FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OUT

Suspansul rămâne la cote maxime, după Petrolul - Hermannstadt! Cum arată acum clasamentul în play-out

Petrolul Ploiești - FC Hermannstadt / FOTO: sportpictures.eu
Petrolul Ploiești - FC Hermannstadt / FOTO: sportpictures.eu

Articol de - Publicat duminica, 19 aprilie 2026 20:25 / Actualizat duminica, 19 aprilie 2026 22:29

Petrolul Ploiești - FC Hermannstadt s-a terminat 1-1 pe „Ilie Oană”, în etapa 5 din play-out-ul Superligii. Sibienii au egalat-o pe Unirea Slobozia la punctaj, ploieștenii pe Farul.

Hermannstadt a terminat meciul cu om în minus, după eliminarea lui Ciubotaru din minutul 90+1. A scăpat după asaltul Petrolului din final și speră în continuare să scape de locurile direct retrogradabile. La egalitate cu Slobozia, ialomițenii ar avea avantaj.

Petrolul a egalat-o pe Farul la numărul de puncte. În cazul în care ar fi egalitate la final de sezon între cele două echipe, formația din Ploiești ar avea avantaj, pentru că nu a beneficiat de rotunjire la intrarea în play-out.

Petrolul, început în forță cu Hermannstadt

Hermannstadt venea la Ploiești măcinată de probleme interne. Antoni Ivanov, Diogo Batista, Jair și Kujabi l-au anunțat pe Dorinel Munteanu că pleacă de la echipă chiar înainte de meci, din cauza restanțelor financiare.

Sibienii au intrat timorați în joc, iar Petrolul a fost aproape de deschiderea scorului încă din minutul 6. Elevii lui Topal au reușit o fază legată, Grozav pasă la Chică-Roșă, deviere cu călcâiul pentru Rafinha, șut puternic din careu. Lazar, în mare formă, a scos mingea trimisă de mijlocașul ofensiv al gazdelor din apropiere.

Petrolul a continuat asaltul din startul meciului. Rareș Pop a fost la câțiva centimetri de gol, cu un șut puțin alături, la scurt. Dacă din acțiune nu le-a ieșit, găzarii au punctat din fază fixă. Roche a fost pierdut din marcaj la un corner și a trimis fără emoții în plasă, la colțul lung, nederanjat de elevii lui Dorinel Munteanu, absenți de pe teren în prima repriză.

Au scăpat ca prin urechile acului înainte de pauză, când execuția lui Chică-Roșă la colțul lung s-a dus puțin pe lângă poartă.

Hermannstadt s-a trezit în repriza a doua

Sibienii au intrat mai montați de la cabine și au început să apară în careul Petrolului. Au creat pericol la un corner, când mingea a fost respinsă de pe capul lui Karo. Au fost băgați în joc de Roche, marcatorul primului gol. Fundașul Petrolului a făcut henț în careu, iar Horia Mladinovici a acordat penalty după 5 minute de analiză VAR.

S-a verificat și dacă a fost ofsaid la jucătorii lui Hermannstadt aflați în preajma lui Roche, cel pe mâna căruia a căzut mingea. Nu a fost, s-a arătat punctul cu var, iar Neguț a înscris fără emoții și Hermannstadt egala.

Petrolul a fost echipa mai periculoasă în finalul meciului. Elevii lui Topal au ajuns des la finalizare în careul oaspeților, dar șuturile au fost modeste, toate în brațele lui Lazar.

FINAL. Petrolul Ploiești - FC Hermannstadt 1-1

  • Aici, toate informațiile despre meci

  • Au marcat: Roche 35 / Neguț 72 (pen.)

  • 5.285 de fani sunt la meci, oficial

  • Hermannstadt e egalat de la 11 metri, prin Neguț. Horia Mladinovici a acordat penalty după 5 minute de analiză VAR, pentru un henț comis de Roche în propriul careu

  • Roche a deschis scorul cu capul, după o centrare din corner.

  • Ocazie uriașă pentru Rafinha în minutul 6. Mijlocașul ofensiv de la Petrolul a primit mingea în careu, pe zonă centrală, de la Chică-Roșă, care i-a pasat cu călcâiul. Dar portarul Lazar a fost la post și a scos șutul la colțul lung. 6 minute mai târziu, Rareș Pop a trimis puțin alături.

Petrolul Ploiești - FC Hermannstadt, echipele de start

Petrolul (4-2-3-1): Bălbărău - Ricardinho, Papp, Roche, A. Dumitrescu - M. Dulca, Jyry - R. Pop, Rafinha, Grozav - Chică-Roșă
Rezerve: Aymbetov, N. Boateng, A. Dumitrache, V. Gheorghe, Hanca, Ignat, Krell, Ludewig, B. Marian, A. Mateiu, Prce, D. Rodrigues
Antrenor: Mehmet Topal

FC Hermannstadt (4-3-3): Lazar - Căpușă, Karo, Chorbadzhiyski, K. Ciubotaru - D. Albu, Zargary, E. Florescu - Neguț, Buș, Balaure
Rezerve: Afalna, Bârstan, Gjorgjievski, Issah, Muțiu, Ritivoi, M. Simba, L. Stancu, I. Stoica
Antrenor: Dorinel Munteanu

Stadion „Ilie Oană” - Ploiești
Arbitru Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti). Asistenți Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti),  Vatamanu Cosmin (Bucureşti)
Arbitru VAR Colţescu Sebastian (Bucureşti) . Asistent VAR Barbu Marian (Făgăraş)

Citește și:
Stadionul „ascuns” în munți a devenit destinație turistică
Campionate
Stadionul „ascuns” în munți a devenit destinație turistică
„Nu vreau să îmi pun toți sportivii în cap...” » Ana Maria Tănasie și „secretul” succesului pe Instagram
Handbal
„Nu vreau să îmi pun toți sportivii în cap...” » Ana Maria Tănasie și „secretul” succesului pe Instagram
Legenda lui Juventus: „În Chivu îl văd pe noul Mourinho și vă spun de ce”
Campionate
Legenda lui Juventus: „În Chivu îl văd pe noul Mourinho și vă spun de ce”
Răzvan Lucescu explică dezastrul fotbalistic de la Atena: „Toate problemele au ieșit la suprafață”
Campionate
Răzvan Lucescu explică dezastrul fotbalistic de la Atena: „Toate problemele au ieșit la suprafață”
EXCLUSIV STB pierde din șoferi, conducerea rămâne intactă. La cât a ajuns salariul mediu în companie
Profit.ro
EXCLUSIV STB pierde din șoferi, conducerea rămâne intactă. La cât a ajuns salariul mediu în companie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (7)
securinamo89
securinamo89  •  19 Aprilie 2026, 21:18

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

goguta2002
goguta2002  •  19 Aprilie 2026, 21:14

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

borabora
borabora  •  19 Aprilie 2026, 21:02
Postat de crissttian pe 19 Aprilie 2026, 20:49

Daca esti atent la faza aceea, vine din spate un al 3-lea jucator de la Sibiu care nu era in offside si incearca sa joace mingea, moment in care aparatorul de la Petrolul pune mana pe minge! Corect e 11 m !

Si daca ti-as spune ca au fost doi jucători in alb care au incercat sa joace mingea iar Ciorbagiski ii blocase mana lui Roche, cum ai interpreta faza ? Hai ca daca e VAR sa vedem tot ce era de vazut . Faze din astea sunt multe intr-un meci si un arbitru imparțial nu da penalty nici cu VAR

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!