INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

Panagiotis Tachtsidis, grecul fost la CFR și dorit de FCSB, a plecat de la echipă după doar câteva luni: „Am realizat ceva ce nimeni nu credea”

Panagiotis Tachtsidis, jucând pentru CFR Cluj
Panagiotis Tachtsidis, jucând pentru CFR Cluj

Articol de - Publicat joi, 25 decembrie 2025 20:34 / Actualizat joi, 25 decembrie 2025 20:46

Panagiotis Tachtsidis (34 de ani), mijlocașul care a jucat în Superliga pentru CFR Cluj, a rămas liber de contract, după despărțirea de brazilienii de la Remo.

Panagiotis Tachtsidis s-a despărțit în vară de CFR Cluj, pentru care jucase timp de doi ani, și a semnat cu Remo, divizionara secundă din Brazilia. A reușit cu aceasta să obțină promovarea în primul eșalon.

Panagiotis Tachtsidis, mesaj după ce a promovat cu Remo: „Ceva ce nimeni nu credea”

„Această victorie a fost una dintre cele mai importante din cariera mea. A fost ceva ce nimeni nu credea: Remo, în Serie A. Sunt atât de mândru de mine și de alegerea mea de a veni în Brazilia, departe de toate și singur.

Dar Dumnezeu știe mai bine și ne dă ceea ce merităm tot timpul. Mulțumesc pentru tot”, a fost mesajul scris de Panagiotis Tachtsidis pe Instagram.

Mijlocașul grec care a jucat în România a evoluat pentru Remo în 9 meciuri de campionat. A reușit un gol și o pasă decisivă, apoi a rămas liber de contract.

În cei doi ani petrecuți în Gruia, elenul a bifat 64 de meciuri, 9 goluri și 5 pase decisive în tricoul celor de la CFR Cluj. A câștigat și un trofeu: Cupa României din sezonul trecut, obținută în fața celor de la Hermannstadt.

Înainte să semneze cu Remo, s-a zvonit că acesta ar putea ajunge la FCSB, actuala campioană a României. Gigi Becali l-a considerat tot timpul pe grec un fotbalist valoros, iar acesta este de asemenea prieten cu Elias Charalambous, antrenorul bucureștenilor.

Citește și:
Ioan Varga „a luat foc” când l-a văzut pe Louis Munteanu în tricoul lui FCSB: „Lipsit de creier!”
Superliga
Ioan Varga „a luat foc” când l-a văzut pe Louis Munteanu în tricoul lui FCSB: „Lipsit de creier!”
Privire în interiorul celei mai populare platforme pentru adulți » Jucătoarele din Franța au vorbit despre experiențele lor
Tenis
Privire în interiorul celei mai populare platforme pentru adulți » Jucătoarele din Franța au vorbit despre experiențele lor
Gigi Becali surprinde: „Eu la Athos nu mai merg” + Unde susține că „pentru mine, acolo e cel mai sfânt loc de pe pământ”
Superliga
Gigi Becali surprinde: „Eu la Athos nu mai merg” + Unde susține că „pentru mine, acolo e cel mai sfânt loc de pe pământ”
Louis Munteanu s-a pozat în tricoul lui FCSB! » O „aroganță” la adresa lui Varga sau urmează transferul?
Superliga
Louis Munteanu s-a pozat în tricoul lui FCSB! » O „aroganță” la adresa lui Varga sau urmează transferul?
Digi extinde puternic grila de programe TV, atacându-și și la acest capitol concurenții din Spania
Profit.ro
Digi extinde puternic grila de programe TV, atacându-și și la acest capitol concurenții din Spania
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (2)
ciprianbirtea
ciprianbirtea  •  26 Decembrie 2025, 12:41

Acuma poate își găsește la o echipă de prin coada clasamentului primei ligi elene, de la care să se retragă.

mihaita_
mihaita_  •  26 Decembrie 2025, 03:17

Bravo băi, să fii mândru. Ca ai promovat și te-au pus pe liber. Bună alegere.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează