Articol de Romeo Ene - Publicat duminica, 15 februarie 2026, 14:19 / Actualizat duminica, 15 februarie 2026 14:19
Manchester City s-a calificat în „optimile” Cupei Angliei, după 2-0 cu Salford, pe Etihad, iar Pep Guardiola (55 de ani) a vorbit din nou despre lupta pentru titlu, în condițiile în care „cetățenii” sunt la patru puncte în spatele lui Arsenal.
Tehnicianul spaniol a admis că ar prefera să fie în postura liderului din Premier League, dar a subliniat că diferența actuală nu oferă siguranță.
Guardiola a pus accent pe presiunea mentală din acest final de sezon, potrivit abola.pt.
Pep Guardiola & Manchester City nu renunță la titlu: „Nu aș fi deloc relaxat”
„Aș prefera să fiu în poziția lui Arsenal, nu în a noastră. Dacă aș avea patru puncte avans cu 12 etape rămase, nu aș fi deloc relaxat. Imaginați-vă cum e să fii cu patru puncte în urmă, e și mai greu. Tot aș alege poziția lor”, a declarat Guardiola, după succesul din „șaisprezecimile” Cupei Angliei.
Arsenal conduce Premier League, însă avantajul s-a diminuat după egalul cu Brentford, scor 1-1. Rezultatul a reaprins temerile suporterilor londonezi, mai ales în contextul precedentelor sezoane, când echipa a cedat în momente-cheie ale luptei pentru titlu.
Antrenorul lui City a comentat și situația lui Marc Guehi. Fundașul a intrat pe teren în minutul 65 și a fost eligibil în Cupa Angliei, deși a evoluat deja pentru Crystal Palace în competiție. Regulamentul nu îi permite însă să joace în finala Cupei Ligii.
„De exemplu, el nu poate juca finala Cupei Carabao”, a spus Guardiola pentru BBC. „De ce poate juca aici și nu poate juca în cealaltă competiție? Nu este logic, dar asta e situația”, a adăugat antrenorul spaniol.
Finala Cupei Ligii, programată pe 22 martie și va avea loc chiar împotriva lui Arsenal. Pentru „cetățeni” urmează duelul de pe teren propriu cu Newcastle, în campionat, pe 21 februarie.
Clasamentul la zi din Premier League
Vedeta-model la Jocurile Olimpice a câștigat peste 20 de milioane de dolari, doar 1% din premii!