Articol de Tudor Belivacă - Publicat sambata, 24 ianuarie 2026 19:32 / Actualizat sambata, 24 ianuarie 2026 19:35
Andrei Gheorghiță, vârful de atac al celor de la U Cluj, a comentat victoria echipei sale în fața celor de la Unirea Slobozia, scor 1-0, într-un meci din etapa #23 din Superliga.
Andrei Gheorghiță a marcat golul victoriei gazdelor. Aceasta a fost prima sa reușită după o pauză de aproape un an: atacantul a marcat ultima dată în februarie 2025, aatunci când evolua pentru FCSB, într-un meci împotriva celor de la PAOK, scor 2-1 pentru campioana României.
De atunci Gheorghiță s-a luptat cu mai multe accidentări și acum luptă pentru un post de titular în echipa lui Bergodi, având în vedere că Jovo Lukic, concurentul pe post, este golgheterul campionatului, dar în acest moment este accidentat.
Andrei Gheorghiță a anunțat că „șepcile roșii” vor în play-off, ba chiar mai mult în cupele europene. Momentan, echipa lui Bergodi este pe locul 6, dar ar putea pica până la finalul etapei sub linia primelor 6.
Andrei Gheorghiță a reacționat după U Cluj - Unirea Slobozia 1-0: „Meciul cu FCSB din ultima etapă ar putea să se joace cu play-off-ul pe masă, cine știe?”
„Acesta este obiectivul echipei. Mă bucur că am contribuit cu un gol și sper să vină cât mai multe. Am avut o accidentare după transfer, iar acum nu mai resimt nicio durere. Sper să revin, încet-încet la o formă mai bună.
Mi-au dat șanse. Trică mi-a lăsat mingea perfect și Macalou a centrat bine. Cei din club îmi oferă încredere. Le mulțumesc. De la zi la zi sper să cresc și să îi răsplătesc.
Aveam nevoie de această victorie. Erau trei puncte esențiale în lupta pentru play-off. Urmează meciul din Giulești acum.
Meciul cu FCSB din ultima etapă ar putea să se joace cu play-off-ul pe masă, cine știe? Nu e un meci diferit pentru mine. E ca oricare altul. Încerc să dau totul atât cât evoluez. Doresc să ajut la îndeplinirea obiectivului.
Concurența mă ajută pentru ca trag de mine din ce în ce mai mult. În fiecare zi dau totul pentru astfel de momente. Avem obiectiv colectiv să intrăm în play-off și să ne luptăm pentru locurile de cupe europene. Pe plan personal să cresc de la meci la meci și să dau goluri și assist-uri”, a declarat Andrei Gheorghiță la flash-interviul de la Digi Sport.
Clasamentul în Superliga