Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 02 mai 2026 23:44 / Actualizat sambata, 02 mai 2026 23:50
Cristiano Bergodi (61 de ani), antrenorul lui U Cluj, a analizat victoria obținută târziu cu FC Argeș, 1-0, unicul gol fiind înscris dintr-un penalty dictat în prelungirile părții secunde.
Italianul a descris-o pe Argeș ca fiind „o echipă foarte greu de bătut”.
„Poate juca la fel cu celelalte echipe din play-off și nu are probleme pentru că este agresivă. A jucat bine, noi n-am intrat așa bine în prima repriză, dar am obținut o mare victorie. A doua repriză a fost mai bună, am avut momente în care am stat numai în preajma careului lor. Am meritat victoria după cum am jucat a doua repriză.
Sunt trei puncte foarte importante pentru noi să stăm acolo sus și să ne asigurăm un loc de cupe europene, cam la asta ne gândim. După, vom vedea ce se va mai întâmpla”, a comentat el la DigiSport.
Cristiano Bergodi, după 1-0 în U Cluj - FC Argeș: „Să ne asigurăm locul în cupele europene, la asta ne gândim”
Bergodi nu s-a arătat îngrijorat de faptul că echipa lui s-a chinuit într-un meci considerat de mulți a fi „de trei puncte”.
„Nu mă interesează ce spune lumea. Hârtia spune că vei câștiga acolo și acolo... Nu există așa ceva în fotbal. Când întâlnești o echipă așa agresivă, care poate juca de la egal la egal cu toate celelalte echipe este foarte greu.
Am construit această echipă, acest parcurs extraordinar alături de băieți. Este meritul lor, au reușit o grămadă de victorii la rând”, a afirmat antrenorul Universității.
La flash-interviu, italianul le-a oferit o veste bună suporterilor, afirmând că golgheterul Jovo Lukic ar trebui să fie în curând apt de joc: „Sperăm să-l avem la dispoziție pe Lukic pentru meciul cu Rapid, apoi și la meciul de Cupă, foarte important, cu Craiova”.
Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”