Articol de Justin Gafiuc - Publicat miercuri, 24 decembrie 2025, 13:41 / Actualizat miercuri, 24 decembrie 2025 17:29
Leo Grozavu a avut un sezon fantastic pe banca Botoșaniului, cu care a terminat pe locul 3 calupul de 21 de etape dinaintea pauzei de iarnă, la numai două puncte în spatele liderului, U Craiova. Într-un interviu special pentru GSP, antrenorul revelației din Liga 1 explică parcursul remarcabil al unei echipe care se salvase de la retrogradare în ultima rundă a campionatului trecut
Botoșaniul lui Leo Grozavu a terminat cu o înfrângere sezonul de toamnă, 0-1 acasă cu CFR Cluj, meci pe care l-a dominat însă autoritar. Dar moldovenii au realizat până acum un parcurs neașteptat, au rezistat pe termen lung pe podium, iar multe voci nu se feresc să-i compare cu Urziceniul, Oțelul sau Astra, care au accesat și ele titluri-boom în 2009, 2011 și 2016.
După un deceniu, ar fi posibilă încă o imensă surpriză în Liga 1?, iată una dintre temele de care Grozavu nu s-a ferit în dialogul purtat înainte de intrarea în vacanță.
Leo Grozavu, mărturisire neașteptată: „Dacă stăteam pe gânduri, n-aș fi acceptat să vin la Botoșani”
- Domnule Grozavu, un an 2025 remarcabil, cum l-ați rezuma în câteva idei?
- În primul rând, am pornit la drum cu această echipă pe ultima sută de metri, la mijlocul lunii ianuarie, când era pe un loc retrogradabil și deja plecată în cantonament. N-am stat foarte mult pe gânduri. Dacă aș fi făcut-o, probabil că n-aș fi ales să vin. Dar totul s-a petrecut în viteză, cu o pregătire scurtă și meciuri grele. Sigur, am riscat când am luat-o din zbor, dar m-am bazat pe faptul că știam locul, mediul, oamenii. Altfel, nu făceam acest pas.
- Vă felicitați acum pentru acea decizie?
- Nu neapărat că mă felicit, dar timpul a dovedit că a fost o hotărâre bună. Am reușit să salvăm echipa fără baraj, după care a urmat o toamnă extraordinară. Recunosc acum: nu m-am gândit niciun moment la început că se va putea întâmpla să fim constant în partea superioară a clasamentului, să ne batem cu echipele care-și propun să câștige titlul.

„Ne vom propune alte obiective doar dacă intrăm în play-off. Deocamdată – salvarea de la retrogradare!”
- Locul 3 în pauza de iarnă nu arată deloc rău pentru Botoșani, nu?
- Nu e rău, dar, dacă vrem să trecem la nivelul următor, trebuie să facem lucrurile mai atent, mai responsabil, fiindcă e destul de dificil. Mai avem câte o „ieșire în decor” pozitivă, dar, de obicei, revenim mereu la problemele noastre și nu e în regulă. Botoșaniul s-a zbătut, în general, în partea inferioară, s-a salvat la potou. Dar acum e altceva, pentru că, sus fiind, ne lovim de adversari foarte bine organizați din toate punctele de vedere, financiar, logistic. Nu e simplu!
- La ce vă gândiți concret când spuneți lucrurile acestea?
- Sunt atâtea exemple în Europa de echipe care au mers într-un sezon în cupele europene, dar anul următor s-au prăbușit, au retrogradat. Ne-a ajutat acum și conjunctura, să fim realiști!, am avut și destulă șansă, fiindcă o parte dintre cluburile abonate la primele locuri au început foarte prost campionatul.
- Să nu-mi spuneți acum că vă temeți să nu cădeți în liga a doua! Pare un exercițiu de modestie când încă mai fluturați ideea că obiectivul actual e salvarea de la retrogradare.
- Nu e deloc modestie. Avem exemplul lui Sepsi nu mai departe de sezonul trecut. O echipă care s-a bătut până la final să intre în play-off, a terminat pe locul șapte sezonul regulat, după care a retrogradat direct. Din acest motiv trebuie să fim extrem de atenți, fiindcă doar play-off-ul ne garantează că vom avea apoi un campionat mai liniștit. Abia după aceea ne vom putea propune alte planuri.
Să nu uităm din ce punct am pornit în acest sezon! Dacă pierdeam acasă cu Hermannstadt în ultima etapă din campionatul trecut, retrogradam direct. De aceea, obiectivul încă activ e să ne salvăm și se terminăm pe un loc superior față de anii trecuți
- Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani
„Mailat a găsit la Botoșani mediul cel mai bun ca să se dezvolte”

- V-ați făcut un calcul cam de câte puncte ați mai avea nevoie în ultimele nouă etape din sezonul regular spre a prinde un loc de play-off?
- Anul trecut s-a intrat cu 46, în condițiile în care locul 7, primul sub linie, acumulase 41. Acum, după cum s-au împărțit punctele, cred că vor fi suficiente 43-44 de puncte. Sau 45, ca să fii scutit de orice emoții.
- Care a fost până acum atuul Botoșaniului?
- Omogenitatea a contat foarte mult. Adică un grup de jucători care, chiar dacă n-au reușit prin alte părți, și-au găsit aici locul optim. Au fost foarte bine puși în valoare și au contribuit la un parcurs de excepție pentru echipă.
- Îl includeți și pe Mailat aici?
- Da. El a mai avut tot felul de evadări, ca să spun așa, dar se pare că la Botoșani a găsit mediul cel mai bun ca să se dezvolte. Probabil că a ajuns și la maturitatea necesară pentru a da randamentul de care e capabil.
„Ilaș are o maturitate peste vârsta lui. Sper să nu-l bulverseze accidentarea”

- Ați avut mare încredere într-un puști, mă refer la Ilaș, care a impresionat ca fundaș dreapta, cu un final de sezon trist însă, din pricina unei accidentări. Ce v-a încântat în special la acest copil?
- În general, mă feresc să fac astfel de remarci la jucători foarte tineri, despre care se știe că sunt inconstanți în evoluții. Dar la Ilaș lucrurile au stat astfel! În vară, când am format lotul pentru noul campionat, una dintre problemele spinoase era pe cine vom folosi pentru regula U21. Pe durata sezonului trecut, mai făcusem o serie de partide amicale cu Ceahlăul, unde băiatul era împrumutat, dar niciodată nu mă impresionase în mod deosebit. Dar l-am luat în cantonamentul din Austria, unde și-a câștigat locul de titular. Apoi, de la joc la joc, mi-am dat seama că are calități certe.
- Prima dintre calități?
- Nu-mi place să-l laud peste măsură, dar are o maturitate peste vârsta lui. Iar asta a făcut să nu iasă deloc din echipă. Și probabil că ar fi jucat în continuare dacă nu ar fi intervenit accidentarea din meciul cu Hermannstadt. Poate evolua pe ambele părți, nu-l încurcă mingea, are stăpânire de sine. Sigur, comite și greșeli, ca orice fotbalist, i s-a întâmplat și lui pe parcursul turului, dar a dovedit că-și merită locul.
- Ați simțit vreun moment că traversează momente de confuzie sau de disconfort din cauza problemelor cu glaucomul și a ochelarilor purtați în timpul meciurilor?
- Am avut discuții pe tema asta. Mi-a spus că nu are niciun fel de probleme și nici eu n-am sesizat nimic special în neregulă. Nu mi-a arătat niciodată că ar avea dificultăți de orientare sau de percepție a jocului. Vede foarte bine, s-a obișnuit cu acei ochelari, a căror ramă a comandat-o în Italia. Dar lentilele speciale și le poate lua cam de oriunde.
Sper ca accidentarea să nu-l bulverseze. Sunt o mulțime de jucători care, după revenire, nu mai intră într-o formă sportivă foarte bună. Dar am încredere în el, fiindcă îl văd un băiat isteț, echilibrat și știu cât de mult a muncit și-și dorește să facă performanță
- Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani
„Cisotti e primul jucător pe care l-aș aduce la Botoșani”

- Care a fost meciul din actualul sezon care v-a făcut să credeți că se poate cu adevărat să vă bateți sus, cu oricine?
- Nu m-am gândit la asta, dar, dacă aș da filmul înapoi, aș spune că victoria cu FCSB, 3-1, ne-a scos din zona de confort de echipă mică. A fost un meci la jumătatea turului, am obținut un succes en-fanfare, am etalat o superioritate certă în anumite momente și am marcat trei goluri. Asta nu se întâmplă prea des împotriva lui FCSB. Am obținut atunci un rezultat care ne-a dat multă încredere. Câștigasem și înainte cu o etapă la Galați, au urmat apoi alte patru succese, așa că au rezultat șase victorii consecutive, care ne-au propulsat în partea superioară a clasamentului.
- Dacă ați putea să aduceți la Botoșani în mercato orice jucător din Liga 1, la cine v-ați opri?
- Cisotti! E un tip de jucător de care am avea mare nevoie la Botoașni. Face admirabil legătura între apărare și atac, e foarte bun defensiv, apare și la finalizare, înscrie, are contribuții ofensive. S-ar mula foarte bine pe jocul Botoșaniului!
„Vreo doi ani nu m-am atins de carne, dar nu m-am simțit foarte bine”
- A venit vacanța, câteva momente de respiro, cum vă veți petrece Sărbătorile?
- Nu prea-mi place să vorbesc despre acest subiect, fiindcă sunt un tip mai discret. Dar sigur că mă pun acum la dispoziția familiei, pentru că, în timpul anului, sunt plecat de acasă foarte multe zile. Soția mă mai menajează în sensul în care mai vine ea la Botoșani cam o dată la două săptămâni, când jucăm pe teren propriu, ca să mă scutească pe mine de drumurile la Cluj. Stăm acolo într-un fel de duplex cu copiii, cu nepotul, fiecare cu partea lui de casă. Ei vor pleca, probabil, eu cu soția ne-am făcut deja programul pentru câteva zile de vacanță.

- Mâncarea preferată în aceste zile?
- Nu sunt un mâncău, dar un pofticios, da! Evident, toate preparatele clasice de Sărbători sunt apetisante, răciturile, sărmăluțele, dar, pe unde am mai mers, îmi place să renunț câteodată la bucătăria aceasta tradițională. De câțiva ani, soția nu mai mănâncă deloc carne, am avut și eu o perioadă de doi ani în care nu m-am atins de produse de origine animală, dar nu m-am simțit foarte bine. Oricum, plecat de acasă, e mai complicat de ținut acest regim.
- Mai faceți mișcare ca să vă mențineți tonusul?
- Făceam asta cu ceva timp în urmă, dar am avut o accidentare la genunchi, iar cartilajele mele sunt pe nivelul de uzură maximă. Eram eu suferind încă din perioada de jucător! Așa că se simte imediat orice fac în plus! Până în urmă cu un an și jumătate, mă mai băgam în perioada Sărbătorilor la câte o miuță cu amicii mei de la Cluj, dar acum mai puțin. Încerc să mai fac mișcare, n-am renunțat în totalitate, dar mai puțin decât mi-aș dori.