FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Dennis Politic, OUT de la FCSB: „Negociem cu un club pentru el”

Dennis Politic are șanse mari să plece de la FCSB/ FOTO Imago Images
Dennis Politic are șanse mari să plece de la FCSB/ FOTO Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 23 ianuarie 2026 19:40 / Actualizat vineri, 23 ianuarie 2026 19:57

Dennis Politic (25 de ani, extremă stânga) are șanse mari să fie trimis împrumut de FCSB la altă echipă, după cum a declarat Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al formației roș-albastre.

La jumătate de an după ce a fost transferat de la Dinamo, Dennis Politic are șanse să o părăsească pe FCSB, cel puțin temporar. Jucătorul transferat cu un milion de euro a jucat 23 de meciuri pentru roș-albaștri în acest sezon, reușind să marcheze 3 goluri.

Anunțul lui Mihai Stoica privind negocierile pentru plecarea lui Politic sub formă de împrumut a venit a doua zi după umilința suferită în Croația, 1-4 cu Dinamo Zagreb, în Europa League. Dennis a intrat pe teren la pauză, în locul lui David Miculescu. A fost a 5-a lui apariție în grupa de EL.

Mihai Stoica: „Probabil că Politic va pleca împrumut, negociem”

„Probabil că Politic va pleca sub formă de împrumut. Sunt șanse. Mai departe, nu cred că poate fi vorba de credit epuizat. Avem discuții cu un club pentru Politic. Există posibilitatea să plece, dacă se face o să spun și clubul”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport 1.

Pe lângă milionul de euro plătit pentru Politic lui Dinamo, FCSB l-a trimis la schimb în „Ștefan cel Mare” pe Alexandru Musi, care a devenit titular sub comanda lui Zeljko Kopic și a marcat 5 goluri în 18 meciuri pentru roș-albi.

Dennis Politic, OUT de la FCSB: „Negociem cu un club pentru el”
Dennis Politic, în Drita - FCSB/ FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Până la partida cu Dinamo Zagreb, Politic avea 7 meciuri la rând în care nu intrase deloc. După un început fulminant, cu gol împotriva lui CFR Cluj în Supercupa României, scor 2-1, Politic a început ușor-ușor să scadă turația. După ce bifase 4 apariții consecutive, a suferit o accidentare apoi a început să prindă tot mai puține minute.

La FCSB, fosta vedetă a lui Dinamo nu a jucat niciodată mai multe de o repriză pe meci. În Superliga are 9 partide în roș-albastru, marcând un gol. Are mai multe jocuri în cupele europene, 12, reușind un gol în poarta celor de la Drita.

Graovac și Alibec ar putea pleca și ei

Pe lângă Politic, de la FCSB ar putea pleca și atacantul Dennis Alibec, dar și fundașul Daniel Graovac.

Pe Graovac nu-l văd nici fundaș dreapta, nici fundaș central. MM mai are un subiectivism dacă aduce el un jucător. Graovac nu e de noi. Am nevoie de jucători care să zbârnâie.

Alibec, gata! Ce să mai? La revedere! Păi trebuie să luăm un atacant. Nu avem. Ne trebuie atacanţi. Nu l-ai văzut pe Alibec? Nimic! Se împiedica în minge

- Gigi Becali, patron FCSB

Citește și:
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Superliga
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (12)
penultimul
penultimul  •  23 Ianuarie 2026, 23:43

***. După tratamentul acesta, mai vreți să și bateți Turcia la baraj cu Olaru, Tănase.. etc

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

.Supremul..
.Supremul..  •  23 Ianuarie 2026, 23:41
Postat de vaba pe 23 Ianuarie 2026, 20:01

Si cum "l-a terminat" FCSB, de ce nu ne spui si noua ?

Psihic. Sunt tot mai multe cluburi care au angajat specialiști sa se ocupe de mentalul jucătorilor. La noi o face antrenorul și p-asta!

penultimul
penultimul  •  23 Ianuarie 2026, 23:38

Patronul dorește jucători care să zbârnâie. Păi la echipa sa, de cât îi zumzăie ideile puține și fixe.in colțurile capului, degeaba vin jucători care zuruie și zbârnâie. Ii amuțește domnul Becali maxim într-un sezon.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează