Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 04 ianuarie 2026 14:39 / Actualizat duminica, 04 ianuarie 2026 17:59
Tottenham a pus ochii pe fundașul lui Udinese, Oumar Solet, pe care vrea să-l aducă înainte de a-i da drumul lui Radu Drăgușin.
Radu Drăgușin are mare nevoie să bifeze cât mai multe minute după ruptura de ligament încrucișat care l-a ținut aproape întreg anul trecut pe tușă, dar e clar că managerul Thomas Frank nu i le poate garanta.
Frank însuși se găsește într-o situație delicată, după două eșecuri și o remiză în ultimele 4 etape din Premier, unde Spurs se află tocmai pe locul 13 (din 20). Jurnaliștii englezi scriu mai nou că, după 23 de goluri încasate în 19 etape, tehnicianul danez ar prefera să-i dea drumul internaționalului român la o altă echipă, pentru a-și intra în ritm, dar nu înainte ca șefii clubului să-i aducă „un apărător impecabil”.
Oumar Solet la Tottenham, Radu Drăgușin la Crystal Palace?
Portalul Football Fancast, preluând informații din alte publicații, scrie că vizat de Tottenham este fundașul lui Udinese, Oumar Solet, de care se interesează însă și Chelsea, Crystal Palace, West Ham United și Manchester United.

Francezul are același impresar ca Brennan Johnson, coechipierul lui Drăgușin transferat recent la Crystal Palace, în schimbul a 40 de milioane de euro. Dacă Spurs reușesc să-l transfere pe Solet, atunci Palace ar fi interesată să-l obțină pe internaționalul român - scrie Football Fancast.
Cel mai probabil, sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare pentru la vară. Tottenham i-ar fi fixat și o sumă de transfer definitiv românului, cifrată la 30 de milioane de euro.
Pentru Radu Drăgușin există interes mare în Serie A
Pentru Drăgușin există însă interes și din Serie A. Chiar foarte mare! Fiorentina a fost prima care i-a contactat pe londonezi, Juventus, Napoli și Inter studiază la rându-le „terenul”. Impresarul jucătorului, Florin Manea, a comentat în decembrie, într-o intervenție la DigiSport:
Dacă Radu va vrea să aibă mai multe meciuri până în vară, vom anunța că suntem disponibili și atunci ar putea să mă sune și Cristi Chivu. Radu mai are 4 ani și jumătate cu Tottenham, dar această accidentare l-a ținut departe de fotbal 11 luni, deci nu mai poți să stai încă 7 luni pe bară. Trebuie să joci până la vară”.