FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ

„Domnule Vassaras, dacă ratăm play-off-ul...” » FC Argeș amenință în scandalul de la Ploiești: „E singura decizie care poate spăla rușinea”

FC Argeș, comunicat-manifest, a doua zi după ce Radu Petrescu a greșit flagrant la Ploiești // FOTO: Facebook @Fotbal Club Arges Pitesti +15   FOTO
FC Argeș, comunicat-manifest, a doua zi după ce Radu Petrescu a greșit flagrant la Ploiești // FOTO: Facebook @Fotbal Club Arges Pitesti

Articol de - Publicat sambata, 14 februarie 2026, 13:42 / Actualizat sambata, 14 februarie 2026 13:50

Clubul FC Argeș a transmis o poziție oficială, a doua zi după scandalul declanșat de „centralul” Radu Petrescu (43 de ani) la meciul cu Petrolul. Acesta a văzut un fault inexistent la reușita piteștenilor din minutul 86, iar nou-promovata riscă să rateze calificarea în play-off-ul Superligii.

După ieșirile publice pe care le-au avut oficialii Dani Coman și Daniel Stanciu, clubul a publicat un comunicat-manifest, în care solicită mai multe aspecte:

  • publicarea comunicărilor audio dintre arbitrul central Radu Petrescu și ceilalți membri ai brigăzii

  • demisia lui Kyros Vassaras, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor

  • intervenția Federației Române de Fotbal

  • daune-interese, suma exactă reprezentând diferența financiară dintre locul de play-off pe care se putea clasa clubul cu această victorie și poziția pe care o va ocupa în clasament la finalul sezonului regular.

  • excluderea arbitrului Radu Petrescu și „a tuturor celor vinovați de la acest meci”

FC Argeș, comunicat-manifest, a doua zi după ce Radu Petrescu a greșit flagrant la Ploiești: „Decizia din minutul 86 depășește sfera erorii umane. O spunem răspicat: a fost rea-voință!”

„Clubul FC Argeș își exprimă protestul vehement față de maniera de arbitraj de la partida disputată împotriva echipei Petrolul Ploiești, meci al cărui rezultat final a fost viciat decisiv de o eroare flagrantă a brigăzii conduse de Radu Petrescu.

Transmitem un mesaj clar și neechivoc: nu acceptăm nicio formă de imixtiune în stabilirea echipelor calificate în play-off. Lupta trebuie să se dea exclusiv pe gazon, între competitoare, nu să fie decisă de arbitri sau prin alte influențe externe.

Nu vrem un arbitraj care să «echilibreze» artificial campionatul, ci unul care să aplice regulamentul. Nu cerem favoruri. Cerem doar ca meciurile să se joace exclusiv pe teren, iar ierarhiile să fie stabilite de valoarea jucătorilor.

Dacă tot se fac analize ale prestației brigăzii, solicităm să fie complete, nu selective! Cerem transparență totală: publicarea comunicărilor audio dintre arbitrul central Radu Petrescu și ceilalți membri ai brigăzii. Totodată, de ce s-a trecut cu vederea faultul evident în atac de la golul egalizator (1-1) al gazdelor, pe care centralul, surprinzător, nu l-a observat?

Considerăm că decizia din minutul 86 depășește sfera erorii umane. O spunem răspicat: a fost rea-voință! A fost o decizie care nu are nicio legătură cu spiritul fair-play-ului sau cu arbitrajul modern.

Cine privește atent reluările poate observa poziționarea complet nefirească a asistentului și a centralului la o fază de acest tip, o poziționare care trădează intenția de a interveni și de a opri acțiunea cu orice preț.

Decizia centralului Radu Petrescu de a opri jocul înainte ca mingea să intre în poartă a anulat, practic, intervenția sistemului VAR, lăsând echipa noastră fără posibilitatea de a-și apăra dreptatea.

  • Sursă VIDEO: Prima Sport 1

FC Argeș amenință: „Dacă vom rata calificarea în play-off din cauza acestei vicieri de rezultat, ne vom îndrepta pe cale legală, în instanțele civile și sportive, împotriva arbitrului Radu Petrescu și a CCA

Lista viciilor de arbitraj împotriva noastră se mărește. Să nu uităm episodul recent din meciul cu UTA, când centralul Chivulete a ignorat un fault grosolan asupra lui Moldoveanu în careu.

Cerem transparență totală și în acest caz: publicarea comunicărilor audio dintre arbitrul central Andrei Chivulete și ceilalți membri ai brigăzii (faza se petrece la scorul de 0-0, în finalul primei reprize).

Privind succesiunea evenimentelor și ușurința cu care suntem dezavantajați, ne punem o întrebare legitimă: Prezența echipei FC Argeș în play-off deranjează?

Nu putem ignora faptul că ultimele două sezoane ale Superligii au fost dominate de un număr record de faze controversate și decizii care au influențat clasamente. Cu toate acestea, președintele CCA, Kýros Vassaras, a ales o tăcere complice, ieșind cu explicații publice doar în momentele în care presiunea media a devenit insuportabilă.

Chiar și atunci, analizele oferite au fost superficiale și, de multe ori, prezentate cu aroganță, limitându-se la chestiuni simple, fără a aborda cauzele reale ale colapsului din arbitraj.

În fața acestei lipse de asumare, clubul FC Argeș întreabă public și răspicat: Domnule Vassaras, dacă interveniți doar forțat și fără soluții concrete, care mai este, de fapt, rolul și plusvaloarea adusă de dumneavoastră fotbalului românesc?

Ca să nu demonstrați că ignorați cerințele cluburilor partenere competiției, de ce nu delegați arbitrii din județul Argeș la meciurile echipei noastre?

Cerem conducerii Federației Române de Fotbal să intervină direct pentru a stopa acest fenomen. Numărul erorilor grave a depășit orice limită a suportabilului, iar FRF are obligația să supervizeze CCA și să impună sancțiuni exemplare acolo unde CCA a eșuat lamentabil.

Nu ne mai încălzesc scuzele sterile și nici analizele tardive care constată vicierea rezultatului, dar nu ne returnează punctele. În situația în care FC Argeș va rata calificarea în Play-Off la finalul sezonului regular din cauza acestei vicieri de rezultat, clubul nostru se va îndrepta pe cale legală, în instanțele civile și sportive, direct împotriva arbitrului Radu Petrescu și a Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Nu vom ezita să solicităm, cu titlu de daune-interese, suma exactă reprezentând diferența financiară dintre locul de Play-Off pe care ne puteam clasa cu această victorie și poziția pe care o vom ocupa în clasament la finalul sezonului regular.

FOTO. Radu Petrescu, lăsat fără pază în parcare, la câteva minute după eroarea cât un loc în play-off

Radu Petrescu, așteptat de fanii piteșteni după gafa uriașă din meciul cu Petrolul // FOTO: captură Digi Sport
Radu Petrescu, așteptat de fanii piteșteni după gafa uriașă din meciul cu Petrolul // FOTO: captură Digi Sport
Radu Petrescu, așteptat de fanii piteșteni după gafa uriașă din meciul cu Petrolul // FOTO: captură Digi Sport
Radu Petrescu, așteptat de fanii piteșteni după gafa uriașă din meciul cu Petrolul // FOTO: captură Digi Sport
Radu Petrescu, așteptat de fanii piteșteni după gafa uriașă din meciul cu Petrolul // FOTO: captură Digi Sport
+26 FOTO

„Cea mai mare eroare de arbitraj din istoria modernă a Superligii”

Erorile voastre au un cost, iar FC Argeș nu este dispusă să plătească pentru incompetența sau rea-voința altora. Vom imputa inclusiv prejudiciile grave de imagine aduse brandului nostru prin aceste decizii, dar și prejudiciile aduse jucătorilor, staff-ului și tuturor celor implicați în activitatea sportivă a clubului.

Rapiditatea cu care Comisia a admis greșeala flagrantă confirmă proporțiile dezastrului: este, probabil, cea mai mare eroare de arbitraj din istoria modernă a Superligii. În fața unei asemenea evidențe, jumătățile de măsură sunt inutile.

Cerem excluderea arbitrului Radu Petrescu și a tuturor celor vinovați de la acest meci. Doar o astfel de decizie radicală poate spăla rușinea acestei partide și poate dovedi că în fotbalul românesc mai există onoare”, a transmis FC Argeș, într-un comunicat-manifest.

Dacă cineva crede că ne poate scoate din joc prin decizii nedrepte, se înșală amarnic. VOM LUPTA PÂNĂ LA CAPĂT!

- comunicat FC Argeș

„Domnule Vassaras, dacă ratăm play-off-ul...” » FC Argeș amenință în scandalul de la Ploiești: „E singura decizie care poate spăla rușinea”
FC Argeș, comunicat-manifest, a doua zi după ce Radu Petrescu a greșit flagrant la Ploiești // FOTO: Facebook @Fotbal Club Arges Pitesti

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
Vândut! Transfer neașteptat în Superliga: vedeta echipei a plecat la un salariu de 30.000 de euro lunar!
Superliga
Vândut! Transfer neașteptat în Superliga: vedeta echipei a plecat la un salariu de 30.000 de euro lunar!
Internaționalul român, escapadă spectaculoasă de Valentine's Day
Stranieri
Internaționalul român, escapadă spectaculoasă de Valentine's Day
„Domnule Vassaras, dacă ratăm play-off-ul...” » FC Argeș amenință în scandalul de la Ploiești: „E singura decizie care poate spăla rușinea”
Superliga
„Domnule Vassaras, dacă ratăm play-off-ul...” » FC Argeș amenință în scandalul de la Ploiești: „E singura decizie care poate spăla rușinea”
Radu Petrescu a primit amenințări cu moartea! Decizia de ultimă oră a „centralului”
Superliga
Radu Petrescu a primit amenințări cu moartea! Decizia de ultimă oră a „centralului”
EXCLUSIV Lanț de retail cu prețuri mici, controlat de cel mai bogat danez, intră în România
Profit.ro
EXCLUSIV Lanț de retail cu prețuri mici, controlat de cel mai bogat danez, intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șocul Jocurilor Olimpice! Ilia Malinin, colaps ISTORIC la programul liber: „Nu am cuvinte!” » Mikhail Shaidorov a luat aurul

Vedeta-model la Jocurile Olimpice a câștigat peste 20 de milioane de dolari, doar 1% din premii!


Comentarii (64)
obiectiv11
obiectiv11  •  14 Februarie 2026, 17:47

ce pomanagii!!- vor gol dintr.o lovitura rezultata in urma unui" fault" inexistent! argesu sa nu uite ca traiesc din banii publici ai pitestiului si ca e "campioana" arbitrilor cumparati! acum cativa ani primarul din pitesti a fost arestat tocmai pt asta! asa ca rapidistu coman care indeamna la linsarea arbitrului-ciocu mic

baddog36
baddog36  •  14 Februarie 2026, 17:44
Postat de Catalynn_94 pe 14 Februarie 2026, 16:00

Nu cred ca va iesi, mai mult, cred ca finalul etapei ii va găsi intre primele 6.

Cam greu de crezut,nu cred că vor câștiga la Craiova.Si chiar dacă ar face o,ar avea nevoie și de jocul rezultatelor.Botosani să piardă la Arad,U Cluj să piardă cu Cicksereda,CFR să nu câștige la Hermannstadt.Cam mulți de daca.In plus daca Argeș, CFR, Botoșani și FCSB ar fi la egalitate de puncte,FCSB ar termină ultima într-un clasament în 3.Fcsb sta la mâna ei,dar doar dacă câștiga 12 din 12 pct,asta pentru că are meciu direct cu U Cluj.Acum U are 42 de pct și FCSB 50,daca U Cluj câștiga 9 pct în următoarele 3 meciuri ar face 51,FCSB trebuie să câștige tot 9 pct și ar face 49.In ultima etapă s ar juca cu calificarea în play off pe masa, indiferent de rezultatele celorlalte echipe.

RockyIV
RockyIV  •  14 Februarie 2026, 17:42
Postat de mariantutui1 pe 14 Februarie 2026, 16:26

Shakespeare's Hamlet: "Something is rotten in the state of Denmark". FC Arges, Corneliu Porumboiu etc.: "Ceva pute a branza in arbitrajul romanesc".

Nu pute, duhnește a telemea!

Vezi toate comentariile (64)
Comentează