Articol de Eduard Apostol, Cezar Titor - Publicat marti, 06 ianuarie 2026 11:41 / Actualizat marti, 06 ianuarie 2026 12:36
Valentin Țicu, 25 de ani, singura achiziție a celor de la Dinamo până acum în această perioadă de mercato, nu este încă apt sută la sută pentru a duce un meci cap-coadă.
Cei din staff-ul roș-albilor nu își doresc oricum să-l forțeze. GSP.ro a aflat că fotbalistul va evolua cel mult pe final în amicalul de mâine cu Young Boys, care se va disputa de la ora 16:00 în România.
Asta și în funcție de cum vor decurge ostilitățile pe gazon între formația bucureșteană și fosta adversară a celor de la FCSB din Europa League, echipa unde românul Zoltan Kadar este antrenor secund.
Valentin Țicu nu e apt să joace din primul minut cu Young Boys
Fostul căpitan al celor de la Petrolul Ploiești va prinde oricum măcar câteva minute în Antalya. Dacă nu cu elvețienii, cu siguranță duminică, în al doilea și ultimul amical de pe coasta sud-vestică anatoliană, cu sud-coreenii de la Gangwon.
Raul Opruț continuă să fie prima opțiune în „haită”, iar internaționalul s-a ales cu o răceală în primele zile de cantonament, estimându-se totuși că va fi refăcut la timp pentru primul test din 2026 al echipei lui Zeljko Kopic, când urmează să fie titular.
Până în vară, Țicu a fost adus drept back-up pentru Raul, dat fiind faptul că acesta nu avea cu cine să fie înlocuit. Kopic a fost uneori forțat de împrejurări să-l folosească acolo pe scoțianul Danny Armstrong.
Fundașul stânga nu a mai jucat din 29 iulie 2024, din cauza unei accidentări grave la genunchiul stâng: ruptură de ligament încrucișat anterior și leziune de menisc.
Deși revenirea era estimată inițial în mai puțin de un an, prima operație nu a decurs conform planului, iar Țicu a fost nevoit să suporte o a doua intervenție chirurgicală, la aproximativ zece luni distanță. Fotbalistul suspectează că problemele au fost cauzate de o infecție apărută la nivelul grefei.
În anul 2026 vreau să mă bucur cât mai mult de fotbal. Mă bucur că am revenit la antrenamente și sunt la capacitate maximă, pot da sută. Vreau să-mi recapăt dorința de a juca fotbal. Am regăsit acum plăcerea de a juca fotbal și vreau să mă bucur. Uitasem cum e să te bucuri de fotbal sută la sută.
- Valentin Țicu, primele declarații în tricoul lui Dinamo