SPORTURI  »  TENIS  »  CIRCUITUL WTA

Tânăra care a impresionat în 2025 și sfatul prețios primit de la Rafa Nadal: „Asta m-a marcat cel mai mult”

Alexandra Eala în acțiune în turneul de la Abu Dhabi Foto: Imago Images
Alexandra Eala în acțiune în turneul de la Abu Dhabi Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 03 februarie 2026 15:31 / Actualizat marti, 03 februarie 2026 15:31

Filipineza Alexandra Eala (20 de ani, locul 45 mondial), una dintre revelațiile sezonului 2025, a dezvăluit cât de mult a contat pentru ea faptul că s-a antrenat cu Rafael Nadal la academia din Manacor și a identificat sfatul cel mai relevant oferit de marele campion spaniol.

Una dintre jucătoarele cu o traiectorie ascendentă în sezonul trecut, Alexandra Eala încearcă să își continue urcarea și în 2026. Tânăra se pregătește de câțiva ani deja la Academia Rafa Nadal din Manacor și a identificat momentul în care s-a antrenat cu multiplul campion de Grand Slam drept cel mai emoționant din 2025.

Nadal s-a retras oficial în noiembrie 2024, la Malaga, atunci când a jucat pentru Spania în Cupa Davis, în primul tur al turneului final. A fost învins însă de olandezul Botic van de Zandschulp și de atunci nu a mai pus mâna pe rachetă până când, exact un an mai târziu, a luat parte la o ședință de antrenament cu Alexandra.

„O nebunie”, a rememorat Eala pentru The National, cu un zâmbet larg pe chip. „A fost pentru prima dată când am bătut mingea cu el și eram extrem de emoționată. De asemenea, a fost solicitant din punct de vedere fizic pentru mine. Da, a stat departe de teren un an în timp ce eu m-am antrenat din greu, dar mi-am zis atunci:«Wow, cât de departe sunt!»”, a descris ea acel episod unic.

Alexandra Eala: „M-am simțit norocoasă și binecuvântată”

„A fost însă o experiență grozavă, să pot să absorb toate acele lucruri pe care mi le-a transmis. Doar să spui că te-ai antrenat cu Rafa mi se pare incredibil, m-am simțit norocoasă și binecuvântată”, a adăugat ea.

Tânăra care a impresionat în 2025 și sfatul prețios primit de la Rafa Nadal: „Asta m-a marcat cel mai mult”
Alexandra Eala și Rafael Nadal Foto: Rafa Nadal Academy

Dintre toate chestiunile prețioase pe care le-a deprins de la Nadal, unul i-a rămas prezent în minte în mod special. „Rafa spune în discursul său că este important să ai alături de tine oameni buni și cred că este un sfat grozav. Mi-a mai spus lucruri legate de jocul meu, dar asta m-a marcat cel mai mult”, a subliniat ea.

Vârful de interes față de Alexandra Eala s-a ascuțit anul trecut, când tânăra jucătoare filipineză a avansat până în semifinalele turneului WTA 1000 de la Miami, trecând pe parcurs de trei campioane de Grand Slam: Jelena Ostapenko, Madison Keys și Iga Swiatek, în ordine.

Ea a urcat atunci 68 de locuri în clasamentul mondial, intrând în Top 100, de pe 140 pe 72 și a continuat să adune evoluții valoroase în circuit, finală pe iarbă în turneul WTA 250 de la Eastbourne, titlu la Guadalajara – concurs de categorie WTA 125 –, „sferturi” la Sao Paulo (WTA 250).

Alexandra Eala: „Cele două lumi ale mele s-au ciocnit”

S-a văzut mai puțin însă în turneele de Grand Slam, unde încă nu a avansat dincolo de turul secund, atins la US Open 2025, iar la ediția recent încheiată a Australian Open-ului a cedat de la primul obstacol în fața americancei Alycia Parks, 6-0, 3-6, 2-6.

Tânăra care a impresionat în 2025 și sfatul prețios primit de la Rafa Nadal: „Asta m-a marcat cel mai mult”
Alexandra Eala jucând cu tribuna plină la Manila Foto: Imago Images

A început însă sezonul 2026 cu o semifinală la Auckland, turneu WTA 250, iar după eliminarea de la Melbourne a avansat până în sferturi de finală în concursul WTA 125 de la Manila, în țara ei natală. O altă experiență copleșitoare: „A fost un moment uriaș pentru mine. Am simțit cum cele două lumi ale mele s-au ciocnit, până acum au fost cumva separate, fiind acasă și fiind în circuit, de aceea mi-a plăcut că am trăit acest lucru, să se adune totul la un loc într-un turneu atât de frumos”, a mărturisit ea pentru aceeași sursă.

Citește și:
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Superliga
Imagini emoționante după Hermannstadt - Rapid » Cristian Manea, în lacrimi, consolat de coechipieri
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Liga 2
Florin Prunea anunță dezastrul la o echipă de tradiție: „În 10 zile pune lacătul, dispare cu totul”
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
Superliga
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează