită de nepotul Riccardo.

Pe cât de timid era micuțul preșcolar, pe atât de exuberantă a fost bunica, legată afectiv de România, prin prietenii săi în domeniul afacerilor cu canapele.

„Bine că a plecat trădătorul!” » Suporterii de toate vârstele ai lui Inter au fost cuceriți de Cristi Chivu
Majoritatea fanilor nerazzurri sunt de partea lui Cristi Chivu în aventura sa la Inter / Foto: GSP.ro

„Pentru noi, Cristian e spectaculos. E cel mai bun și sperăm să rămână în Italia și, mai ales, la Inter. Personal, eu sunt foarte mulțumită”, a spus doamna.

Completată de nepot, care a prins între timp mai mult curaj: „Sper să stea cât mai mult la Inter, pentru că știe cum să formeze un grup frumos și puternic. Eu cred că vom reuși să câștigăm cu el”.

Citește și:
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Doi oameni au murit pe loc!
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Doi oameni au murit pe loc!
Peste 600.000 de români din Spania sunt afectați de noua schimbare rutieră! Accesoriul obligatoriu de la 1 ianuarie: cât costă
Noutati auto
Peste 600.000 de români din Spania sunt afectați de noua schimbare rutieră! Accesoriul obligatoriu de la 1 ianuarie: cât costă
Situație fără precedent la CSM București! Refuzată de două românce, campioana bifează o revenire surprinzătoare
Handbal
Situație fără precedent la CSM București! Refuzată de două românce, campioana bifează o revenire surprinzătoare
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (2)
CatalinGar
CatalinGar  •  05 Decembrie 2025, 08:11

Acum câteva zile, era un articol cu suporterii lui Inter care nu îl mai vor pe Chivu, acum ca il susțin, ma gândesc ca după victorie il vor in continuare, iar după înfrângere il vor schimbat sau e doar in imaginația jurnaliștilor?

Brazvan
Brazvan  •  04 Decembrie 2025, 21:05

Articol siropos, scos din condei. De unde știm că trei metri mai încolo nu erau unii care dormeau cu poza lui Inzaghi sub pernă? Oricum, Bocca al lupo, Cristi Chivu!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează