Fete cu mască de oțel: cum se trăiește adolescența printre arme și asalturi

Sabrera Amalia Covaliu, 17 ani, este campioană mondială a cadetelor, titlu pe care nu și-l mai poate apăra anul acesta, la Rio de Janeiro, pentru că a depășit vârsta. Își va continua însă drumul la junioare, unde deja este campioană continentală alături de echipa României, dar și în competițiile rezervate senioarelor.

Scrima nu este prima disciplină pe care a practicat-o Amalia, ci a început cu tenisul și înotul. A fost oarecum o opoziție față de sportul pe care-l aleseseră părinții ei - tatăl ei, Mihai Covaliu, este dublu medaliat olimpic la individual și multiplu campion mondial și european, iar mama ei, Irina Covaliu, a fost și ea sabreră care a urcat pe nenumărate podiumuri.

Sportul, oricare ar fi fost el, a învățat-o de mică faptul că timpul se transformă conform regulilor stricte de la antrenamente, concursuri și școală. „Ești mult mai organizat în toate activitățile pe care le ai, învățătură, pregătire și ce mai rămâne printre ele”, spune Amalia, care este elevă în clasa a XII-a (asta însemnând examenul de Bacalaureat la vară), adăugând: „La școală petrec 6-7 ore pe zi”.

Și la antrenamente? Campioana mondială râde: „Mi-ar plăcea să spun că tot 6-7 ore pe zi. Dar stau numai vreo 4, mai ales anul acesta, când am mai mult de învățat”.

Viața Amaliei Covaliu rămâne mai legată totuși de colegii de la scrimă. „Sunt mai apropiată de oamenii din sport decât de cei de la școală”, povestește ea.

Descriindu-se ca o fire independentă și greu de influențat, sabrera mărturisește că nu e tentată de ieșiri în cluburi ori escapade la munte sau la mare, weekendurile ei fiind în mare parte ocupate cu concursuri.

Sportul i-a adus și o disciplină aparte în obiceiurile alimentare. „Mănânc sănătos, cu foarte puține excepții, nu pentru că nu am voie, ci pentru că am observat că nu-mi face bine să mă abat”, explică sportiva, care spune că sportul de performanță i-a adus o putere sporită de discernământ și o maturizare timpurie.

„Când am început scrima, eram cea mai mică de la sală. M-a ajutat mult să fiu alături de sportivi mai mari ca vârstă, am învățat să iau decizii”, completează Amalia, care recunoaște că nu prea voia să facă scrimă. „Treptat mi-am dat seama că pot face performanță și totul s-a reconfigurat pentru mine”.

Pe lângă medaliile individuale, Amalia Covaliu este și parte a echipei de junioare a României care, tot în 2025, a cucerit titlul european (alături de Anastasia Fusea, Catinca Dumitru și Rosemarie Benciu).

Adolescenta spune că medaliile din competițiile pe echipe sunt foarte prețioase pentru ea.

„La echipe ai o responsabilitate în plus, pe care la individual nu o ai. Eu închid de obicei confruntările pe echipe, ceea ce înseamnă că fie trebuie să păstrez diferența realizată de colegele mele, fie trebuie să recuperez, dacă suntem conduse de adversare. Adică eu trebuie să ajung la 45 de tușe pe tabelă. Am avut tot felul de experiențe, unele superbe, altele de-a dreptul nefericite, când mi-am pierdut schimbul și cu 4-17, dar din toate lucrurile astea am învățat ceva”, admite Covaliu.

„Dar am și recuperat de la 40-29 pentru rivale. Mereu de pe margine mi se strigă să tratez ultimul asalt ca pe unul de individual, ca să nu fie atât de mare presiunea”, adaugă sabrera, care este antrenată la Dinamo și la lotul național de mama ei, Irina Covaliu.

Amalia Covaliu: „La scrimă, valul de adrenalină e atât de mare încât te rănești și nici nu te doare”

În afară de rezultate, ce i-a mai oferit sportul? „Multă încredere, disciplină, o ghidare mai bună în viața de zi cu zi”, răspunde adolescenta care va împlini 18 ani în martie și care, după ce va termina liceul, va pleca în Statele Unite ale Americii, la Universitatea St. Johns din New York, acolo unde, de altfel, studiază și fratele ei mai mare, Vlad (20 de ani), medaliat cu bronz alături de echipa de sabie seniori a României la Campionatele Mondiale 2025 (împreună cu Radu Nițu, Răzvan Ursachi și George Dragomir).

Amalia spune că ascultă muzică înainte de fiecare concurs – din toate genurile câte puțin, condiția fiind că melodiile trebuie s-o motiveze. Din sporturile pe care le-a practicat în trecut a păstrat înotul, uneori, ca metodă de relaxare și recuperare.

Cerebrală și calculată, Amalia Covaliu recunoaște însă că la scrimă o atrage enorm doza de adrenalină pe care o simte de fiecare dată când urcă pe planșă.

„Uneori îmi mai rup câte o unghie și nici măcar nu simt că mi s-a întâmplat asta. Uite, chiar mai devreme eram în asalt cu o colegă și m-a zgâriat, fără să vrea, pe mână. Îmi curgea sânge și nici măcar nu am știut”, spune sabrera dinamovistă.

Floretista Alexandra Adoch a simțit gustul aurului în circuitul european al cadetelor, dar are și bursă de merit ca liceană

În octombrie 2025, cu câteva zile înainte de a împlini 16 ani, Alexandra Adoch (ACS Floreta Timișoara) a câștigat aurul la Samorin (Slovacia), într-o etapă a circuitului continental al cadetelor, dar și bronzul, la Nurnberg, alături de echipa României (împreună cu colegele ei „tricolore” Ioana Barbu, Karina Liță și Ilinca Vereș).

Adoch participă însă și la concursuri de junioare și senioare, spunând că acest lucru îi oferă perspectiva înfruntării unor adversare mai experimentate, lucru care-i aduce situații nemaiîntâlnite pe planșă, pe care trebuie să le rezolve și care, astfel, o ajută să crească valoric.

Floretista este acum în clasa a X-a și practică scrima de la 6 ani. „M-am dus la sală după fratele meu mai mare, când eram în clasa pregătitoare. Din prima clipă când am intrat la antrenament, pot să spun că mi-a plăcut tot ceea ce se întâmpla acolo. Mi s-a părut foarte interesant. Fratele meu nu a continuat, dar pentru mine a fost sportul perfect”, spune Alexandra.

Are un program foarte încărcat. „Știu că altor copii de vârsta mea li se pare că eu fac multe sacrificii, dar eu nu le simt așa. Îmi place ce fac, însă programul e strict. Nu prea ies în oraș, nu stau până târziu, am grijă la ce mănânc. Unii spun că nu ar putea să trăiască așa cum trăiesc eu”, povestește timișoreanca, pe care familia o susține sută la sută în cariera sportivă. „Eu însă am ajuns să mă maturizez și să înțeleg de ce uneori părinții ne spun: «Fă așa, nu te duce acolo, nu mânca toate prostiile!»”

Alexandra Adoch: „La început, mi-era tare dor de părinții mei”

Alexandra spune că sportul pe care-l practică i-a oferit în primul rând ocazia de a se descurca singură de la o vârstă fragedă. „Știu să gândesc pentru mine, să iau decizii. Sunt plecată de mică la concursuri și în cantonamente și am învățat să nu depind de nimeni. La început însă, îmi era tare dor de părinții mei”, spune eleva antrenorului Iulian Teacă.

Cum se împacă școala cu sportul? „Din fericire, profesorii sunt înțelegători, iar colegii mă ajută mereu cu temele. Recunosc însă că e mai greu să învăț. Uneori învăț în mașină, între două deplasări. Cum prind liber zece minute, pun mâna pe un manual și pe un caiet”, adaugă Alexandra, care nu vrea să rămână în urmă nici cu studiile și care crede că deja știe foarte bine să-și valorifice timpul.

În așteptarea Campionatelor Europene de cadeți și juniori (Tbilisi, februarie 2026) și Mondiale (Rio de Janeiro, 1-9 aprilie 2026), Alexandra Adoch va participa la Campionatele Naționale rezervate acestor categorii de vârstă (22-25 ianuarie, București). „Anul trecut a fost unul foarte plin, am strâns foarte multă experiență de concurs, pe care sper s-o folosesc înțelept în anul care de-abia a început”, spune Adoch care, deși e floretistă, o admiră enorm pe fosta spadasină Ana-Maria Brânză, triplă medaliată olimpică. „O apreciez pentru munca pe care a depus-o și pentru longevitatea ei de pe planșă”, explică Alexandra.

Cum arată o zi din viața Alexandrei Adoch? „Mă trezesc la ora 6:00. Am antrenament înainte de a merge la cursuri, dar și după aceea, nemaipunând la socoteală, din când în când, și orele dedicate exclusiv pregătirii fizice. Pentru materiile de la liceu, încerc să învăț măcar o oră sau două pe zi”, încheie floretista care, în ciuda faptului că face scrimă de performanță, are și bursă de merit la școală.

Spadasina Natalia Constantin, care de-abia a trecut la juniorat, face parte și din echipa de senioare a României, antrenată de Octavian Zidaru

Tot de factorul timp se plânge și Natalia Constantin (17 ani), medaliată cu bronz la categoria cadete, la Campionatele Europene de anul trecut, de la Antalya. „Sunt în clasa a XI-a și deși nu sunt încă stresată de BAC și am zis s-o iau mai ușor, fac totuși meditații la română dimineața, online, pentru că nu am vreme să ajung. În afară de asta, nu prea stau pe acasă, vin doar seara, după liceu și antrenamente”, spune Natalia.

Spadasina care se antrenează la CSA Steaua București cu Iulian Bratu în fiecare după-amiază beneficiază de GO Scholarship, o bursă oferită de Sports Hub, care-i oferă unele beneficii ce ajută mult un sportiv de performanță - printre acestea un nutriționist și un preparator fizic.

Natalia își împarte timpul între scrimă și educație, spunând că deși nu e sută la sută hotărâtă ce facultate ar vrea să urmeze, este destul de atrasă de domeniul kinetoterapiei. „Nu pot să spun că oboseala acumulată la școală mă încurcă la antrenamente. Îmi trece imediat, mă activez, mă trezesc imediat când încep să mă antrenez”, explică adolescenta care în aprilie va împlini vârsta majoratului. De altfel, ea își va sărbători ziua de naștere chiar în timpul CM de juniori de Rio de Janeiro (1-9 aprilie).

Stelista a început scrima dintr-o întâmplare. „Când aveam 7 ani, eram prietenă cu o fetiță de la grădiniță care făcea scrimă. Am venit cu ea și, când am intrat în sală, am văzut niște spadasini lucrând la manechin. Nici nu mi-am pus problema că mai există și alte arme, credeam că se face numai spadă. Am tras pe planșă din cea de-a doua zi de pregătire, nu mi-era frică, era ca o joacă pentru mine”, își reamintește Natalia Constantin.

Acum însă nu mai e o joacă. „În prezent, lucrurile sunt cât se poate de serioase. Sportul m-a disciplinat, dar să știți că nu-mi lipsesc ieșirile cu prietenii din afara scrimei. Încerc să mențin un echilibru între viața cu concursuri și antrenamente și viața de dincolo de acestea. Nu vreau să las deoparte viața socială, dar am învățat foarte bine să-mi gestionez timpul”, spune tânăra scrimeră.

De fapt, Natalia Constantin e cât se poate de organizată și oferă secretul succesului ei: „Am o agendă în care îmi notez tot ce vreau să fac în decursul unei săptămâni. La final, tai de pe listă ceea ce am reușit să fac și încercuiesc lucrurile pe care nu am izbutit să le duc la îndeplinire”.

Ca și în cazul celorlalte două adolescente scrimere, familia îi este aproape Nataliei. „La început o sunam pe mama din cantonamente, mă văitam că-mi este foarte greu. Dar mama îmi spunea să mă aștept să fie greu, să iau mereu în calcul lucrul acesta”, povestește adolescenta.

Natalia Constantin va trage anul acesta la concursuri de junioare și senioare. De altfel, și în 2025 ea a obținut un prețios loc 11 la etapa de Cupă Mondială de la Budapesta, competiție rezervată spadasinelor senioare, și a luat parte și la Campionatele Europene de la Genova.

„La seniori, totul se schimbă. Este foarte diferit, concurența este foarte mare, nu-ți permiți să faci greșeli, pentru că o sportivă mai experimentată te taxează imediat. Știu că la nivelul acesta nu dau încă randament maxim, dar nu mă descurajez, mai am mult timp înaintea mea. Totuși, pe moment te lovește când trăiești pe pielea ta diferența de experiență”, spune Natalia.

Despre colegele de la lotul de senioare (Emma Șonț, Alexandra Predescu și Bianca Benea), Natalia spune că, la început, nu știa cum să le vorbească și cum să se integreze. „Acum îmi e mult mai ușor, avem o relație foarte bună. De pildă, la Cupa Mondială de la Vancouver, în grupe, am pierdut primele trei asalturi și mă apucase groaza că nu trec de faza grupelor. Bianca Benea, care trăgea pe o planșă alăturată, a venit la mine și mi-a zis: «Mai ai trei meciuri, nu te lăsa!». Au fost trei meciuri pe care le-am câștigat”, adaugă spadasina.