Articol de Oana Duşmănescu - Publicat luni, 05 ianuarie 2026 13:21 / Actualizat luni, 05 ianuarie 2026 13:48
Parahalterofila Loida Zabala, născută în 1987, în orașul spaniol Losar de la Vera din provincia Extremadura, suferă de cancer pulmonar de doi ani. În interviul dat pe final de 2025 publicației Marca, ea vorbește despre viață la modul cel mai optimist, deși e conștientă că, pentru ea, firul acesteia se poate opri oricând. O lecție de curaj și de speranță din partea unei sportive care este în scaunul cu rotile de la 11 ani.
Loida Zabala a fost de 20 de ori campioană a Spaniei și medaliată cu aur la Campionatele Europene din 2022. A luat parte la cinci ediții ale Jocurilor Paralimpice (Beijing 2008, Londra, 2012, Rio de Janeiro 2016, Tokyo 2021 și Paris 2024), iar acum are alte motive de bucurie. „Anul acesta pot să petrec Crăciunul acasă, cu familia mea, și nu într-un spital”, spunea sportiva în decembrie.
La cei 38 de ani ai săi, Zabala crede cu tărie în faptul că boala sa a transformat-o într-un sportiv mai bun, într-un om mai bun. Singurul lucru care-i sfâșie inima este suferința mamei sale - acesta e cel mai greu lucru pentru ea, să-și vadă mama plângând din cauza bolii sale.
Spaniola nu a mai putut să meargă și a ajuns într-un scaun cu rotile la vârsta de 11 ani, din cauza unei boli numite mielită transversă, care afectează coloana vertebrală. Pe plan sportiv, Loida nu s-a lăsat niciodată descurajată și copleșită nici de diagnosticul îngrozitor care a anunțat-o că are cancer la plămâni, cu metastaze la creier, ficat și rinichi - adică o sentință la un sfârșit care nu poate evitat, ci doar întârziat.
Nu vrea ca mama ei să știe cât mai are de trăit
În 2025, aflată sub tratament oncologic, Zabala a doborât de două ori recordul Spaniei la parahaltere. Acum ridică 105 kilograme, ceva de neimaginat când, după primul tratament, abia putea duce 40. Nu vrea să renunțe la ambiția de a se califica la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles 2028, visul ei.
Așa că are o alarmă setată pe telefonul mobil după ce această se va încheia, cu mesajul „Ești încă în viață”. „Sper să apuc să-l citesc și să sărbătoresc”, spune Loida Zabala.
Halterofila spune că însăși boala care i-a dat viața peste cap este și detaliul care a motivat-o să obțină noi recorduri. ”Sunt foarte recunoscătoare pentru faptul că sunt în viață astăzi, pentru că mai am ocazia de de a simți, de a învăța, de a crește... Toată această motivație de zi cu zi m-a făcut să-mi îmbunătățesc performanțele la nivel național și internațional; devin un sportiv și un om mai bun”, adaugă Loida Zabala.
Sportiva care și-a dus aproape întreaga viață în scaunul rulant a mărturisit că a învățat cum să înșele efectele medicamentelor pentru cancer, care-i provoacă oboseală. „Am reușit acest lucru plimbându-mă cu cățelușa mea și generând astfel serotonină, antrenându-mă, adică generând endorfine, îmbrățișând oamenii pe care îi iubesc pentru oxitocină... A fost un mod de a-mi «hackeri» creierul pentru a putea merge mai departe”, povestește Zabala.
Loida Zabala a descris apoi felul în care s-a antrenat în ciuda faptului că tratamentele nu erau deloc blânde cu trupul său măcinat deja de boală: „La început, îmi era dificil chiar și să mă trezesc. În primele două luni n-am putut să mă antrenez din cauza celor nouă tumori cerebrale, dar când mi s-a spus că pot... Ce senzație! La primul antrenament îmi pierdusem toată forța din cauza corticoizilor, dar eram foarte motivată să pot reveni la antrenamente”.
De multe ori credem că totul este garantat, dar abia când pierdem un lucru îl apreciem cu adevărat. Nu știm dacă mâine va mai exista, trebuie să profităm de ziua de azi
- Loida Zabala, parahalterofilă spaniolă
La ultimele Campionate Mondiale a ridicat 105 kilograme, lucru care i-a depășit toate așteptările. „Am reînceput pregătirea ridicând 40 de kilograme, mai puțin decât la debutul carierei mele, și atunci mi se părea totul foarte dificil. Dar în doi ani am ridicat mai mult decât în cei 19 ani de activitate în care am fost sănătoasă. Este incredibil! Asta îmi demonstrează că încă avem lucruri înlăuntrul nostru care încă așteaptă să fie descoperite”, spune sportiva iberică.
Loida Zabala: „Mi-au arătat niște ochelari, dar n-am știut să spun ce sunt”
Loida Zabala face ca acest lucru să pară unul simplu. Însă nu a fost deloc așa. „La prima încercare am ridicat 95 de kilograme, iar la a doua - 100. În acel moment, eram în perioada în care renunțam la un medicament pentru crize epileptice ca să trec la altul și încă aveam efecte secundare. După a doua ridicare, început să-mi tremure brațele și mi-a venit să plâng. Când Óscar, antrenorul meu, m-a întrebat câte kilograme să pună pentru a treia ridicare, i-am spus să pună câte vrea el. Și mi-a pus 105. Când am reușit, am început să plâng de emoție, pentru că așa ceva părea un lucru imposibil”, descrie Loida Zabala ziua ultimei sale mari victorii.
Totul s-a schimbat pe 28 octombrie 2023, ziua în care au apărut primele simptome ale cancerului. „Lucram, sunt operator telefonic. În timpul unui apel, dintr-odată, n-am mai putut vorbi. Îmi spuneam: «Ce se întâmplă cu mine?» M-am dus la coordonator și n-am fost în stare decât să-i rostesc numele. Încercam să vorbesc, dar nu puteam. Au chemat ambulanța. Mi-au arătat un ceas și o pereche de ochelari și nu puteam să spun ce erau, deși știam”, povestește Zabala.
După o examinare RMN i s-au găsit mai multe tumori pe creier și a fost internată. Apoi verdictul a venit necruțător ca o ghilotină: „Mi-au spus că am cancer la plămâni, nouă tumori cerebrale și altele la ficat, rinichi și vezica biliară. Eram deja în stadiul patru, în cazul meu deja incurabil, deși nu mi-au zis asta atunci, ci mai târziu”, își continuă Loida Zabala povestea impresionantă.
Loida Zabala s-a informat apoi și și-a întrebat medicul oncolog cât mai are de trăit. Acesta i-a dat răspunsul: „Atât mai ai”, dar sportiva nu vrea să facă public această informație, pentru că nu vrea ca mama ei să-i afle „termenul de expirare”, așa cum spune ea însăși, cu curaj și umor.
Apoi i-a spus doctoriței că scopul ei este să ajungă Jocurile Paralimpice de la Los Angeles 2028, care ar însemna cea de-a șasea sa articiparela competiția supremă. „Ne-am strâns mâinile ca și cum am fi încheiat un pact. Ea mi-a spus că, din partea ei, va face tot posibilul. Am programat o alarmă, după Los Angeles 2028, la o dată la care este posibil să nu mai fiu în viață. Statistic este imposibil, dar dacă văd acea alarmă, care spune «Ești încă în viață», voi veni aici să sărbătoresc cu voi toți”, promite Loida Zabala.
Halterofila a mai povestit cum medicamentele au făcut-o să se îngrașe, într-un sport în care greutatea contează. „A fost o cursă contra cronometru împotriva cântarului. Era practic imposibil să particip la Jocurile Paralimpice de la Paris, pentru că trebuia să slăbesc 11 kilograme în câteva luni, să-mi recuperez forțele... Înainte concuram la categoria 50 de kilograme”, spune sportiva.
„Dar, în viața mea, mi s-a spus de multe ori că nu pot. Acum 19 ani, la prima mea competiție, mi s-a spus că nu voi fi niciodată campioană a Spaniei și am fost de 20 de ori, mi s-a spus că nu voi participa niciodată la Jocurile Paralimpice și am participat de 5 ori și mi s-a spus că nu voi ridica niciodată mai mult de 80 de kilograme, iar recordul meu este de 105”, continuă ea.
Loida Zabala a mai dezvăluit și alte momente care ar fi trebuit să-i stea în cale șis-o doboare, dar care în schimb au întărit-o: „La etapa de Cupă Mondială din Egipt din 2024 am mers pentru prima oară după ce am aflat diagnosticul. Era criteriu de calificare pentru Paris 2024. Cu câteva săptămâni înainte, un alt RMN a arătat că o tumoare pe care o am în hipocamp începuse să secrete mult lichid și medicii mi-au spus că aș putea muri în timpul zborului”.
Plângând de neputință, Loida și-a sunat oncologa principală, transmițându-i că e conștientă de ce s-ar fi putut întâmpla, dar că voia să ajungă la Jocurile Paralimpice cu orice preț. La întoarcere, sportiva a fost supusă unor ședințe de radioterapie, iar tumoarea cu pricina s-a micșorat.
Și la următoarea competiție din cadrul Cupei Mondiale, desfășurată în Georgia, halterofila a ajuns la spital, din cauza unei intoxicații alimentare. „S-a întâmplat cu o zi înainte de concurs. Peștele pe care l-am mâncat probabil era stricat. Mi-a fost foarte rău, am vomitat atât de mult încât aproape am leșinat. Au chemat o ambulanță și i-au antrenorului meu că posibil să nu ajung în viață la spital. M-au redresat, am venit în Spania și am stat 15 zile internată, apoi am luptat să ajung la Paris”, spune Loida Zabala.
Nici la Paris pe Loida Zabala nu au ocolit-o emoțiile. Din cauză că nu scădea în greutate, nu știa dacă va putea concura nici în dimineața competiției. De-asta, sportiva consideră că simplul fapt că a reușit să participe este un mare triumf.
„A fost complicat să slăbesc atât de multe kilograme întro perioadă atât de scurtă. Ajunsesem la 52,5 kilograme. În ultimele două zile, nutriționistul mi-a spus: « Stai la saună, înfășoară-te în prosoape și apoi du-te din nou la saună». Din cauza medicamentelor, rețineam mult lichid și nu transpiram deloc, așa că era complicat. Noaptea precedentă am petrecut-o în saună și, când au închis-o și a trebuit să mă duc la culcare, am visat numai că beau apă. Dar, în final, am ajuns la 50 de kilograme în cap și am putut concura”, povestește spaniola.
Loida Zabala: „Oricât de mult m-ar fi întărit, aș șterge cancerul din viața mea de dragul mamei”
Ca următor obiectiv, Loida Zabala are participarea la Campionatele Europene din luna martie 2026, unde și-ar dori mult, din nou, titlul suprem.
Nu știu dacă voi reuși să ajung la Europene, dar voi da tot ce am mai bun pentru a obține cel mai bun rezultat. Când mă pregăteam pentru Jocurile de la Paris, știam că ar putea fi ultimele. Dar e posibil să ajung și la cele din 2028. Visele nu te costă nimic și mă ajută mult. Trebuie doar să visez că voi ajunge la Jocurile Olimpice din 2028 și să vedem ce se va întâmpla
- Loida Zabala
În ciuda faptului că boala sa este una ireversibilă, Zabala apare peste tot zâmbind: la antrenamente, pe rețelele de socializare. „Moartea este ceva natural, ne paște pe toți. Mereu credem că avem mai mult timp la dispoziție, dar de fapt nu știm. De aceea trebuie să ne simțim norocoși că suntem încă aici, pentru că nu știm niciodată când va fi ultima zi. De multe ori avem chef să bem o cafea cu un prieten și amânăm. N-ar trebui. Același lucru este valabil și pentru realizarea unui obiectiv la care visăm. Mâine poate fi prea târziu, de aceea este important să trăim prezentul cu hotărâre pentru a realiza tot ce ne dorim”, mai spune sportiva spaniolă.
Pe lângă faptul că și-a pierdut capacitatea de a merge când era copil și acum are cancer, viața nu a fost ușoară nici pe plan personal pentru Loida Zabala, pe care fostul partener a abuzat-o fizic.
Întrebată cum de nu-și pierde aproape niciodată dorința de a zâmbi, halterofila a răspuns: „Când urmezi un tratament care te epuizează, care are multe efecte secundare, te gândești că ești încă în viață și apreciezi și mai mult lucrurile. A avea cancer nu e o etapă ușoară, dar te face să conștientizezi lucruri pe care încă le ai. Cam ca atunci când eram în spital, la 11 ani, și m-au așezat în primul meu scaun cu rotile. Pentru multe persoane este ceva complicat, pentru că viața lor se schimbă, dar pe mine m-a ajutat să apreciez sentimentul de libertate, pentru că așa ieșeam din spital”, ne împărtășește Zabala un strop din optimismul ei molipsitor.
Experiențele complicate pe care le trăim de-a lungul vieții ne întăresc, ne obligă să fim puternici. Toți avem această forță interioară, eu nu am nimic în plus față de ceilalți. Dacă m-aș putea întoarce în timp, aș rămâne în scaunul cu rotile și aș retrăi multe lucruri exact așa cum s-au întâmplat, pentru că ele m-au făcut să fiu persoana care sunt astăzi.
- Loida Zabala
Totuși, Loida Zabala recunoaște că, din întreaga ei existență, ar șterge îngrozitorul capitol al cancerului.
„Gândindu-mă la familia mea, aș șterge partea cu cancerul, oricât de mândră aș fi de felul în care sunt astăzi. Aș șterge-o pentru că familia mea e cea mai importantă, mai importantă decât mine însămi, mai ales mama mea. Aș accepta din nou handicapul, pentru că mama l-a acceptat; aș lăsa lucrurile neatinse și în privința fostului meu iubit care m-a maltrat, pentru că mama a acceptat și asta; dar cancerul l-aș șterge de dragul ei”, spune lăcrimând Loida.
Sunt lucruri care mi s-au întâmplat de-a lungul vieții și pe care nu le-am spus niciodată într-un interviu, pentru că nu vreau ca mama să sufere. Mama e stâlpul meu, inima mea. Din afară par puternică, pare că nimic nu mă poate doborî. Dar când vine vorba despre mama...
- Loida Zabala
Loida Zabala mărturisește că și-a făcut deja testamentul vital - adică a stabilit anticipat măsurile care se vor lua în cazul ei atunci când boala se va înrăutăți: „Am un tratament specific și, când cancerul sa va răspândi, nu va mai funcționa. Medicii au pregătit un alt tratament pentru a-mi prelungi viața cât mai mult. În faza finală, va fi vorba despre chimioterapie sau un studiu clinic care poate funcționa sau nu”.
„Dar sunt sigură că, la final, nu vreau să rămân în comă, încercând să-mi prelungesc viața cu încă o lună sau în durere. Nu vreau ca familia mea să treacă prin asta. De aceea am făcut acest testament medical. Și dacă pot dona vreun organ unui pacient, bine, și dacă nu, atunci totul va fi donat științei și cercetării. La urma urmei, dacă plec, corpul este doar o carcasă. Și dacă pot ajuta și știința, cu atât mai bine”, a conchis halterofila.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
