VIDEO EXCLUSIV Horia Tecău: „Nu mi-e dor de tenis, singurul loc unde aș mai juca un meci este Wimbledon" + De ce a renunțat la funcția căpitan nejucător al echipei României

Hotia Tecău a reaprins pasiunea românilor pentru tenis într-o perioadă în care performanțele de top lipseau. Ascensiunea sa la dublu a atras atenția, iar triumfurile sale la mixt la Australian Open în 2012 și la dublu, la Wimbledon și Turneul Campionilor în 2015 și US Open în 2017, i-au adus un loc bine conturat în istoria tenisului românesc. A câștigat 38 de trofee, dintre care trei de Masters 1000, disputând și alte 24 de finale. Toate acestea au fost dublate mereu de un discurs profund și echilibrat.

Ultimul turneu jucat a fost în 2021, ATP Finals, alături de partenerul său din ultimii, Jean-Julien Rojer, iar ultimul meci disputat a fost în februarie 2022, alături de Marius Copil, în întâlnirea de Cupa Davis cu Spania jucată la Cluj-Napoca.

N-a avut foarte mult timp de adaptat la viața de după retragere pentru că a acceptat provocarea de a deveni căpitanul echipei de Billie Jean King Cup a României. Debutul său s-a făcut în aprilie la întâlnirea cu Polonia. A fost alături de fete timp de șapte înfruntări, trei câștigate și patru pierdute, ajungând pentru prima dată la BJK Cup Finals, în 2024. A renunțat la acest rol și în prezent se dedică unui proiect de mentorat în care oferă ghidaj pentru tinerii jucători de tenis și pentru părinții lor.

- Horia, au trecut aproape patru ani de când ai jucat acel ultim meci în Cupa Davis, în februarie 2022. Cum e viața ta în acest moment?
- A luat alt drum după o perioadă de pauză necesară. Singurul proiect pe care mi l-am luat în acea perioadă a fost rolul de căpitan la echipa națională și a fost o experiență bogată în lecții și învățături. O intrare foarte rapidă în lumea asta de antrenorat, mentorat, ghidat pentru că un căpitan le cam face pe toate. Se ocupă de comunicarea cu jucătoarele, cu antrenorii lor, îmi doream să fiu la curent tot timpul și să le susțin cum puteam mai bine. Și atunci învățam, pe parcurs, din cele foarte multe situații cu care mă confruntam, învățam din ele. La asta se adăugă și faptul că eram pentru prima dată în postura de a lucra cu fete, comunicarea e un pic altfel. Abordările-s diferite, emoțiile-s diferite și atunci și asta era un aspect pe care îl învățam.

- Ți-a plăcut?
- Mi-a plăcut, pentru că primeam așa, direct, situațiile care veneau și învățam din ele, dar, în același timp, am stat să mă gândesc și să simt ce mi-ar plăcea să fac și am stat mult cu întrebarea asta. Adică mi-era clar că rămân în tenis, cumva, într-o formă, în sport, în a da înapoi, în a lucra. Chiar dacă era acea pauză, deja începeam să mă gândesc sub ce formă să-mi desfășor activitatea și, încet-încet, mi-a apărut și o claritate, văzând un pic și ce mi-ar plăcea să fac, în ce direcție și nevoile care sunt în lumea tenisului și a sportului, aș zice. Și atunci mi-a apărut așa, mai cu claritate, ce vreau să fac și am început cu pași mici să creez și să mă organizez în direcția asta.

Horia Tecău: „Nu e printre prioritățile mele să joc mai des tenis”

- Totuși în afară de tenis?
- Pe lângă partea asta, e și mult timp pentru mine, pentru hobby-urile mele: ieșiri în natură, drumeții, plimbări, călătorii internaționale, să fiu și eu turist fără rachete și să văd cu adevărat un oraș. A apărut și hobby-ul cu motocicleta și aspectul ăsta de călătorie, de aventură pe motor. Da, și ușor, așa, s-a umplut spațiul acela pe care l-am lăsat gol.

- Chiar voiam să te întreb, pentru că mă gândeam că imediat după ce ai jucat acel ultim meci, mulți sportivi au, așa, o senzație de gol, că s-a terminat, nu mai joacă, nu se mai întâmplă nimic. Ai încercat o chestie de genul ăsta?
- Pentru mine a fost o decizie foarte clară și fără niciun dubiu și nicio ezitare. Mai ales că a fost așa, treptat. Mi-am setat că vreau să închei la Turneul Campionilor și, după aia, mai joc ultimul meci. Nu mi-am înghețat clasamentul. Adică n-am lăsat nicio urmă de „what if". M-am simțit foarte bine în perioada de decizie, în perioada de după, de timp pentru mine, de mă trezesc, fac ce vreau. Deci n-am avut așa un low. Singurul aspect a fost când mi se schimba identitatea, într-un fel. Nu mă mai vedeam ca Horia, jucătorul de tenis, și, nu știu, fostul campion, mă vedeam că încep așa, de la o nouă creație, de antrenor, de mentor, de alte chestii, și ușor se schimba și mentalitatea. Nu mai era despre mine, despre ce am eu nevoie, ci era despre ce-mi place să creez și mă uit mai mult să ascult ce se întâmplă în jur.

- Ai mai participat, totuși, la meciuri demonstrative. Făceau parte, tot așa, din această nouă ipostază a ta. Se încadrau acolo bine, chiar dacă nu mai era ceva competitiv. Au venit firesc, să spunem.
- Da, da, și mi-a făcut plăcere să revin pe teren mereu în contexte de bucurie, cu foști colegi, foști jucători. Și asta e ceva ce vreau să fac mereu, chiar dacă nu joc așa des. Pentru mine nu e printre prioritățile mele să joc mai des tenis. Mi-ar face plăcere, din când în când, să ne întâlnim, să celebrăm așa parcursul nostru de colegi și cu cei apropiați, cum e un Andrei Pavel, care mi-a fost și mentor, coleg, partener, prieten, și de toate, și cu Simona la fel, și nu numai, și lumea din jurul sportului care a fost acolo în toată perioada în care am jucat. Sunt antrenori, sunt fani, sunt organizatori de turnee, jurnaliști, de obicei ne revedem la întâlniri cu multă lume care a fost aproape.

38 de trofeela dublu a câștigat Horia Tecău în carieră între 2010 și 2021, disputând alte 24 de finale

- Pentru asta trebuie să te menții în formă. Faci sport într-un mod organizat, cum să zicem, într-un program organizat, ca să-ți păstrezi forma, ca să poți să participi la un meci demonstrativ sau la o acțiune care implică să pui mâna pe rachetă?
- Cea mai organizată pregătire am avut-o înainte de Wimbledon. Știam de la începutul anului, de prin aprilie, că urma să joc. Mi-a fost confirmat și atunci am început să mă pregătesc, să mă pun la punct fizic, să joc un pic mai mult. În primul rând, fizic voiam să fiu bine, că nu știu cum mai e să joci trei seturi și câteva zile la rând. Fizic, trebuia să mă pun la punct. Am făcut un program din nou, o disciplină, antrenamente, recuperare multă și m-am ținut și am fost bine. Am putut să joc la Wimbledon fără dureri și chiar m-am bucurat de tenis, dar acolo am văzut că foștii mei colegi internaționali joacă mult mai mult decât mine. Și-s mai pregătiți și, pentru ocazii asemănătoare din viitor, vreau să fiu un pic mai pregătit.

- Există ceva sau lucruri pe care n-ai putut să le faci în timpul carierei, din cauza programului foarte strict sau, nu știu, a anumitor condiționări, și ai recuperat acest lucru după?
- Da, călătoriile, vacanțele, timpul liber, lucruri care îmi plac: să merg să vizitez un loc fără presiunea antrenamentelor sau a ceea ce urmează. Am avut foarte puține perioade de-a lungul carierei când chiar eram în vacanță, detașat de circuit, de-abia când am spus stop mi-am dat seama ce înseamnă să mergi undeva și chiar să fii acolo, prezent. Nu cu gândul la ce urmează în următoarea săptămână, la partener, la echipă, la corp, la strategii de joc și la tot ce aveam pe cap atunci, în gânduri.

- A fost un soi de conștientizare?
- E un lucru pe care nu-l vedeam în timp ce jucam, pentru că eram într-o misiune, aveam obiective, eram într-un drum continuu. Deci vacanțele, timpul cu prietenii, familia — asta clar e mult mai prezent. Am mult mai multe momente de astea acum, da, și pentru mici hobby-uri care necesită timp. Și atunci când jucam, parcă fiecare zi, fiecare jumătate de zi era importantă, cam așa vedeam lucrurile. Adevărul e că poți avea și un pic din viața asta și atunci, și îți face bine pentru echilibru, pentru a păstra o bucurie de a juca, pentru a fi conectat și cu lucrurile care contează și-s importante. Tenisul și titlurile erau cel mai important lucru și restul nu mai conta, dar pentru o perioadă cam așa era gândirea și de aceea apăreau și multe perioade în care ajungeam așa spre limită, de împingere fizică, mentală, emoțională. Mereu urma ceva, mereu voiam să urcăm în clasament, mai era un obiectiv și era, practic, un never-ending journey.

- Fără răgaz...
- Da, pe final am făcut lucrurile diferit și a fost altfel. Și am văzut că se poate și altfel. Mă uit înapoi cu multă recunoștință pentru toate etapele și tot ce am parcurs, învățat, oamenii care au fost alături și, acum, e cam același lucru, doar că într-o altă creație.

Horia Tecău și lucrurile care îi lipsesc

- Îți lipsește ceva din tenis, ți-e dor de ceva?
- Mi-e dor de anumite locuri. Mergând și jucând aceleași turnee în fiecare an, găsești locuri unde te simți bine, unde ai oameni cunoscuți, prieteni, cu care țineam legătura și pe care îi vedeam în fiecare an. Când mă uit la televizor și văd că se joacă, începe Australia, mi-e dor de anumite cafenele din Melbourne și de un prieten de acolo care mă plimba și-mi arăta locuri noi. Și mi-e dor de asta. De tenis nu mi-e dor. Nu, nu mi-e dor de meciuri, dar de locuri și de oameni mi-e dor și de oamenii care lucrau la turneu.

- Care ar mai fi, în afară de Melbourne?
- Mă uit în urmă și aveam un calendar superb. Aveam un calendar de turnee superb. Australia îmi plăcea mult. În Dubai îmi plăcea să joc și pentru că jucam bine acolo, în condițiile de acolo, și pentru că veneau mulți români la meciuri. Indian Wells, Miami, Monte Carlo, Roma, Paris, Roland Garros, Wimbledon-ul la fel. După aia, America, Canada, Washington îmi plăcea. New York, bineînțeles, Tokyo. Deci multe locuri. Mă uitam și ziceam: wow, ce turnee frumoase jucam și ce locuri frumoase.

- E ceva ce faci acum, există alte activități care pot reproduce măcar o parte din adrenalina pe care o simți în competiție?
- O, da. Cât timp am fost căpitan la echipă și, în ziua în care începeau meciurile, să simt nu una, să simt cinci emoții puternice, plus a mea, plus a echipei, era, cred, mai intens decât atunci când jucam. Iar experiențele trăite la aceste meciuri au fost foarte apropiate de niște trăiri pe care le-am avut în cariera de jucător. Întâlnirea cu Ucraina din America se apropie de o trăire și de o bucurie atât de intensă, foarte aproape de altele pe care le-am trăit ca jucător, mari. Deci da, se poate. Și nu numai: și acum, lucrând cu copii, urmărindu-i și văzând cum fac progrese, cum le e mai bine și cum reușesc să câștige meciul la categoria lor, astea îmi dau un sentiment foarte plăcut. La fel și emoțiile când joacă și vrei să le fie bine. Deci cred că îți iei, sunt diferite, multă, multă emoție și bucurie. Eu îmi iau din lucrurile astea.

Wimbledon, locul special din inima lui Horia Tecău

- S-au împlinit anul acesta zece ani de la titlul de la Wimbledon, cred că mult dorit de tine, de voi. Rămâne cel mai drag, cel mai prețios?
- Da, da. Și toată povestea din spate, tot drumul până acolo rămâne cel mai prețios, cel mai plin, lecțiile cele mai mari. După aia, cumva, ce a urmat a fost așa, o aplicare și o altă experiență. Am creat altă experiență. Da, ăla a fost pragul suprem pentru mine. Și, apropo, m-ai întrebat: când am fost la Wimbledon anul ăsta să joc demonstrativ și mă plimbam printre terenurile de acolo, dimineața, înainte să înceapă meciurile, și îi vedeam pe jucători că încep să se pregătească, îmbrăcați în alb, și îi strigau și mergeau spre meciuri, acela a fost un moment de „ahh". E singurul loc unde mi-e dor să mai joc un meci, la Wimbledon. Ce am jucat anul acesta acolo n-avea nicio urmă de emoție și din aia de competitivitate. Era ceva foarte relaxat. Da, ăla e un loc unde am simțit că mi-ar plăcea să mai joc un meci.

- Ai mai ținut legătura cu foști parteneri, foști colegi de circuit cu care poate te-ai înțeles bine, să o păstrezi în continuare?
- Da, cel mai mult cu Jules Rojer și cu Robert Lindstedt. Robert a trecut în zona de antrenorat și s-a stabilit în Miami. Jules încă joacă. Mai joacă și anul viitor, practic, și mă bucur pentru el, dacă se simte bine, dacă e competitiv, îi place și e sănătos. Îl susțin acolo, deși vreau să mă înscriu cu el la Wimbledon la veterani după ce se retrage. Îl mai aștept.

3 trofeede Mare Șlem la dublu a câștigat Horia Tecău în cariera sa, Wimbledon 2015 și US Open 2017, ambele cucerite alături de Jean-Julien Rojer. În 2012 el s-a impus la dublu mixt la Australian Open împreună cu Bethanie Mattek-Sands

- Da, că mă gândeam atunci, după retragerea ta, câte mesaje din partea colegilor de circuit erau la postarea ta de pe Instagram. A fost ceva super emoționant și ți-au dezvăluit și porecla "Snipe". E clar că vă înțelegeați bine, aveați o relație cordială.
- Nu am ținut legătura așa cu mulți, dar e acolo. Adică, din când în când, mai vorbeam cu Bopanna, care s-a retras anul ăsta, la 45 de ani. Și el a fost acolo de când jucam la simplu. Îl cunosc pe Rohan. Sunt puțini jucători activi acum pe care îi mai cunosc și cu care am jucat: Granollers, Skupski, Ram. În rest, sunt foarte mulți tineri.

Horia Tecău și decizia pe care nu o regretă

- S-a schimbat mult peisajul la dublu. Revenind un pic, povesteai la început despre rolul de căpitan. Când a venit propunerea, ai acceptat ușor sau a fost nevoie de un pic de timp de gândire?
- Mi-am luat un timp, dar nu foarte mult, că venea întâlnirea foarte repede atunci. Aceea confruntare cu Polonia, în deplasare, a fost botezul, cu o întâlnire foarte dură. Atunci m-am grăbit un pic să iau decizia, dar nu îmi pare rău. Am luat decizia repede, pentru că simțeam că le cunosc pe fete, aveam încredere în potențialul echipei și visam la ceva mare. Mă bucuram de context. Mi-am zis: echipa asta e foarte puternică și, dacă reușim să fim prezenți acolo, să jucăm împreună, chiar avem șanse să ne luptăm pentru titlu. Și atunci am zis da. Mi s-a părut timing-ul potrivit pentru asta și de asta am acceptat; altfel, nu m-aș fi băgat într-un proiect atât de repede. Da, asta era. A fost prezent atunci și am luat decizia repede.

Întâlnirile de BJK Cup la care Horia Tecău a fost căpitan

• 2022 » Grupa Mondială, calificări (Radom) » Polonia-România 4-0

• 2022 » Play-off (Oradea) » România-Ungaria 4-0

• 2023 » Calificări pentru BJK Finals (Koper) » România-Slovenia 2-3

• 2023 » Play-off (Kraljevo) » România-Serbia 4-0

• 2024 » Calificări pentru BJK Finals (Amelia Island) » România-Ucraina 3-2

• 2024 » BJK Finals, turul 1 (Malaga) » România-Japonia 1-2

• 2025 » Calificări, grupa A (Tokyo) » România-Canada 0-3, România-Japonia 0-3

- Care a fost cea mai mare provocare din această perioadă?
- Să avem echipă. Odată ce aveam echipa confirmată, lucrurile mi se păreau foarte simple. Faptul că nu ne puteam baza pe o continuitate era foarte dificil, pentru că sunt mai mulți factori implicați și nu știam nici când jucam. Eram conștient. Adică, dacă vrei să construiești o echipă, să ai o imagine, să ai niște sponsori, să ai niște parteneri, fetele trebuie să joace, trebuie să fie acolo. Toată lumea vrea să obțină și popularitate, și imagine, și contracte în România. Păi, atunci trebuie să joci pentru echipă, e clar. Poți să joci tu toate turneele posibile, să fii în top, nu se compară nimic cu a câștiga într-un meci al echipei naționale, decât dacă faci, nu știu, semifinale pe la Grand Slam-uri sau mai sus.

•  Horia Tecău este acţionar cu 20% în Electryphy, brand românesc de echipamente sportive pentru tenis, fondat de antreprenorii Cristi Dragnea şi Monica Niţescu

Horia Tecău: „Nimic nu se comparară cu un meci pentru echipa României"

- Chiar așa?
- În rest, nu se compară nimic ca atenție. Plus că meciurile astea îți oferă niște oportunități să te observi și să depășești niște neîncrederi, niște situații dificile. Dacă le depășești, simți că poți să faci mult mai multe. Adică, dacă reușești să joci în deplasare, cu publicul împotriva ta, într-un meci cu foarte mare presiune, și reușești să fii prezent și să joci, păi nu te mai simți copleșit pe nicio atmosferă, pe nicio arenă din lumea asta. Dacă o faci și constant, devii foarte puternic prin meciurile astea sau te testezi și vezi la ce mai e de lucrat. Și asta a fost un moment greu: să simt cum lumea se implică, își dorește și noi nu reușim să strângem o echipă constantă.

- Bănuiesc că era o permanentă negociere înaintea fiecărei întâlniri: starea de sănătate, programul, alți factori implicați.
- Am fost și eu jucător, știu cum e, știu că programul e plin și sunt multe turnee importante, unde mergi, câștigi puncte și câștigi bani. Și, da, parcă atunci vedeam toți lucrurile. Adică erau meciurile naționalei pe care le puneai în calendar și după aia puneai restul. Toți am crescut cu acest vis și, la un moment dat, faptul că am făcut pasul la echipă ne-a ajutat mult ca experiență și financiar. Primele meciuri la echipa națională am câștigat câteva mii de dolari, cu care jucam încă două-trei luni. Nu făceam niciodată banii ăia din futures, la vremea aia, niciodată. Deci, cumva, te ajută. Și n-a fost niciodată vreun alt gând. Și, cumva, venind la echipă, nu pot spune că aveam așteptări, dar mai mult îmi doream și nu prea înțelegeam de ce prioritățile sunt diferite, mai ales când chiar ești într-un moment în care, împreună, se pot face lucruri mari, cum au făcut în 2023.

- Crezi că a contat poate și această permanentă schimbare a sistemului de joc? Au apărut acele grupe care erau în Japonia, poate în locuri diferite. Asta să fi influențat decizia personală a uneia sau a altei jucătoare?
- Cu siguranță te influențează dacă trebuie să mergi în Japonia și după ai turneu în Europa, dar mi se pare că atunci când e o dorință și o asumare, o duci chiar dacă condițiile sunt dificile. Eu privesc și prin prisma oportunității. Întâlnirea din Japonia este o oportunitate de a merge la turneul final, unde sunt foarte mulți bani și foarte multă atenție, o șansă de un palmares istoric. Mereu mă uit care e oportunitatea față de "mă duc la un turneu de 250, pot să iau niște puncte". Și înțeleg dacă, în unele ocazii, contextul e la limită, am nevoie de puncte ca să intru la un Grand Slam, dar nu poate să fie de fiecare dată același lucru. De aceea nici nu puteam să-mi fac un mare plan de continuitate și de lucru.

Dezămăgirile lui Horia Tecău din perioada de căpitan

- Bucuria cea mai mare a fost acolo, la Fernandina Beach, victoria din întâlnirea cu Ucraina?
- Da, a îndeplinit toate cerințele unui moment dramatic: depășit, întors scor, echipă mai bine clasată, întâlnire de calificare și fetele împreună. Jaqueline cu Ana, reușind, într-un moment important, să depășească greul după o zi în care au pierdut meciuri și apoi să intre împreună la dublu și să câștige. A fost așa o zi de vis la care am asistat.

- Și dacă ar fi să alegi un moment dezamăgitor, legat de ceea ce ai spus mai devreme?
- Pentru mine, sunt două momente, așa, de dezamăgire, când am pierdut în Slovenia, o întâlnire foarte disputată, care ne-a marcat, și faptul că nu se împlinea echipa.

- Acesta este și motivul pentru care au renunțat?
- O parte, da. Și mai ales pentru că voiam să facem o echipă, să construim și să creăm. Și, în momentul când apăreau întâlnirile și trebuia să luăm o decizie, mereu era altfel. Asta nu-mi dădea mie o continuitate și simțeam că ceva nu e în regulă aici. Adică m-am dus cu bucurie, cu plăcere, cu a construi ceva, cu a fi alături. Și, dacă nu merge, am zis că e momentul să mă dau la o parte, să las locul altcuiva. Poate lucrurile se schimbă. E un rol frumos, a fi căpitan. Le-aș dori multor jucători să simtă asta. Nu intrasem cu gândul că voi fi acolo, nu știu, la nesfârșit. Era un context, era o experiență. Și asta a venit într-un fel și într-un moment în care vreau să mă concentrez pe alte proiecte din viața mea, care îmi necesită prezența, atenția, și nu mă mai vedeam acolo când încercam să creez ceva și eram în contact și apoi nu obțineam ce îmi doream.

- Te vezi totuși, la un moment dat, poate în postura de antrenor, poate de a însoți un jucător, o jucătoare, pe circuit, nu știu dacă tot sezonul, măcar parțial? Crezi că s-ar potrivi?
- Nu pot să vorbesc pentru viitor. Nu știu ce se întâmplă în viitor. Momentan, acum, nu mă văd făcând asta. Depinde de multe aspecte.

- Nu e ceva pe care să-l excluzi total?
- Nu. Îmi place zona asta de antrenorat, de a găsi soluții, de a lucra cu sportivi, cu o echipă, de a găsi variante ca sportivul să crească fizic, mental, tehnic, tactic. Toate aspectele astea.

Horia Tecău: „Partea mentală este cea mai importantă"

- Ai acum un proiect în care poți face acest lucru. Ce-ți propui cu „Mind.Set.Match"?
- Să atingem nevoile jucătorilor, ale părinților, să le oferim o susținere, claritate în ce au de făcut. Cum? Într-un cadru de specialiști, oameni care cunosc foarte bine, metodic, toată evoluția asta, în funcție de vârsta la care ești: ce ai de făcut? Ce am considerat că e cel mai important, cum a fost pentru mine, și eu nu pot decât să exprim din experiența mea și din ce am învățat, mi s-a părut cel mai important partea asta de antrenament mental. Toată lumea se antrenează tehnic, fizic, da, mental mai puțin. Și când ajungi acolo, în situațiile cele mai dificile, mentalul face diferența. Apar emoțiile, apar gândurile și, oricât ai da tu bine cu dreapta, dacă eziți, ți-e teamă, te grăbești sau îngheți, s-a dus tot. Și atunci am vrut să vin cu partea asta de antrenament mental, să învățăm să gestionăm emoțiile mai bine.

- Ți se pare că generația asta e mai emotivă, își exprimă mai bine emoțiile decât o făceați voi?
- Da. Și m-am bucurat să am în luna decembrie și un grup de copii care se deschid și împărtășesc și să vadă că toți trec prin aceeași temă: de neîncredere, de teamă. Deci nu are niciunul ceva greșit la el. Pur și simplu, e ceva care există acolo și învățăm să gestionăm momentele astea și să avem un cadru de suport care e acolo și te susține. Prin proiect vrem să acoperim toate componentele antrenamentului: și pregătirea fizică, și tehnică, și tactică. Da, am început cu cea mentală, pentru că, pentru mine, asta e cea mai importantă și cea mai neglijată, să zic așa.

- Și mai e ceva?
- Pe lângă asta, oferim și suport părinților, care sunt cei mai importanți, pentru că sunt cei mai aproape de jucători. Părinții sunt cei care aleg unde îl duc, cum investesc, ce atitudine au, fac un plan. De multe ori sunt și antrenori, fiindcă merg la turnee cu sportivii, deci sunt cei mai interesați să fie mai pregătiți pentru a le fi mai bine sportivilor. Creăm tabere, masterclass-uri cu părinții. Așa am început și, de aici, o să extindem. Tot așa, cu activități, să creăm cât mai multe acțiuni de tipul ăsta, ca să avem o continuitate. Avem sportivi care au făcut transformări uriașe într-un an de zile de lucru: și-au schimbat starea, modul de a juca, părinți care sunt mai liniștiți, mai clari, cu susținere, știu cum să facă, le e mai clar totul, nu mai e așa, o ceață. Mă bucur, am o echipă de specialiști buni, implicați, și creștem proiectul ăsta. Momentan, aici îmi pun toată energia și atenția.