Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 04 ianuarie 2026 18:33 / Actualizat duminica, 04 ianuarie 2026 19:04
Hugo Ekitike, atacantul lui Liverpool, a suferit o accidentare la bicepsul femural și a ratat meciul cu Fulham. Antrenorul Arne Slot speră să-l aibă la dispoziție pentru derby-ul cu Arsenal, de pe 8 ianuarie.
Francezul era singurul atacant valid de la Liverpool, după accidentare gravă suferită de Alexander Isak în partida cu Tottenham, 2-1. Meciurile consecutive fără pauză și-au pus amprenta, iar Ekitike a avut probleme medicale înainte de jocul cu Fulham.
În criză de „vârfuri”, Arne Slot l-a trimis pe Gakpo titular în centrul atacului cu echipa londoneză.
Hugo Ekitike ar putea reveni pentru derby-ul lui Liverpool cu Arsenal
„Isak e out de câteva săptămâni, asta înseamnă că Ekitike a jucat mai multe minute decât în prima parte a sezonului. Asta a dus la o accidentare musculară. Pentru un jucător care nu e obișnuit cu Premier League, a fost puțin cam mult.
De asta nu a jucat cu Fulham. Sperăm să fie disponibil pentru meciul cu Arsenal”, a transmis Arne Slot, potrivit Daily Mail.
Transferat în vară pentru 94 de milioane de euro, Ekitike a jucat 18 meciuri în Premier League. A marcat 8 goluri și a oferit două pase decisive. În ultima lună a înscris de 5 ori în campionatul Angliei, reușind câte o „dublă” cu Leeds (3-3) și Brighton (2-0), dar și un gol cu Tottenham (2-1).
Pentru Liverpool continuă programul infernal, cu meciuri numai la 3 zile. Arsenal (8 ianuarie), Barnsley (12, Cupa Angliei), Burnley (17), Marseille (21, UCL), Bournemouth (24) și Qarabag (28, UCL) sunt adversarele „cormoranilor” luna aceasta.