Articol de Roxana Fleşeru, Cristi Preda (foto), Luminița Paul - Publicat vineri, 03 aprilie 2026 18:37 / Actualizat vineri, 03 aprilie 2026 19:25
Botic van de Zandschulp (30 de ani, locul 62 ATP) s-a calificat în semifinale la Țiriac Open, după o victorie clară în fața lui Damir Dzumhur (33 de ani, locul 74 mondial), 6-3, 6-3, și îl va întâlni pentru un loc în ultimul act pe Mariano Navone (25 de ani, numărul 60 mondial).
La mai puțin de un an de la precedenta sa semifinală pe zgură, cea de la Kitzbuhel, Botic van de Zandschulp repetă performanța – cel puțin – la București. Anul trecut părăsea repede tabloul de la Țiriac Open, apoi însă se simte mult mai bine pe zgura de la Centrul Național de Tenis „Simona Halep”.
S-a impus clar, cu un dublu 6-3, în fața bosniacului Damir Dzumhur, cel care a avut două meciuri complicate în rundele precedente, dar și o zi de pauză. Olandezul s-a descurcat însă excelent, anihilând jocul creativ, bogat în scurte și unghiuri, al adversarului său, și și-a impus stilul. A arătat, de asemenea, o reacție bună la efort, reușind să ajungă la mingi grele și să reacționeze adecvat.
Botic van de Zandschulp: „A fost o evoluție bună din partea mea”
„Damir este mereu un adversar complicat, a jucat deja bine aici. Cred că îi plac condițiile, în același timp însă a fost o evoluție bună din partea mea. Am jucat un tenis bun și solid, de asemenea ofensiv atunci când am avut nevoie. Per total, sunt mulțumit”, a spus Botic în deschiderea conferinței de presă.
„I-am studiat jocul împreună cu antrenorul meu. Am mai jucat împotriva lui acum trei ani, la Acapulco, dar l-am văzut în circuit, toată lumea știe că este un adversar dificil. Senzații bune, slice-uri, scurte și foarte rapid pe teren, întotdeauna dificil de jucat contra lui”, a elaborat olandezul în legătură cu adversarul său din turul secund.

În ziua anterioară, în care s-a încheiat un singur meci de dublu, din cauza ploii stăruitoare, favoritul 8 nu era programat să joace. Van de Zandschulp nici nu s-a antrenat pentru că nu a vrut să facă acest lucru în sală. „Pare că nu m-a afectat astăzi”, a indicat el, zâmbind.
Botic van de Zandschulp: „Orice situație îmi dă un pic de avantaj”
Când și-a terminat meciul, olandezul încă nu știa cine îi va fi adversarul din semifinale, era vorba ori de Mariano Navone, ori de Alex Molcan, ambii jucători care agreează zgura. „Cred că vor juca un meci foarte, foarte lung”, a anticipat Botic partida ce, într-adevăr, s-a întins pe trei seturi.
2este numărul finalelor pe zgură disputate de Botic van de Zandschulp în carieră, ambele la Munchen, în 2022 și 2023, ambele pierdute în fața lui Holger Rune
„Chiar dacă va fi un scor mai clar, cred că schimburile de mingi vor fi foarte lungi”, a apreciat el corect. „Este un teren destul de lent, dar eu am încercat azi să lovesc mai tare și a ajutat. Probabil voi face același lucru și în sferturile de finală, indiferent de adversar. Diferența dintre ei este că unul e dreptaci, celălalt stângaci”, a declarat el.
Apoi a spus că nu are o preferință anume pentru vreme răcoroasă sau însorită. „Când plouă un pic, pot să spun că e greu să reușești lovituri câștigătoare împotriva mea. Dacă e soare, mingea mea merge mai bine, de aceea cred că orice situație îmi dă un pic de avantaj”, a conchis Van de Zandschulp.
AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.