Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 07 ianuarie 2026 07:55 / Actualizat miercuri, 07 ianuarie 2026 09:51
Victor Angelescu, președinte și acționar minoritar la Rapid, a explicat cum s-a ajuns la soluția Daniel Paraschiv (26 de ani) pentru poziția de atacant central.
Luni, Rapid a anunțat transferul lui Daniel Paraschiv, vârf împrumutat până la finele sezonului de la Real Oviedo. El sosise în Antalya, în cantonamentul echipei, de duminică seara.
La o zi distanță după oficializarea transferului, președintele-acționar minoritar al clubului, Victor Angelescu, a explicat cum s-a ajuns la această variantă și ce efort financiar presupune aducerea lui Paraschiv.
Victor Angelescu: „L-am vrut pe Paraschiv și când evolua la Hermannstadt, dar ne-au cerut 1 milion de euro”
„Nu este prima dată când ni l-am dorit pe Paraschiv. L-am dorit și pe vremea când era la Hermannstadt, am avut atunci niște discuții, dar nu am ajuns în acel moment la suma de transfer pe care să o putem plăti. Cei de la Hermannstadt voiau mult mai mulți bani. Ni se pare un atacant pe stilul Rapidului, foarte bun, începuse să fie și în circuitul echipei naționale.
Dăduse destul de multe goluri la Hermannstadt în perioada aceea, îl știam și din liga a doua, unde era unul dintre cei mai buni atacanți. La momentul respectiv, nu s-a făcut transferul. Dacă țin bine minte, Hermannstadt cerea 1 milion și nu am vrut să plătim acea sumă.
Acum ni se pare un atacant potrivit pentru Rapid. Primul cuvânt l-a avut Costel Gâlcă, care-l știe foarte bine și și l-a dorit. Îl știa foarte bine din campionatul nostru, normal că a avut referințe și din Spania, dar îl știe în primul rând de la noi.
Costel a fost tot timpul ancorat la ceea ce se întâmplă în România. Din opțiune avute, ni s-a părut cea mai bună în momentul ăsta. Am vrut un jucător care să mai fi jucat în campionatul nostru, pentru a se adapta rapid”, a spus inițial Angelescu la PrimaSport.
4 goluri în 41 de aparițiia înscris Daniel Paraschiv în ultimul sezon și jumătate, în liga secundă a Spaniei, la Real Oviedo, respectiv Cultural Leonesa
Președintele lui Rapid: „50.000 de euro la împrumut, opțiune de circa 500.000”
„Am beneficiat, între ghilimele, de această oportunitate, de faptul că Oviedo voia să-l împrumute. Cei de la Leonesa au fost de acord cu întreruperea împrumutului.
Lui poate nu i-a mers atât de bine în ultimul an, dar pentru noi este o oportunitate. Eu cred că poate să arate mai bine decât la Hermannstadt. Are vârsta potrivită, acum ține și de noi și de el să funcționeze acest transfer.
Am plătit 50.000 de euro pentru împrumut și avem opțiune de cumpărare la vară. Nu vreau să spun suma exactă, dar este în jur de 500.000 de euro.
Tipul ăsta de transfer, cel puțin mie, ca președinte, mi se pare foarte benefic pentru club. Oricând aș alege să iau un jucător împrumut, cu opțiune, pentru că riscurile sunt mult mai mici.
Nu riscăm o sumă foarte importantă, iar dacă el se adaptează, este mulțumit, suntem și noi mulțumiți, atunci activăm clauza în vară și știm că plătim pentru ceva care merită”, a adăugat oficialul din Giulești.
Principalele noastre ținte au fost ori din campionat, ori jucători care au mai jucat aici și știu campionatul
- Victor Angelescu, președinte Rapid
Daniel Paraschiv: „Am decis rapid să vin la Rapid”
Marți, Paraschiv a susținut o conferință de presă în Antalya, în cantonamentul giuleștenilor, explicând că a dat imediat curs propunerii de a semna cu Rapid.
„Am luat rapid decizia de a veni aici. A fost pe moment. A fost un răspuns dat imediat ce am primit întrebarea. A durat mai mult pentru că erau implicate trei echipe, dar transferul nu a fost periclitat. Banii nu sunt atât de importanți. Sună a clișeu, dar contează foarte mult locul în care ești și cât de bine te simți.
Sunt într-un loc bun. Nu a contat că am pierdut niște bani. Consider că am făcut un pas bun pentru carierea mea. Am venit la un club care luptă pentru trofee și pentru a participa în cupele europene. Nu e un pas în spate, dar nici o relansare a carierei. Cariera mea nu e în groapă.
Cu Dinamo cred că a negociat impresarul. Eu nu știu mai multe. Din punctul meu de vedere, eu doar cu Rapid am discutat. Nu s-a pus problema să merg în altă parte. A fost o singură alegere. Mereu mi-a plăcut echipa. Am avut mulți prieteni rapidiști, mi-a fost insuflat acest spirit”, a afirmat noul vârf rapidist.