ISTORII NEȘTIUTE, EPISODUL 39 În România, a practicat atletism, handbal, rugby, volei și fotbal, apoi a antrenat patru naționale, dar și 18 cluburi din 7 țări diferite! „Blestemul Sfântului Nectarie” care a „îngropat-o” pe FC Sevilla

Când vine vorba despre traseul lui ca antrenor, confuziile sporesc. Câte surse, atâtea variante diferite! Ce-i drept, a „ajutat” și el, pentru că n-a putut sta locului, s-a plimbat în Grecia, în Spania, în Elveția și în aproape toată America de Sud. Făcea „naveta” și schimba echipele cu o frecvență incredibilă.

Georgiadis s-a recomandat „Dan” și după ce a părăsit țara noastră. A fost un „plimbăreț” cum puțini au existat. Când era sportiv, a schimbat terenurile, practicând multe discipline diferite. Când s-a făcut antrenor, s-a hotărât să rămână fidel fotbalului, nu și unei naționale sau unui club.

A antrenat patru echipe naționale - Haiti, Bolivia, Grecia și Venezuela! -, dar și cluburi din Peru (patru diferite: Sport Boys Callao, Athletico Chalaco, Deportivo Municipal Lima, Alianza Lima), Argentina (2: Banfield și Ferro Carril Oeste), Bolivia (1 - Bolivar La Paz), Paraguay (1 - Libertad Asuncion), Chile (1 - Santiago Wanderers), Spania (1 - FC Sevilla), Grecia (6 - Olympiacos Pireu, Panachaiki Patras, Panionios, Larissa, Egaleo, Trikala), Elveția (2 - La Chauds de Fonds, Montreux).

4echipe naționale a pregătit „Dan” Georgiadis: Haiti, Bolivia, Grecia și Venezuela

Așadar, pe lângă cele patru reprezentative, a pregătit 18 cluburi din șapte țări diferite. Iar la unele dintre ele a avut câte două sau trei mandate! Nu conta, cluburi mari (Olympiacos Pireu, FC Sevilla), cluburi care au scris istorie în diferite țări (Bolivar La Paz, Alianza Lima, Santiago Wanderers), cluburi mai mici (Banfield, Panionios, Larissa, Panachaiki, Egaleo, Trikala, La Chauds de Fonds, Montreux), prima divizie, a doua divizie. Se plictisea repede. Tot ce urmărea era să schimbe aerul. La unele dintre aceste grupări a stat cât stă trenul în gară!

E și explicabil de ce biografiile lui sunt atât de variate. Nu se găsesc două identice! Mai mult, există și niște „găuri”, niște perioade despre care nu se știe cum și unde le-a petrecut.

+24 FOTO

S-a născut în Grecia, a emigrat în România!

Giannis Georgiadis s-a născut la 5 mai 1922, în insula Ithaca, în Grecia. Cândva, în anii '30 - nu e menționat clar nicăieri nici anul, nici motivul -, a emigrat cu familia lui în România.

Și iată o primă controversă. Într-un număr al revistei „Sevillismo” (dedicată suporterilor celor de la FC Sevilla) s-a indicat o altă dată de naștere: 11 februarie 1926. Puțin probabilă totuși. Pentru că nu mai este consemnată în altă parte și nu s-ar „pupa” cu anii activității sale.

A jucat în naționalele României de handbal și de rugby

Ce e cert este că a devenit cunoscut destul de rapid. Numele Dan Gheorghiade a început să apară des în rubricile sportive din presa timpului de la finalul anilor '30, când eroul acestui episod din „Istorii neștiute” abia se apropia de majorat. Ba la atletism, ba la handbal, ba la rugby, ba la fotbal! Unde era o competiție sportivă, acolo apărea și el!

N-a fost un polisportiv oarecare, ci s-a descurcat relativ onorabil la toate. A jucat în naționalele României de handbal și de rugby, a câștigat aurul la pentatlon la Balcaniada din 1947, iar la fotbal a jucat la prim-divizionara Juventus București, cea care avea să devină, din 1952, Petrolul Ploiești.

Ce scria Aristide Buhoiu despre Dan Gheorghiade

Facem un mic salt în timp - de 22 de ani, din 1947, anul plecării sale definitive din România, până în 1969 - pentru a descoperi o mărturie scrisă despre latura polisportivă a lui Dan Gheorghiade, după care vom reveni la firul cronologic al poveștii lui extraordinare.

În 26 iunie 1969, în „Tribuna Sibiului” (n.r. - ziarul județean din Sibiu în perioada comunistă), Aristide Buhoiu - cunoscut realizator TV al emisiunii „Drumuri europene”, una dintre puținele producții „altfel” ale televiziunii naționale în perioada 1976-1983 – a publicat un scurt interviu cu Dan Gheorghiade, pe atunci selecționerul naționalei de fotbal a Greciei, cu care România se afla în grupa preliminară pentru Cupa Mondială din Mexic, 1970.

„Acum cîteva decenii era un excelent rugbist. A jucat la «Viforul Dacia» şi chiar în echipa noastră reprezentativă. A fost campion naţional de atletism şi a evoluat în selecţionata de handbal a României. S-a stabilit cu mulţi ani în urmă în Grecia”, scria atunci Aristide Buhoiu despre omul pe care l-a descris astfel: „Mă uit la omul acesta puţin cărunt, dar extrem de jovial şi ghicesc că sub calmul lui aparent se ascunde un temperament vulcanic, o fire energică, poate chiar puţin severă”.

Pe 11 noiembrie juca fotbal, pe 16 – rugby!

Ne întoarcem până în noiembrie 1945. Pe 11 noiembrie, echipa de fotbal Juventus București a jucat pe „Splaiu”, adică stadionul „Venus”, cu Universitatea București. Juventus a câștigat cu 14-1 (!). Din cronica publicată abia pe 14 noiembrie, aflăm că „în poartă a fost utilizat GHEORGHIADE. Cu toate că nu a fost prea des întrebuințat, s’a putut constata ca Negru are un înlocuitor de încredere”.

Trecem la „Gazeta Sporturilor” din 16 noiembrie, în care a fost publicată știrea „Azi la Șosea: Un «amical» de rugby: Viforul Dacia - Telefoane”

Iată-l pe eroul nostru menționat din nou: „(…) Pe de altă parte, Viforul Dacia, în dorința de a da posibilitatea tinerelor elemente de a se afirma, va prezenta următoarea formație: Dragomir, Petre, Bratu, Nichita, Teo Krantz, Grigorescu Ciupea, Bădulescu, Erculescu, Niki Ifrim, Nancea, Vulescu, Polescine, Jony, Marinescu, Calistrat, Dan Gheorghiade și Petrescu. Deasemenii frații Nicu și Marcu Nicolau, astăzi în cea mai bună formă, vor conduce linia de treisferturi. (…)”.

Rămânem la același număr al Gazetei, dar la o știre despre fotbal:

„Pregătiri la roș-albaștri
JUVENTUS ȘI S.T.B. se întâlnesc azi amical”

„ (...) Cei doui portari Negru și Gheorghiade vor juca câte o repriză, iar în celelalte posturi vor fi utilizați toți jucătorii (...)”.

Cam asta era frecvența cu care era menționat Gheorghiade în presa timpului, fie pe terenul de fotbal, fie la jocuri de rugby, fie la concursuri de atletism. Omul era literalmente peste tot!

Dar nu era singurul polisportiv. La Juventus a fost coleg cu Mihai Flamaropol, cel care a jucat în naționalele României de fotbal și de hochei și care a dat numele patinoarului din București demolat și care mai există azi doar în stadiu de proiect. Polisportivii erau la modă. Iar Gheorghiade era unul cu rezultate apreciabile.

A apărat la Panathinaikos

După ce a plecat din România, în 1947, „Gheorghiade” a redevenit Georgiadis, dar n-a renunțat niciodată la „Dan”. S-a întors în Grecia și a semnat cu Panathinaikos, unde a apărat trei meciuri. O accidentare l-a forțat să-și pună mănușile în cui la doar 25 de ani! Și apoi a dispărut 10 ani! Nimeni nu a consemnat nimic despre activitățile lui în perioada 1947-1957.

E posibil ca în această perioadă să-și fi definitivat studiile pentru că, peste ani, într-un articol din celebra publicație argentiniană „El Grafico” se lăuda că știe șase limbi străine și că are titlul de doctor în Științe Economice obținut la Universitatea din București (România), profesor de Psihologie Aplicată la cea din Bologna (Italia) și absolvent al școlii de antrenori din Lima (Peru)! În altă sursă se menționează că școala de antrenori ar fi făcut-o la Frankfurt.

„Dan” Georgiadis a construit o echipă de titlu în Peru

Sport Boys Callao - club care astăzi are un palmares cu 6 titluri de campioană, fiind al patrulea cel mai titrat din Peru - a fost primul din America de Sud la care a lucrat „Dan” Georgiadis, în perioada 1957-1958. În 1957, Sport Boys a terminat pe locul 8 din 10 formații, iar mai apoi a jucat în „Liguilla Descenso” - un fel de play-out de la noi de azi -, unde s-a clasat pe locul 3 din 5 formații.

La finalul anului 1958, Sport Boys a luat titlul (era al cincilea din istorie), dar „Dan” fusese deja înlocuit de Marcos Calderon, care a pregătit echipa în finalul sezonului. Nu se știu exact momentul și motivul „divorțului” de o echipă care se îndrepta spre titlu.

Liga a doua din Argentina și revenirea în Peru

La final de 1958, „Dan” Georgiadis era antrenor la Club Atletico Banfield, din Buenos Aires, care evolua în liga a doua. N-a stat mult nici acolo.

Dar e clar că făcuse ceva impresie în Peru, pentru că în 1959 îl regăsim pe banca lui Athletico Chalaco, marea rivală a celor de la Sport Boys.

Athletico Chalaco a terminat prima parte a sezonului pe locul 9 din 10, iar în „Liguilla Descenso” pe locul 3 din 5. Nu se știe exact nici cât a stat la această echipă, dar în a doua parte a anului 1959 a început altă aventură.

Victorii mari, dar și umilințe grave cu naționala din Haiti

În 1959, „Dan” Georgiadis a primit comanda naționalei statului Haiti, cu care a participat la Jocurile Panamericane desfășurate la Chicago. Rezultatele au fost la extreme: fie victorii la scor, fie eșecuri drastice. Cert este că Haiti a terminat pe locul 4 dintr-un total de șapte formații, fiind depășită - cum era de așteptat - de Argentina, Brazilia și SUA -, dar peste Costa Rica, Mexic și Cuba!

Rezultatele naționalei Haiti, antrenată de „Dan” Georgiadis, la Jocurile Panamericane din 1959:

• 28 august: Haiti - Cuba 8-2
• 29 august: SUA - Haiti 7-2
• 31 august: Argentina - Haiti 1-0 (*meci întrerupt în minutul 70. S-a păstrat rezultatul)
• 2 septembrie: Haiti - Brazilia 1-9
• 4 septembrie: Costa Rica - Haiti 0-4
• 6 septembrie: Mexic - Haiti 1-4

A retrogradat cu Ferro Carril Oeste din prima ligă argentiniană

Georgiadis s-a plictisit repede de Haiti. A urmat un foarte scurt mandat în Chile, la Santiago Wanderers, apoi s-a întors la Buenos Aires, unde a preluat-o pe Ferro Carril Oeste. Echipa din cartierul „Caballito” a terminat pe 12 din 16 în 1962. La finalul sezonului, a retrogradat.

În Argentina, se știe, a funcționat mult timp un sistem în care retrogradările se decideau în funcție de rezultatele din ultimele trei sezoane! Iar anterioarele clasări fuseseră locul 15 în 1960 și 12 în 1961.

În anul 1962, Georgiadis a stat pe banca lui Ferro în doar 21 de etape din 28 (5 victorii, 7 egaluri, 9 înfrângeri, golaveraj 24-39). Primul meci, pe 25 martie 1962, a fost Ferro - San Lorenzo 1-0, iar ultimul în acel sezon, pe 28 octombrie, Huracan - Ferro 1-1.

„Au strigat de toate după mine: «hoț», «aventurier», «nerușinat». Știți de ce?”

Peste timp, „Dan” Georgiadis a explicat cauza „divorțului” de „Ferro”, dar și de fotbalul din Argentina.

„Au strigat de toate după mine: «hoț», «aventurier», «nerușinat». Știți de ce? Pentru că nu am trimis echipa în ofensivă în meciul cu River Plate (n.r. - 0-0, pe 14 octombrie 1962). Voiau să joc de la egal la egal împotriva unei formații care venea după 14 goluri marcate în 3 meciuri (n.r. - erau, de fapt, 11)... Ignoranța tribunei este uluitoare în această țară și, dacă nu văd echipa așezată așa cum vor ei, așa cum i-au învățat bunicii lor, cu doi fundași, trei mijlocași și cinci atacanți, vorbesc despre tactici absurde. Este greu să te lupți cu morile de vânt”, s-a plâns „Dan” Georgiadis într-un articol de o pagină găzduit de celebra publicație argentiniană „El Grafico”.

Din Argentina, Georgiadis a „sărit” în Bolivia și în Paraguay

1962 a fost un an aparte pentru „Dan” Georgiadis, care s-a perindat pe la cluburi din trei țări din America de Sud!

În afară de Ferro, a mers și în Bolivia, la Bolivar La Paz, cel mai titrat club din această țară, care atunci, în 1962, avea 3 titluri (între timp, a ajuns la 31, record absolut!). Dar atunci, în 1962, a terminat pe locul 5 din 8 echipe! Aerul tare - La Paz este situat la peste 3.600 de metri - nu i-a priit lui „Dan” Georgiadis. Nu se știe exact la câte meciuri a stat pe banca lui Bolivar în acel mandat.

Ce se știe clar este că în perioada 1 iulie 1962 - 30 iunie 1963 a fost manager și la Libertad Asuncion, a treia cea mai titrată echipă în Paraguay azi, cu 26 de titluri. „Dan” Georgiadis a lucrat aproape în paralel la Ferro, în Argentina, la Bolivar, în Bolivia, și la Libertad, în Paraguay! Cu primele două a terminat-o în acel an nebun, 1962, iar din 1963 a rămas doar pe banca de la Libertad (locul 6 din 11 în 1962 și locul 4 din 11 în 1963!).

Din nou în Peru, apoi campion în Bolivia. Apoi selecționer!

Credeați că s-a plictisit de plimbări? În 1964, drumurile l-au purtat din nou în Peru, la Deportivo Municipal Lima (care a terminat pe locul 7 din 10). Apoi s-a întors în Bolivia, la Bolivar, cu care a câștigat titlul în 1966 (singurul lui titlu „plin” ca antrenor!).

Între 1966-1967, unele surse îl indică pe „Dan” Georgiadis selecționer al naționalei Boliviei. Dar, oficial, la Copa America din ianuarie 1967, pe banca acestei naționale a fost Jose Carlos Trigo, iar „Dan” Georgiadis făcea parte dintr-un soi de Consiliu Tehnic, care superviza lucrurile. Un fel de Mihai Stoichiță al nostru de azi.

În anumite biografii, cel poreclit „Grecul” a apărut ca antrenor la Bolivar și în sezoanele 1967 și 1968. Dar primul sezon a fost încheiat de Fredy Valda, al doilea de Antonio Imbelloni.

Adversarul României în preliminariile pentru Mexic '70

După acești ani nebuni, cu un „du-te-vino” nesfârșit din Peru, Haiti, Chile, Argentina, Bolivia, Paraguay, pe care probabil nici el nu l-a mai ținut minte clar, „Dan” Georgiadis s-a întors acasă.

În octombrie 1968, el a fost numit selecționerul Greciei care evolua în preliminariile Campionatului Mondial din Mexic, 1970. Adversare îi erau Portugalia, Elveția și ... România! Grecia debutase cu stângul, 0-2 în Elveția, sub comanda lui Kostas Karapatis, care a și fost demis.

Georgiadis și-a început mandatul cu un succes clar într-un amical, 4-1 cu Egipt. A urmat poate cel mai important succes din cariera lui de antrenor: Grecia - Portugalia 4-2. Grecii au surclasat echipa care terminase pe locul 3 la Campionatul Mondial din Anglia, din 1966. Lusitanii îl aveau în echipă pe marele Eusebio.

Pentru antrenorul grec crescut în România a urmat un amical cu Israel, încheiat cu un spectaculos 3-3. Și urma meciul chiar cu România!

Cearta cu marele Domazos

Pe 16 aprilie 1969, la Pireu, s-a jucat Grecia - România. A fost un 2-2 spectaculos și un rezultat excelent pentru noi. Reamintim, Portugalia fusese spulberată acolo!

Din echipa Greciei de la acel meci a lipsit Dimitris „Mimis” Domazos, care era un fel de Nicolae Dobrin al elenilor. Totul a pornit de la un scandal în cantonament cu antrenorul „Dan” Georgiadis. Jucătorul a venit la micul dejun fără treningul cu însemnele naționalei, fapt de neacceptat pentru antrenor. Martorii și-au amintit următorul dialog între cei doi:

„Dan” Georgiadis: Unde mergeți așa, domnule?
„Mimis” Domazos: La micul dejun, domnule, nu mi-au adus hanoracul.
„Dan” Georgiadis: Mergeți să-l găsiți imediat, domnule…
„Mimis” Domazos: Unde să-l găsesc, domnule?
„Dan” Georgiadis: Să mergeți la dumneavoastră acasă, domnule!

După aceasta, Domazos și-a strâns lucrurile și a plecat acasă, antrenorul cerând excluderea sa din națională. Georgiadis li se adresa tuturor jucătorilor cu „domnule” – veți vedea, sunt și alte mărturii în acest sens -, dar nu suporta aerele vedetelor. Domazos n-a fost singurul star cu care s-a certat, dar mai e până acolo.

Domazos a ajuns în biroul secretarului general al Sportului, Kostas Aslanidis, care i-a vorbit într-un mod foarte urât celui poreclit „Generalul”.

„Dan” Georgiadis și-a continuat mandatul cu un 2-2 în Portugalia, alt rezultat care a ajutat mai mult România. Iar după un turneu de trei meciuri în Australia – în iulie 1969 - a renunțat la naționala Greciei.

În ultimul meci din acele preliminarii, disputat pe 16 noiembrie, la București, România - Grecia, scor 1-1, care ne-a dus la Mondial după o pauză de 32 de ani, Grecia era antrenată de Vassilis „Lakis” Petropoulos, iar marcatorul oaspeților a fost Domazos...

+24 FOTO

Meciurile Greciei susținute în mandatul lui „Dan” Georgiadis:

• 21 noiembrie 1968: Grecia - Egipt 4-1
• 11 decembrie 1968: Grecia - Portugalia 4-2
• 12 martie 1969: Israel - Grecia 3-3
• 16 aprilie 1969: Grecia - România 2-2
• 4 mai 1969: Portugalia - Grecia 2-2
• 19 iulie 1969: Australia - Grecia 1-0
• 23 iulie 1969: Australia - Grecia 2-2
• 27 iulie 1969: Australia - Grecia 0-2
  Total: 8 3 4 1 19-13

De la națională la retrogradarea în liga secundă!

După mandatul de la națională, „Dan” Georgiadis a semnat cu Panachaiki Patras, pe care a condus-o în sezonul 1969-1970. A fost un an de coșmar, încheiat pe ultimul loc . Antrenorul care în toamna anului 1968 spulbera Portugalia lui Eusebio își vedea clubul în liga a doua în 1970!

Linia de clasament: 34 4 7 23 25-63

154 de zile la conducerea lui Olympiacos Pireu

Deși retrogradase, „Dan” Georgiadis avea în continuare o cotă bună, drept dovadă fiind că în sezonul 1970-1971 a fost angajat de marea Olympiacos. A rezistat doar 154 de zile, din 1 iulie 1970 până pe 2 decembrie 1970, când a fost înlocuit de ... „Lakis” Petropoulos, omul care-l succedase și la naționala Greciei.

Iată rezultatele obținute de Olympiacos sub conducerea lui „Dan” Georgiadis:

• 20.09.1970: AO Egaleo - Olympiacos 1-0
• 27.09.1970: Olympiacos - Panserraikos 2-0
• 04.10.1970: Olympiacos - OFI Creta 1-0
• 18.10.1970: Olympiacos - Pierikos 4-0
• 25.10.1970: Olympiacos - Panionios 2-1
• 01.11.1970: Apollon Smyrnis - Olympiacos 1-0
• 04.11.1970: Fostiras - Olympiacos 1-0
• 08.11.1970: Olympiacos - Panathinaikos 0-1
• 15.11.1970: AO Kavala - Olympiacos 0-0
• 29.11.1970: Olympiacos - Ethnikos Piraeus 0-1
  Total: 10 4 1 5 9-6

Olympiacos a terminat sezonul pe locul 7 (34 13 11 10 44-24).

Bătut de Steagul Roșu Brașov

În august 1970, Georgiadis a venit în România cu Olympiacos Pireu pentru un duel amical cu Steagul Roșu Brașov, pierdut cu 1-2. Georgiades a acordat atunci un interviu celor de la „Drum Nou” (n.r. - ziarul local al județului Brașov în perioada comunistă). Alexandru Dincă, jurnalistul care i-a luat acel interviu, l-a prezentat astfel: „Român de origine şi braşovean prin anii petrecuţi la liceele din localitate ...”.

„Este de prisos să vă spun că Braşovul pentru mine este leagănul copilăriei, oraşul în care am gustat din elixirul binefăcător al sportului, că de el mă leagă bogate şi emoţionante amintiri ce stau la temelia vieţii mele. Aici, în Poiana Braşov, fiecare colţ este brodat cu o poveste a tinereţii. De altfel, cînd merg cu băieţii la antrenament, cu un ochi îi supraveghez, iar cu celălalt retrăiesc acele plăcute amintiri. (...)”, a spus atunci Georgiadis.

„Am făcut parte din echipa reprezentativă de handbal, atletism şi schi. Fotbal am jucat la A.C.F.R. pe postul de half centru”, a completat acesta, dezvăluind și a doua echipa de fotbal din România la care a jucat.

O „escală” în Elveția

În primăvara anului 1971, „globe-trotterul” „Dan” Georgiadis și-a găsit un angajament la o echipă din prima ligă din Elveția, La Chauds de Fonds, care a terminat sezonul pe locul 9 din 14. Mandatul lui a durat între 5 martie 1971 și 30 iunie 1971. A strâns 12 meciuri: cinci succese, 2 remize, cinci înfrângeri.

Georgiadis: „Vreau s-o fac pe Sevilla campioană” » Dar a retrogradat-o!

La nici două luni după ce a plecat din Elveția, „Dan” Georgiadis a surprins din nou, semnând cu FC Sevilla! În sezonul anterior, andaluzii terminaseră pe locul 6, iar cu doi ani înainte, pe locul 3 în Primera!

Domnule, norocul nu există! Eu gestionez norocul. Norocul este munca mea, efortul dedicării, utilizarea cunoștințelor mele tehnice. Norocul este un clișeu folosit de persoanele fără capacitate pentru a-și justifica eșecul... acum, ceea ce vreau este să fac din Sevilla o campioană
- „Dan” Georgiadis, în dialog cu jurnalistul spaniol Juan Teba după preluarea celor de la FC Sevilla

„Blestemul Sfântului Nectarie” de la FC Sevilla

Mandatul lui a început pe 5 septembrie 1971, cu o victorie contra celor de la Burgos (2-0), și s-a terminat pe 27 februarie 1972, după un eșec cu Las Palmas (0-2). Adică 23 de partide, dintre care a câștigat șapte, a remizat în șase și a pierdut 10. FC Sevilla nu s-a putut redresa și a terminat pe locul 16, luând calea diviziei secunde!

Mandatul lui Georgiadis a început foarte promițător, echipa ajungând chiar pe podium la un moment dat. În etapa a opta, FC Sevilla a învins-o pe Atletico Madrid chiar pe „Vicente Calderon”, cu scorul de 2-0, iar în runda următoare a câștigat și derby-ul local cu Betis, scor 3-1. FC Sevilla era pe locul 4 în acel moment.

A urmat o pauză pentru jocuri ale naționalei Spaniei. Iar „Dan” Georgiadis și-a dus echipa în Grecia natală pentru două amicale cu Olympiacos, fosta lui echipă. Ca „premiu” pentru rezultatele bune, jucătorilor li s-a permis să meargă în Grecia și cu soțiile sau prietenele. Pe atunci, turismul nu era atât de dezvoltat și Grecia reprezenta o atracție chiar și pentru spanioli.

Antrenorul a inclus în program și o vizită la mănăstirea Sfântului Nectarie din Eghina - mai ales că era chiar ziua în care era prăznuit acest sfânt -, dar jucătorii n-au fost foarte încântați și s-au distrat pe seama procesiunilor la care asistau.

Când a reînceput campionatul, Sevilla a început să „șchiopăteze”: a urmat o serie de nouă etape cu o singură victorie, două remize și șase înfrângeri.

De pe locul 4, echipa ajunsese pe locul 14 când s-a decis rezilierea contractului antrenorului „Dan” Georgiadis. A fost înlocuit cu englezul Vic Buckingham, omul care l-a descoperit și l-a promovat pe marele Johan Cruyff la Ajax Amsterdam.

„Blestemul Sfântului Nectarie” a urmărit-o pe FC Sevilla pe tot parcursul sezonului, încheiat cu retrogradarea! Aceasta a fost explicația „mistică”.

Explicația reală, oferită peste timp de jucători, a fost alta.

„Nu ne antrenam deloc! Ne durea mâna cât scriam”

FC Sevilla terminase sezoanele anterioare pe locurile 3 și 6. Austriacul Max Merkel, cel care construise acea generație, era un fanatic al pregătirii fizice și „storsese” total echipa.

De aceea a fost ales un antrenor mai „maleabil”. Dar jucătorii spun ceva șocant: nu că era puțin mai „maleabil”, Georgiadis nu pregătea deloc echipa!! Antrenamentele dure ale lui Merkel au fost înlocuite cu lecții teoretice. Jucătorii stăteau mai mult în bănci de școală și completau teste psihologice!

Portarul Rodri Dominguez și Enrique Lora (n.r. - nume important pentru andaluzi. A jucat 11 ani la FC Sevilla și a prins 14 selecții la națională) au explicat metodele grecului. „Georgiadis a venit cu o abordare greșită. I s-a spus că Merkel ne «arsese» fizic, dar noi eram tineri și puteam duce acea pregătire. Cu Georgiadis nu ne antrenam deloc!”, a spus Rodri.

„Ne spunea: «Curățați corpul, încălziți nasul și urechile». Ne vorbea tuturor cu «domnule». Ne așezam în tribune și mișcam picioarele și brațele ca și cum am fi fost fluturi…”, a confirmat Lora. „Unii fotbaliști se duceau la medic plângându-se de dureri la degetele mâinii de la atâta scris”, au spus cei doi cu umor negru.

După o lună și jumătate o conducea deja pe Alianza Lima!

După „divorțul” de FC Sevilla, din februarie 1972, „Dan” Georgiadis n-a stat mult pe tușă. Peste o lună și jumătate, pe 16 aprilie 1972, el era antrenorul celor de la Alianza Lima (25 de titluri azi, a doua cea mai titrată echipă din Peru, după Universitario - 29) la meciul contra celor de la Deportivo Municipal, câștigat cu 2-0.

Alianza Lima a terminat pe locul 6 din 8 în Turneul Metropolitan, campionatul din Lima. A câștigat campionatul general, format de 16 echipe. Dar sistemul prevedea și un play-off, la care participau 6 echipe. Alianza a terminat abia pe locul 5. Campioană a fost Sporting Cristal.

L-a antrenat pe Teofilo Cubillas

În acel mandat, „Dan” Georgiadis l-a antrenat pe Teofilo Cubillas, poate cel mai celebru elev pe care l-a avut. Cubillas era pentru Peru ceea ce erau în epocă Kempes pentru Argentina, Cruyff pentru Olanda sau Dobrin pentru România.

Cubillas avea atunci doar 23 de ani și în 1972 a câștigat titlul de Jucătorul Anului în America de Sud.

Dar relația lui „Dan” Georgiadis cu Teofilo Cubillas n-a fost cea mai bună. Acuzat de cei de la FC Sevilla că n-a pregătit echipa fizic, Georgiades li s-a părut peruvienilor un „zbir”. Iar Cubillas i-a reproșat că era un adept prea „scorțos” al tacticii și nu-i lăsa pe jucători să-și pună în valoare abilitățile tehnice.

Acest mandat la Alianza Lima al lui „Dan” Georgiadis s-a terminat pe 3 ianuarie 1973, după un 2-2 cu Deportivo Municipal, adversara pe care o întâlnise și în primul meci!

O nouă retrogradare în Grecia!

După Alianza Lima, „Dan” Georgiadis s-a întors acasă, la Panionios, echipă care a terminat sezonul 1973-1974 pe locul 8. În sezonul 1974-1975, a preluat-o pe Larissa, care a încheiat pe ultimul loc, 18!

În sezonul 1975-1976, s-a întors la Panionios (locul 12 din 16). Ultimele două sezoane n-au fost complete pentru antrenorul crescut în România.

Un nou mandat la Alianza

Pe 3 octombrie 1976, când Alianza Lima pierdea pe terenul celor de la Mannucci, scor 1-2, în etapa a 17-a din campionatul din Peru, antrenorul echipei era, din nou, „Dan” Georgiadis.

+24 FOTO

A terminat acel sezon pe locul 5, din 16 formații. Pe 2 ianuarie 1977, în ultima etapă din campionat, Sport Boys - Alianza Lima, antrenorul oaspeților era tot „Grecul”.

Cu Venezuela a încurcat-o pe Uruguay!

La începutul anului 1977, „Dan” Georgiadis a acceptat o nouă provocare, fiind numit selecționer al Venezuelei, care se pregătea de preliminariile Campionatului Mondial din 1978.

Venezuela a fost repartizată într-o grupă cu Uruguay și Bolivia. Și a reușit, încă de la primul meci, să pună piedică marii favorite, Uruguay, scor 1-1. A pierdut celelalte meciuri, iar Uruguay n-a mai reușit s-o depășească pe Bolivia, care a mers în grupa principală de calificare, dar n-a ajuns și la turneul final.

Meciurile susținute de „Dan” Georgiadis ca selecționer al Venezuelei în preliminariile CM 1978:

• 09.02.1977: Venezuela - Uruguay 1-1
• 06.03.1977: Uruguay - Venezuela 2-0
• 13.03.1977: Venezuela - Bolivia 0-2
• 17.03.1977: Bolivia - Venezuela 3-1

Finalul carierei, tot pe drumuri

Venezuela a fost ultima bornă importantă a antrenorului „Dan” Georgiadis. Pe finalul carierei s-a remarcat prin aceeași plăcere nebună de a se plimba pe la diverse cluburi, apărând pe banca lui Panionios (al treilea mandat!), în 1978-1979, la Egaleo (1979 -1980), Trikala (1982-1983). Și gata!

La 61 de ani, părea că a spus adio antrenoratului! Dar nu! În 1987, la 65 de ani, a mai acceptat o ofertă, de la Montreux, din liga a doua elvețiană, dar, evident, n-a stat mult! N-o făcuse niciodată, de ce ar fi fost tocmai ultima oară altfel?

„Dan” Georgiadis a plecat dintre noi pe 18 ianuarie 1998, la 75 de ani, lăsând în urmă povestea unui „globe-trotter” cum n-au fost mulți.