Articol de Ionuţ Coman, Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 13 aprilie 2026, 16:02 / Actualizat luni, 13 aprilie 2026 17:29
Gică Popescu (58 de ani), președintele și noul acționar majoritar în acte la Farul, a vorbit despre problemele financiare ale constănțenilor.
La conferința de prezentare a lui Flavius Stoican, Gică Popescu a luat cuvântul și a vorbit despre primele măsuri, după ce anul 2025 a fost primul în care Farul nu a fost pe plus din punct de vedere financiar. A transmis că s-au făcut restructurări și se vor face în continuare.
A anunțat și un gest simbolic: renunțarea la propriul salariu.
Gică Popescu: „Vă spun prima decizie pe care am luat-o: am renunțat la salariul meu”
„După cum știți, din 2019, de când am venit eu președinte, exceptând anul trecut, Farul a fost în fiecare an pe plus. Mai mult, cred că suntem clubul din România cu cea mai mare sumă primită de la sponsori. La noi, acel deficit financiar care a existat tot timpul îl acopeream cu sumele venite din vânzarea jucătorilor.
Când am preluat de la Gică pachetul majoritar, primul obiectiv setat a fost să scăpăm de acest deficit bugetar. E foarte greu să stai să aștepți să vinzi un jucător pentru a acoperi acest deficit. A fost nevoie să facem restructurări, probabil vor mai fi. Consider că avem o organigramă destul de stufoasă. Probabil nu am fi luat anumite măsuri, dacă aveam munți de bani prin conturi.
Știți foarte bine că în ultimii ani nu am vândut prea mulți jucători. Eu sunt un tip foarte responsabil și nu îmi permit să pun clubul într-o situație financiară delicată. Iau decizii în funcție de banii pe care îi avem.
Vă spun prima decizie pe care am luat-o: am renunțat la salariul meu pe o perioadă nedeterminată. Nu voi mai lua salariu până când echipa nu va reveni pe plus. Cred că era cea mai normală decizie, este un exemplu pe care îl dau colegilor mei că situația nu este foarte roz. Cel care s-a sacrificat primul am fost eu”, a spus Gică Popescu.
AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”