SPORTURI  »  HANDBAL  »  TRANSFER

Două transferuri de top în „Liga Florilor” » Jucătoarele de națională au semnat în România până în 2028

Internaționala olandeză Sarah Dekker a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea // foto: Imago
Internaționala olandeză Sarah Dekker a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea // foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 26 decembrie 2025, 11:40 / Actualizat vineri, 26 decembrie 2025 12:44

SCM Râmnicu Vâlcea a oficializat primele două transferuri pentru viitorul sezon competițional. La formația din Oltenia vor ajunge extrema dreaptă Sarah Dekker (24 de ani), de la Team Esbjerg, și interul dreapta Marie-Hélène Sajka (28 de ani), de la OCG Nice.

Pe 25 decembrie, formația din Zăvoi a anunțat cadoul de la Moș Crăciun: primul transfer pentru sezonul 2026-2027. Jucătoarea din naționala Olandei a semnat un contract valabil până în anul 2028.

Anunțul acestui transfer a fost făcut pe pagina de Facebook a clubului din sudul țării. În acest moment, SCM Râmnicu Vâlcea se află pe locul 5 în „Liga Florilor”, cu 11 puncte, la 9 distanță de liderul Gloria Bistrița, care are însă și un meci în plus.

Ulterior, vineri, pe 26 decembrie, echipa a anunțat al doilea transfer, al franțuzoaicei Marie-Hélène Sajka.

Internaționala olandeză Sarah Dekker a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea

Două transferuri de top în „Liga Florilor” » Jucătoarele de națională au semnat în România până în 2028
Sarah Dekker a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea // foto: Facebook

„Sărbătorile vin cu vești bune, astfel avem bucuria să împărtășim cu voi primul din multele transferuri realizate.

Sarah Dekker, în vârstă de 24 de ani, este una dintre cele mai promițătoare jucătoare ale handbalului olandez. Componentă a naționalei Olandei, care joacă pe poziția de extremă dreapta, se alătură formației noastre după ce a evoluat la Team Esbjerg, unul dintre cele mai puternice cluburi din Europa.

Cu experiență în lotul național al țării de origine și un parcurs bun în handbalul german (HSG Bensheim/Auerbach) și danez (Team Esbjerg), Sarah se remarcă prin viteză, finalizare sigură și inteligență în joc.

Sarah este o sportivă echilibrată, muncitoare și orientată spre performanță, care îmbină foarte bine handbalul de top cu dezvoltarea personală. În afara terenului, Sarah studiază arhitectura, cântă la claviatură și îi place să gătească, în special să experimenteze rețete de copt.

Are o personalitate deschisă, apreciază lucrurile simple, o masă bună înainte de meci, muzica clasică precum Piano Man de Billy Joel și momentele de relaxare cu filme Disney. Pentru Sarah, handbalul înseamnă spirit de echipă, ritm, tactică și dinamism”, au scris oficialii de la Vâlcea despre noul transfer pentru viitorul sezon competițional.

19goluri a reușit până acum Sarah Dekker în Liga Campionilor, în sezonul 2025-2026, la Esbjerg

După câțiva ani interesanți petrecuți la Esbjerg, aștept cu nerăbdare noile provocări, în special noua aventură de la Vâlcea. Sunt entuziasmată de această mutare și am să dau totul împreună alături de echipă, cu scopul de a obține realizări împreună

- Sarah Dekker, extremă dreapta, noul transfer de la SCM Râmnicu Vâlcea

  • Tuva Hove și Alina Mușat sunt cele două jucătoare care evoluează pe postul de extremă dreapta la SCM Râmnicu Vâlcea în acest sezon;

Marie-Hélène Sajka a semnat și ea cu SCM Râmnicu Vâlcea

Ziua și transferul la formația olteană! Marie-Hélène Sajka a fost și ea prezentată de gruparea din Râmnicu Vâlcea, unde a semnat un contract până în 2028.

Două transferuri de top în „Liga Florilor” » Jucătoarele de națională au semnat în România până în 2028
Marie-Hélène Sajka a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea // foto: Facebook

„Jucătoarea franceză Marie-Hélène Sajka , componentă a lotului național al Franței, se alătură oficial clubului nostru cu inceputul sezonului urmator. Sajka evoluează pe postul de inter dreapta, are 185 cm și este o sportivă cu mare experiență în competițiile internaționale.

Ea are în palmares formații de top european, printre care enumerăm Metz Handball, Nykøbing Falster HK sau Neptunes de Nantes, iar în acest final de an, a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial alături de naționala tării sale.Marie-Hélène este o jucătoare cu o aruncare puternică care preferă aruncările de la distanță și este foarte activă în apărare.

Sportiva ne-a împărtășit faptul că își pune mereu echipa pe primul loc și luptă pentru grup, cu obiectivul de a obține cele mai bune rezultate. În afara terenului, studiază pentru a deveni profesoară de limba franceză și este pasionată de învățarea limbilor străine.

Se caracterizează ca fiind o fire deschisă, sociabilă, căreia îi place să petreacă timp cu prietenii și familia. De asemenea urmărește baschetul, în special echipa logodnicului ei, se bucură de muzică, iubește pisicile și lectura, în special pe plajă”, a transmis SCM Râmnicu Vâlcea.

Aștept cu încredere noul sezon să joc pentru Vâlcea. Cunosc atmosfera creată de fani în arenă deoarece am jucat acolo în urmă cu trei ani, motiv pentru care vreau să-i cunosc, astfel voi încerca să învăț limba română pentru o adaptare rapidă

- Marie-Hélène Sajka, noul intre dreapta de la Vâlcea

Citește și:
Decizia celor de la CFR în privința lui Louis Munteanu, după imaginile virale: „S-a încheiat!”
Superliga
Decizia celor de la CFR în privința lui Louis Munteanu, după imaginile virale: „S-a încheiat!”
Dorit de Dinamo, George Pușcaș e așteptat să semneze cu altă echipă: „Îi surâde ideea”
Stranieri
Dorit de Dinamo, George Pușcaș e așteptat să semneze cu altă echipă: „Îi surâde ideea”
„Se schimbă treaba” » Gigi Becali aplaudă gestul lui Louis Munteanu și reia negocierile
Superliga
„Se schimbă treaba” » Gigi Becali aplaudă gestul lui Louis Munteanu și reia negocierile
Revoluție la echipa din „Liga Florilor” » TREI transferuri dintr-un foc, lovitură pentru două rivale și revenire după scandalul de dopaj
Handbal
Revoluție la echipa din „Liga Florilor” » TREI transferuri dintr-un foc, lovitură pentru două rivale și revenire după scandalul de dopaj
Digi extinde puternic grila de programe TV, atacându-și și la acest capitol concurenții din Spania
Profit.ro
Digi extinde puternic grila de programe TV, atacându-și și la acest capitol concurenții din Spania
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close