INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA AFRICII

Scandal la naționala lui Baba Alhassan și Capradossi » Boicot al jucătorilor înaintea debutului la Cupa Africii

Paul Put, selecționerul Ugandei / Imago Images
Paul Put, selecționerul Ugandei / Imago Images

Articol de - Publicat marti, 23 decembrie 2025 14:25 / Actualizat marti, 23 decembrie 2025 14:35

Pregătirile echipei naționale a Ugandei pentru Cupa Africii pe Națiuni din 2025 au fost serios perturbate în weekend, după ce jucătorii au refuzat să participe la o sesiune de antrenament programată în Rabat, Maroc, din cauza unor bonusuri neplătite.

Tensiunile cresc în jurul echipei, chiar înainte de debutul în competiție. Uganda va debuta astăzi, de la ora 22:00, contra Tunisiei.

Jucătorii din Uganda nu și-au primit bonusurile

Pregătirile Ugandei pentru Cupa Africii 2025 au fost perturbate după ce jucătorii au refuzat să se antreneze în Maroc din cauza unei dispute nerezolvate privind bonusurile.

Înainte de de antrenamentul oficial din weekend, antrenorul principal Paul Put și staff-ul său ajunseseră devreme la Stade Olympique Annex, pregătind echipamentul pentru antrenamentul programat la ora locală 16:00. Cu toate acestea, sesiunea a fost anulată brusc înainte de a începe, echipa strângându-și lucrurile și întorcându-se la hotel fără a efectua niciun exercițiu.

Informațiile apărute din cantonament indică faptul că boicotul a fost o consecință directă a nemulțumirii jucătorilor privind plățile întârziate pentru calificarea reușită la turneu, potrivit panafricafootball.com.

Jucătorilor li s-au promis bonusuri de până la 10.000 de dolari fiecare, suma finală depinzând de implicarea lor în campania de calificare.

Federația de Fotbal din Uganda (FUFA) ar fi informat lotul că fondurile sunt în așteptarea eliberării de către guvern. Cu toate acestea, situația a escaladat în weekend, jucătorii având mai multe întâlniri interne și hotărând în mod colectiv să sară peste antrenament ca formă de protest.

Scandal la naționala lui Baba Alhassan și Capradossi » Boicot al jucătorilor înaintea debutului la Cupa Africii
Baba Alhassan, jucătorul cu numărul 12 / foto: Facebook Uganda Cranes

Vorbind pe scurt la plecarea de pe stadion, antrenorul Paul Put a confirmat că sesiunea a fost anulată la instrucțiunile jucătorilor.

„Echipa s-a întors la hotel”, a declarat Paul Put, confirmând că problema îi viza pe jucători, potrivit sursei menționate anterior.

  • Pentru naționala Ugandei evoluează doi jucători din Superliga: Baba Alhassan (FCSB) și Elio Capradossi (Universitatea Cluj)

Turneul are loc între 21 decembrie 2025 și 18 ianuarie 2026. Programul complet al Ugandei:

  • Tunisia - Uganda, 23 decembrie, 22:00

  • Uganda - Tanzania, 27 decembrie, 19:00

  • Uganda - Nigeria, 30 decembrie, 18:00

Nu este prima dată când jucătorii Ugandei boicotează

Acest incident readuce în memorie Cupa Africii 2019 din Egipt, unde o dispută similară privind bonusurile a determinat naționala să boicoteze două sesiuni de antrenament înainte de meciul din optimile de finală împotriva Senegalului. Uganda a pierdut în cele din urmă acel meci cu 1-0, fiind eliminată din competiție.

Citește și:
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Altele
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează