Articol de Marius Mărgărit - Publicat sambata, 14 februarie 2026, 10:31 / Actualizat sambata, 14 februarie 2026 10:33
Am ajuns s-o vedem și p-asta. Cum un arbitru, într-un campionat mai inflamat ca oricând, face din gol negol și din om neom. Pentru că asta a făcut Radu Petrescu vineri seară la Ploiești, pe finalul partidei Petrolul - FC Argeș, când scorul era 1-1 (gazdele aveau să câștige meciul cu 2-1, cu golul lui Dumitrescu, marcat ulterior).
La faza din minutul 86, când Sierra înscria pentru oaspeți, omul care ar trebui să fie garantul echidistanței și corectitudinii în decizii a deposedat formația argeșeană de un gol perfect valabil. De ce? Încă nu știm ce a fost în capul lui Radu Petrescu.
Liga 3 sau la adio!
CCA a trimis, promt, recunosc, un comunicat în miezul nopții, prin care a admis că omul în negru a comis-o, dar lipseau două lucruri. O declarație a respectivului, să afle și lumea ce a gândit Petrescu, ce explicație are. Și niște scuze, că nu cad galoanele nimănui.
Evident, sunt două variante. Prima ar fi că Radu Petrescu a greșit. După cum s-a derulat faza, pare doar un alibi. Dar dacă greșești așa, e clar că nu ai ce căuta în corpul de elită al arbitrajului românesc. Mai ales că are antecedente. Poate ar putea mai conduce meciuri, dar pe la liga a 3-a. Cu indulgență.
A doua e că Radu Petrescu a vrut, din cine știe ce motive, să facă asta, să pună o piedică piteștenilor. La ce am văzut toți, pare varianta cea mai plauzibilă. Fiindcă a premeditat-o. Ori ca să nu se complice și FC Argeș să marcheze, ori fiindcă a fost anunțat din camera VAR că a dat eronat lovitură liberă pentru oaspeți.
Și a vrut mușchii lui, vezi Doamne s-o îndrepte, cu una și mai strâmbă. A inventat el ceva. A fluierat fault în atac???!!! imediat după executarea loviturii libere, înainte ca Sierra să apuce să înscrie. Aici intră în discuție și băieții care dau cu VAR. Fiindcă regulamentar nu aveau voie să-i comunice că a greșit cu "libera". Mario Tudose spune că așa s-ar fi întâmplat. E de înțeles spiritul de breaslă, dar până la un punct.
Revenind la arbitru, să faci așa ceva cu intenție, din interes sau din orgoliu e chiar mai grav decât o simplă greșeală. Așa că n-aș merge pe varianta strigată de Dani Coman la nervi să-i dea 40 de etape de suspendare!". Poate că merită chiar mai mult. La adio! Fiindcă Petrescu și-a băgat la malaxorul opiniei publice toți colegii.
A dovedit, negru pe alb, că atunci când vor, ei pot jongla cu deciziile, cu rezultatele, cu echipele, cu suporterii, cu nervii, cu orice. E scânteia care poate aprinde și mai mult vâlvătaia. Și chiar ar fi nevoie de un exemplu care să-i mai pună puțin pe gânduri pe băieții ăștia care se cred semizei. Se știu ei.
A deschis Cutia Pandorei

Că tot veni vorba despre Dani Coman, e la fel de clar a deschis Cutia Pandorei, cu acest mesaj că „ăștia ar trebui bătuți, călcați în picioare!".
Îi înțeleg supărarea, frustrarea, sentimentul că și el și echipa au fost, în două partide, bătaia de joc a unora. Episodul Petrescu vine destul de repede după un altul, meciul de acasă cu UTA.
Când Andrei Chivulete, alt băiat cu exces de narcisism, le-a refuzat piteștenilor un penalty clar. Evident pentru oricine, numai pentru arbitru nu. Și în loc de un posibil 1-0, până la urmă au câștigat arădenii. Și atunci, cei din VAR n-au insistat să-l cheme, chiar dacă Chivulete a lăsat să se vadă, prin gesturi autoritare, că a controlat faza. A controlat-o, dar cum a vrut el. Iar CCA nu a reacționat. Ba chiar, prin delegările ulterioare, a dat semn că nici n-a contat.
Dani Coman va fi suspendat și chiar așa merită. Dar a dat un semnal public periculos și tare mi-e să nu asistăm la scene și mai grave în acest final de campionat, oricum extrem de aprins. Căci diferența dintre om și neom e uneori extrem de subțire. Și e posibil să se rupă din orice. Să sperăm că nu se va întâmpla asta. Dacă n-o fi zburat și speranța...