Articol de Luminița Paul - Publicat joi, 22 ianuarie 2026 19:36 / Actualizat joi, 22 ianuarie 2026 19:40
Marin Cilic (37 de ani, locul 70 ATP) s-a calificat în turul 3 la Australian Open după victoria, 6-4, 6-3, 6-2, contra lui Denis Shapovalov (26 de ani, numărul 23 mondial) și a ajuns la același nivel cu legendarul Goran Ivanisevic la numărul de victorii în circuit.
Încă se poate tenis bun, aducător de victorii, și la 37 de ani. Ba chiar la 40, dacă e vorba de Stan Wawrinka. Marin Cilic, fost număr 3 mondial, o arată pe hard-ul de la Melbourne, ajungând în turul 3 al turneului unde a disputat finala în 2018.
A trecut în trei seturi de canadianul Denis Shapovalov, cu 11 ani mai tânăr, apoi a vorbit despre longevitatea într-un sport care evoluează rapid. Și l-a luat drept exemplu chiar pe Wawrinka, aflat însă în ultimul an al carierei. „El e o motivație pentru mine, să continuu încă trei ani. Nu știu, vom vedea. Voi lua an cu an. Cred că, dacă vrei sp joci la acest nivel, trebuie să fii profesionist de la 15, 16, 17 ani, să ai grijă de corpul tău”, a reflectat Cilic.
„Aceasta a fost situația în cariera mea, am fost profesionist, disciplinat, cu respect pentru sport și pentru fizicul meu. Și având o echipă bună alături, planificând bine turneele. Lucrurile acestea mi-au dat acești câțiva ani de aur”, a spus el la conferința de presă.
Cât despre a fi în Top 10 la vârste aproape de 40 de ani – cum este cazul lui Novak Djokovic (38) – Marin s-a întors spre evoluția sportului. „E mai multă știință decât orice altceva. Suntem mai conștienți în legătură cu ce trebuie să mâncăm, cum să ne îngrijim. Fiecare e însă unic, câțiva au avut dificultăți cu accidentările. Per total însă, sunt vremuri bune cu oameni care pot juca un grozav la 35, 36, 37 de ani. Generațiile mai tinere pot învăța din aceste experiențe”, a mai spus Cilic.
Novak are mare grijă de corpul lui. Îl înțelege, știe ce îi trebuie. Iar corpul îi dă un asemenea beneficiu, să poată juca și să facă ce face la vârsta lui – Marin Cilic
Marin Cilic, la același nivel cu Goran Ivanisevic

Odată cu victoria în fața lui Shapovalov, fostul număr 3 mondial a egalat recordul lui Gorana Ivanisevic pentru cele mai multe victorii în circuit ale unui jucător croat: 599!
„Cred că este o realizare incredibilă pentru orice croat. Când lucram cu Goran, mi-a spus la un moment dat: «Nimeni nu mi-a zis că am 599, că mai jucam un meci»”, a spus el râzând. „Ne-am distrat pe tema asta. Sigur, avem cariere diferite, vremuri diferite. Suntem jucători diferiți, însă pentru a ajunge la acest număr de victorii trebuie să fii consistent timp de mulți ani”, a conchis Marin Cilic.
Următorul adversar al campionului de Grand Slam la US Open 2014 va fi favoritul 12, Casper Ruud, norvegianul conducând cu 4-0 în meciurile directe.