Articol de Adrian Duţă - Publicat miercuri, 08 aprilie 2026, 11:34 / Actualizat miercuri, 08 aprilie 2026 14:26
Costel Orac (67 de ani), fostul mare atacant de la Dinamo, a vorbit la GSP Live despre Mircea Lucescu, legendarul antrenor care a decedat pe 7 aprilie, la 80 de ani.
Orac și Lucescu au fost adversari la începutul anilor '80, când primul era la început de carieră, la Dunărea Galați, iar „Il Luce” evolua pentru Corvinul Hunedoara. Ulterior, s-au întâlnit la Dinamo, unde au avut o relație rece.
Lucescu l-a antrenat pe Orac în perioada 1985-1989, în „Ștefan cel Mare”. „N-am fost niciodată printre favoriții lui Lucescu. Ba din contră. Am simțit asta și la club, și la națională, dar n-am reacționat niciodată. Sufeream doar în sinea mea”, spunea Orac în urmă cu 7 ani.
Costel Orac, după moartea lui Mircea Lucescu: „Tot timpul analizam, comentam jocurile, ne dădeam cu părerea”
„Vestea am primit-o ca un șoc. La fel ca toți oamenii de fotbal, și mai ales cei care au avut șansa să-l cunoască. Toată lumea se aștepta să depășească acest moment greu din viața lui. Din păcate, viața este așa cum este. Nu se întâmplă mereu ce speri.
Am primit vestea cu durere, pentru că tot fotbalul românesc are același gând pentru ce a însemnat jucătorul Mircea Lucescu, dinamovistul Mircea Lucescu, după aceea antrenorul Mircea Lucescu, care a fost de talie internațională.
Dacă te gândești la vârstă, te puteai aștepta, dar la cum arăta și cât de limpede era la minte, cu toții am fost surprinși de ce s-a întâmplat.
Chiar vorbeam cu Movilă să ne organizăm, să luăm o coroană să mergem la Arena Națională. Venea tot timpul la noi la meciurile lui Dinamo, unde aveam loja noastră. Tot timpul analizam, comentam jocurile, ne dădeam cu părerea. Eram cu toții cu sufletul alături de Dinamo”, a declarat Orac, la GSP Live.
Costel Orac: „Fotbalul pentru el nu a însemnat numai pasiune, ci a însemnat, din păcate, viața lui”
„Era foarte meticulos, răsufla fotbal, trăia fotbalul. Era foarte analitic, foarte atent în pregătirea jocurilor. Fotbalul pentru el nu a însemnat numai pasiune, ci a însemnat, din păcate, viața lui.
Cred că toți am fi spus «e gata, ajunge, e vorba de vârsta pe care o am, de familia mea». Familia lui a fost în primul și în primul rând fotbalul, asta neînsemnând că și-a neglijat familia.
A fost un om diplomat, nu jignea pe cineva. Chiar dacă mai erau discuții în contradictoriu, niciodată nu ridica tonul. Era ca un tată pentru toți fotbaliștii cu care a lucrat și mai ales pentru jucătorii tineri. Le-a ghidat drumul în viață și în fotbal”, a mai spus Orac.
L-am prins ca jucător, am fost adversari direcți. Eu eram un puști la Galați, în Liga 1, nea Mircea juca la Hunedoara. El era extremă dreapta, fundașul stânga de la vremea respectivă era suspendat, iar nea Titi Teașcă m-a desemnat pe mine pentru a-l anihila pe nea Mircea. M-am descurcat, că eram mai tânăr, dar nu a fost ușor. Am avut emoții, era vorba de Mircea Lucescu, participase la Campionatul Mondial.
- Costel Orac, la GSP Live
Mircea Lucescu, carieră inegalabilă în fotbal
Mircea Lucescu a făcut primii pași în fotbal la Dinamo București, echipă de care se leagă cea mai mare parte a carierei sale. A mai evoluat la Știința București și Corvinul Hunedoara.
Ca jucător, a câștigat 7 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
De-a lungul carierei de antrenor, le-a pregătit pe Corvinul, echipa națională a României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician: de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
VIDEO: Il Luce. Maestrul - Documentar GSP
AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.