FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  FCSB

FCSB și-a făcut deja calculele: „Jucăm la Craiova cu calificarea pe masă”

Rezultatul din Petrolul - Craiova o ajută pe FCSB // FOTO: Cristi Preda (GSP)
Rezultatul din Petrolul - Craiova o ajută pe FCSB // FOTO: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat joi, 04 decembrie 2025 22:55 / Actualizat joi, 04 decembrie 2025 23:05

Victoria Craiovei cu Petrolul, scor 4-0, din runda a doua a grupelor Cupei României a fost exact rezultatul de care avea nevoie FCSB, pentru a mai spera la calificare.

În cazul unui eșec al Craiovei la Petrolul, FCSB ar fi rămas cu șanse minime de a merge în sferturi. Chiar înainte de meciul de la Ploiești, Mihai Stoica făcea calculele și spunea că așteaptă un cel puțin un egal la Ploiești, pentru ca meciul de pe „Oblemenco”, din ultima rundă a Grupei B, să se joace cu calificarea pe masă.

FCSB, mulțumită de rezultatul din Petrolul - Craiova

„Cupa României și-a bătut joc de FCSB, ca în sezonul trecut, ca acum două sezoane. Este singura competiție din lume în care meritul sportiv este anulat în totalitate. Pentru că FCSB a jucat până acum șapte deplasări europene, iar în Cupă joacă toate meciurile în deplasare. Este foarte greu de găsit cuvinte pentru a explica această bătaie de joc.

Nu înțeleg de ce cei care plătesc pentru aceste competiții nu își spun punctul de vedere. Uitați-vă ce finale și ce semifinale avem. Nu aveam o altă soluție.

Mai mult de atât. În situația în care Petrolul joacă cu echipa a doua, iar Craiova nu pierde în seara asta, FCSB nu a ieșit din competiție. FCSB poate să joace la Craiova cu calificarea pe masă, iar în situația în care tu vrei să câștigi Cupa României, trebuie să câștigi oriunde, orice meci, pentru că vin meciurile eliminatorii. Noi, practic, începem meciurile eliminatorii cu o etapă înainte”, a spus Mihai Stoica, înaintea partidei de la Ploiești, la Prima Sport.

Craiova - FCSB, meciul decisiv din ultimă, se va juca pe 11 februarie.

Mihai Stoica, replică pentru contestatari: „Habar nu au”

Decizia celor de la FCSB, de a menaja titularii în Cupă a atras mai mulți contestatari, iar Mihai Stoica a avut o replică pentru aceștia:

FCSB și-a făcut deja calculele: „Jucăm la Craiova cu calificarea pe masă”
Mihai Stoica // FOTO: Instagram

„Cei care spun că ne batem joc trebuie să înțeleagă că poimâine vom juca cu Dinamo. Cu câteva zile în urmă am jucat la Belgrad. A trebuit să ajungem la Constanța, nu am ajuns la Constanța. Am aterizat la București. După care, am jucat duminică, urma să jucăm miercuri la Arad.

Echipa noastră a jucat la Arad, la 00:00, după miezul nopții, mâncau, a ora 6:00 s-au trezit și au plecat spre bază. Au ajuns la prânz, la 12. Cei care tot vorbesc habar nu au ce înseamnă să tot schimbi patul. Să ai 3 deplasări în 6 zile, iar după aia să ai derby cu Dinamo”.

Calcule înainte de ultima etapă a grupei B:

  • dacă Craiova câștigă cu FCSB, face 9 puncte și câștigă grupa;

  • dacă câștigă FCSB, Craiova rămâne cu 6, tot câte are face și FCSB, și depinde ce se va întâmplă în meciul Gloria Bistrița - UTA. Cu un succes, arădenii ajung la 7 puncte, iar departajarea pentru locul 2 se va face între Craiova și FCSB. La meci direct, campioana României are avantaj și Craiova este OUT;

  • dacă Craiova și FCSB termină la egalitate, oltenii ajung la 7 puncte, FCSB la 4 și, indiferent ce se va întâmpla în Gloria Bistrița - UTA, FCSB nu poate trece peste UTA, arădenii având avantajul rezultatului direct.

Citește și:
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Superliga
Plecare total neașteptată de la Universitatea Craiova
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Campionate
Cum poate explica gestul?! Momentul incredibil care l-a dus pe Ngezana în „optimile” Cupei Africii
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Superliga
Bogdan Vătăjelu a rămas liber de contract și se îndreaptă spre Superligă
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (3)
dansy
dansy  •  06 Decembrie 2025, 11:26

Formatul și regulile cupei sunt de noaptea minții!Numai la noi se întâmplă asta să faci meciul direct și nu golaverajul drep criteriu principal în condițiile în care sunt echipe care nu joacă între ele(vezi craiova- UTA).Cum să existe echipe care joacă toate meciurile în deplasare?Halal gândire a șefilor de la FRF și liga!

doritor
doritor  •  05 Decembrie 2025, 18:25

Cand se copiaza formule noi de joc pentru cupa si campionat in nou format trebuie sa mai si gandesti nu doar copy-paste de la altii!! Cum sa dai primul criteriu de departajare in cupa la egalitate de puncte meciul direct cand pot fi 2 echipe care n-au jucat intre ele?!? Se ia un indicator comun tuturor galaverajul de exemplu. Cum sa joace in EU echipa de pe locul 7-8 (poate si mai departe) in locul uneia din play-off. Regula afost pentru tari cu 6 echipe participante in EU pentru a stimula ca locul 6 sa nu fie oricum.

cirus11
cirus11  •  05 Decembrie 2025, 00:31

Ce prostii poate sa spuna... du-te cu titularii la Arad, castiga acolo si esti deja calificat in sferturile cupei. Apoi la Craiova chiar poti baga juniorii fara probleme.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează