FOTBAL  »  Superliga  »  FC BOTOȘANI

Ironia lui Croitoru, după ce Botoșani l-a numit în locul lui Grozavu: „În viață plătești și pentru asta”

Marius Croitoru, noul antrenor al lui FC Botoșani // FOTO: Facebook @Fotbal Club Botoșani
Marius Croitoru, noul antrenor al lui FC Botoșani // FOTO: Facebook @Fotbal Club Botoșani

Articol de - Publicat miercuri, 11 martie 2026 15:20 / Actualizat miercuri, 11 martie 2026 15:36

Marius Croitoru (45 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a început treaba la noua echipă. Tehnicianul l-a înlocuit pe bancă pe Leo Grozavu (58 de ani), cel care a ratat calificarea în play-off pe ultima sută de metri.

Noul A1 de la Botoșani susține că obiectivul echipei este evitarea retrogradării în primul rând. Moldovenii au terminat pe locul 9, la înjumătățire au 21 de puncte, 5 peste Csikszereda, formație aflată pe primul loc de baraj.

Tehnicianul a făcut și o glumă la adresa celui pe care l-a înlocuit la Botoșani: „În viață plătești și pentru lucrurile bune pe care le faci”.

Obiectivul lui Marius Croitoru la FC Botoșani: „Acum s-a schimbat”

Botoșani va încerca în primă fază să nu aibă probleme în legătură cu evitarea retrogradării. Ulterior, clubul va lua în considerare și posibilitatea de a accesa barajul de cupe europene.

„Acum s-a schimbat. În viață plătești și pentru lucrurile bune pe care le faci, nu doar pentru alea rele (n.r. - despre plecarea lui Grozavu).

Nu, n-am avut vreo reținere să semnez, pentru că mulți dintre jucătorii actuali au mai lucrat cu mine, îi cunosc, știu ce pot. Dacă nu era un astfel de moment, nu se producea schimbarea. Dar, ca teamă, n-am avut deloc. Este doar un moment. În rest, nu am teamă.

Cred că orice echipă cu un anumit număr de puncte se gândește la barajul pentru cupele europene. Și noi ne gândim. Dar principalul nostru gând e să ne depărtăm prima dată de locurile periculoase.

Apoi, dacă vor fi destule puncte, ne vom putea gândi și la mai mult. Noi, de altfel, am mai jucat o dată barajul pentru Conference.

E o înțelegere cu obiectiv clar, care se prelungește dacă evităm retrogradarea. E clar că nu poți face contract pe mai mult timp acum. Mai sunt câteva luni, apoi în funcție de îndeplinirea sau nu a obiectivului, vezi dacă vei continua”, a declarat Marius Croitoru, pentru Sport Total FM.

Tehnicianul își începe mandatul #3 la Botoșani pe 16 martie, atunci când echipa lui primește vizita Unirii Slobozia.

Marius Croitoru a mai pregătit-o pe FC Botoșani în perioadele iunie 2019 - iunie 2022 și iunie 2023 - august 2023. Tehnicianul a mai avut o aventură la FC Argeș și două mandate la FCU Craiova.

Clasamentul la start de play-out

Citește și:
FCSB a ales stadionul pe care vrea să joace barajul de Conference: „Jucătorilor nu le place”
Superliga
FCSB a ales stadionul pe care vrea să joace barajul de Conference: „Jucătorilor nu le place”
Chivu a scăpat ieftin » Minunea Bodo/Glimt a mai făcut o victimă și e cu un pas în „sferturile” Ligii Campionilor!
Liga Campionilor
Chivu a scăpat ieftin » Minunea Bodo/Glimt a mai făcut o victimă și e cu un pas în „sferturile” Ligii Campionilor!
Prima lovitură pentru Rădoi! „S-a rupt” la antrenamentul cu Mirel și lipsește 4 săptămâni de la FCSB
Superliga
Prima lovitură pentru Rădoi! „S-a rupt” la antrenamentul cu Mirel și lipsește 4 săptămâni de la FCSB
Dinamo l-a înregistrat chiar de ziua lui! Kopic poate conta pe el în play-off: „Mijlocaș central, puternic, număr 8”
Superliga
Dinamo l-a înregistrat chiar de ziua lui! Kopic poate conta pe el în play-off: „Mijlocaș central, puternic, număr 8”
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Profit.ro
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează