FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Cum este văzut Zeljko Kopic în Croația natală: „La noi nu există răbdare”

Articol de - Publicat vineri, 23 ianuarie 2026, 14:34 / Actualizat vineri, 23 ianuarie 2026 19:03

Jurnalistul Damir Dobrinic, de la Sportske Novosti, a mărturisit că succesul lui Zeljko Kopic de la Dinamo București i-a ridicat cota antrenorului, evidențiind și un aspect pentru care tehnicianul nu a performat la fel și în fața lui

Dinamo a ajuns să fie o pretendentă la titlu, diseară, de la ora 20:00, are meci cu Hermannstadt în deplasare în etapa #23 a Superligii. O victorie ar putea aduce "haita", fie și pentru 24 de ore, pe prima poziție a campionatului.

Suporterii roș-albilor îl indică pe antrenorul Zeljko Kopic, 48 de ani, drept principalul artizan al succesului din ultima vremea al lui Dinamo. A salvat echipa de la retrogradare în primul sezon, apoi a dus-o în play-off în al 2-lea, acum este în lupta pentru campionat!

Cum este văzut Zeljko Kopic în țara natală: „La noi nu există răbdare. Succesul din România i-a ridicat reputația"

Cum este privit Zeljko Kopic în țara natală? A activat perioade scurte la cele două mari cluburi din Croația, Dinamo Zagreb și Hajduk Split, a mai fost la NK Lucko, Cibalia, NK Zagreb și Slaven Belupo. În străinătate, a mai activat la Pafos (Cipru) și Botev Plovdiv (Bulgaria).

A preluat Dinamo de pe 1 decembrie 2023, când era un nume necunoscut la nivelul fotbalului românesc. În prezent, sunt mulți specialiști ce-l recomandă inclusiv pentru funcția de selecționer al României!

Jurnalistul Damir Dobrinic, reporter/editor la Sportske Novosti, singurul cotidian de sport din Croația, îl apreciază pe Kopic, cu toate că evidențiază faptul că nici croații nu au avut încredere în aptitudinile antrenorului.

„Desigur, se acordă atenție rezultatelor lui Željko Kopić; presa evidențiază marile sale succese în România. Chiar dacă a antrenat cele mai mari două cluburi ale Croației, Hajduk și Dinamo, se pare că a trebuit să plece în străinătate pentru a le arăta tuturor din țara sa adevărata sa valoare.

Cei care i-au urmărit activitatea și îi cunosc abilitățile înțeleg că succesul său în România nu este o surpriză. La Split și Zagreb nu a existat răbdare, spre deosebire de Dinamo București, dar acest lucru nu este surprinzător pentru fotbalul croat - există puțină răbdare pentru orice antrenor.

Succesele din România au ridicat cu siguranță și reputația lui Kopić în Croația", a declarat jurnalistul de la Zagreb pentru GSP.ro.

1,54de puncte este media obținute de Kopic ca antrenor al lui Dinamo în 91 de meciuri

Citește și:
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Superliga
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
ISTORIE! Cristi Chivu va purta flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026
Altele
ISTORIE! Cristi Chivu va purta flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (1)
proprietarypoet
proprietarypoet  •  23 Ianuarie 2026, 21:19

Foarte bun, calculat, si om de o calitate speciala.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează