FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA, CAMPIOANĂ

IOANIȚOAIA LA ZI „Să nu uităm un lucru!” » Ovidiu Ioanițoaia, prima reacție despre titlul Craiovei: „Riscăm să fim penibili”

Ovidiu Ioanițoaia a comentat situația agitată de la Rapid
Ovidiu Ioanițoaia a comentat situația agitată de la Rapid

Articol de - Publicat luni, 18 mai 2026, 12:19 / Actualizat luni, 18 mai 2026 15:01

Experimentatul gazetar Ovidiu Ioanițoaia, directorul GSP, a comentat triumful Universității Craiova, care a reușit să readucă titlul în Bănie după o așteptare de 35 de ani.

Victoria categorică în fața Universității Cluj, 5-0, a făcut ca alb-albaștrii să cucerească titlul cu o etapă înainte de finalul sezonului.

În această dimineață, în direct la GSP Live, Ovidiu Ioanițoaia a comentat atât victoria de seara trecută, cât și succesul Craiovei per ansamblu în acest sezon.

Ioanițoaia la zi | Directorul GSP, despre campioana României: „Publicul și echipa din Craiova meritau asta”

Redăm dialogul dintre moderatorul Alexandru Barbu și directorul Gazetei.

- Craiova este campioană. Știu că o vedeați de multă vreme favorită la titlu, dar v-a surprins totuși scorul foarte mare al victoriei de aseară, 5-0?
- Nu. Faptul că Universitatea Craiova a câștigat campionatul nu a fost o surpriză pentru mine și nu ar fi trebuit să fie nici pentru alții. Echipa era cotată ca principală favorită la titlu, s-a spus tot timpul: ca lot, echipă, atmosferă, buget. Ce a surprins ieri a fost proporția scorului. Nimeni nu se aștepta să câștige cu 5-0. A început furtunos, irezistibil, dovadă că în minutul 9 era deja 2-0, iar golul 2, cel marcat de Al Hamlawi, a fost absolut corect din punctul meu de vedere.

Universitatea Cluj a protestat, pretextând că trebuia acordat fault, dar între palestinian și Cristea a fost o ținere reciprocă. Nu a fost fault, eu zic că a procedat bine Bîrsan. Apoi, eliminarea lui Mendy a încheiat, practic, toate socotelile. Condusă cu 0-2 și cu om în minus, Universitatea Cluj nu a mai contat. Aici, la eliminarea lui Mendy, am unele obiecții. Primul cartonaș galben a fost acordat ușor, a fost un exces de zel, dar dacă la 5-0 mai discutăm despre arbitraj riscăm să fim penibili sau chiar suntem. A fost prea mare diferența dintre cele două echipe.

- Da, plus că al doilea „galben” al lui Mendy e clar, nu există semne de întrebare.
- Da, al doilea clar, dar primul nu trebuia dat în opinia mea. Dar Craiova a prins o zi extraordinară, probabil cea mai bună zi, luând și din energia tribunelor. Cu aproape 30.000 de spectatori în spate te simți astfel. Clujul, șocat de primirea celor două goluri în curs de numai 9 minute, nu și-a mai revenit, așa încât victoria Craiovei nu poate fi, sub nicio formă, pusă sub semnul întrebării. Este una așteptată de atâta vreme, publicul din Craiova chiar merita această satisfacție. Echipa, la fel.

- Dacă ar fi să evidențiați câteva nume esențiale în succesul Craiovei din acest sezon, care ar fi acelea? Vă raportați doar la jucători?
- Și Rădoi, și Coelho au contribuit. Rădoi a început această muncă, iar Coelho a desăvârșit-o. A contribuit foarte tare, din ce știu eu, și managerul de scouting Mario Felgueiras. A contribuit și Mihai Rotaru, care a avut o altă atitudine, a ieșit un pic din prim-plan și a provocat mai puține polemici. A contribuit foarte mult și publicul din Craiova, care ieri a umplut stadionul, un public foarte atașat, entuziast, care știe să transmită echipei din energia lui. Asta s-a văzut.

În rest, mi-a plăcut și-mi place foarte tare Bancu, un jucător care se apropie de 34 de ani și merita această satisfacție, să fie o dată campion. Plus puștii ăștia doi, Matei și Băsceanu, pe care probabil că nimeni nu i-ar fi promovat, iar Coelho a făcut-o. În general, Craiova a făcut transferuri foarte bune, care au confirmat. Și linia de fund, care a jucat fără reproș. Să nu uităm că din 9 meciuri în play-off, în 6 Universitatea Craiova nu a primit gol. A fost, tot timpul, principala candidată la titlu, așa încât victoria ei finală nu ar trebui să surprindă pe nimeni.

A fost cea mai constantă echipă. Sigur, nu e ușor să câștigi un campionat, nu poți să-l câștigi fluierând, învingând etapă de etapă, dar Craiova a fost o echipă care nu a câștigat titlul printr-un bilet de favoare, ci a meritat acest succes. A fost cea mai bună echipă, asta și în condițiile în care un prezumtiv adversar redutabil, FCSB, a decepționat într-atât încât nu a prins nici măcar play-off-ul.

- Cu meciul de aseară s-au închis mizele din play-off. Craiova este campioană și merge în preliminariile Ligii, U Cluj se califică în preliminariile Europa League...
- În față, lucrurile sunt clare, da. Și Universitatea Cluj este în progres, va juca în Europa League după ce anul trecut a jucat în Conference League. CFR este sigură de locul 3 și Conference League, acum să vedem ce se va întâmpla la barajul probabil între Dinamo și FCSB, dacă lucrurile decurg normal.

Iar diseară sunt cele 4 meciuri pe muchie de cuțit, 3 dintre ele în mod cert. Părerea mea este că Hermannstadt riscă foarte tare să cadă, pentru că la egalitate de puncte cu Slobozia ar sta mai rău, deoarece a terminat mai prost sezonul regulat. Există o mare posibilitate și ca Farul să joace barajul, pentru că la egalitate de puncte cu Petrolul ar fi sub. Cam asta pare perspectiva, dar să vedem care dintre Hermannstadt și Slobozia pică direct și cât de serios va juca FCSB-ul diseară, la Sibiu. FCSB are datorii față de suporterii ei, în primul rând, după 0-0 cu Slobozia. Este de văzut dacă ia lucrurile în serios sau e doar cu gândul la barajul pentru Conference League.

Citește și:
Florin Bratu, favorit pentru a prelua clubul din Superliga » Schimbare la finalul sezonului
Superliga
Florin Bratu, favorit pentru a prelua clubul din Superliga » Schimbare la finalul sezonului
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Craiova continuă sărbătoarea » Ce se întâmplă în centrul orașului
Superliga
Craiova continuă sărbătoarea » Ce se întâmplă în centrul orașului
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (7)
nostars
nostars  •  18 Mai 2026, 15:11
Postat de Cristi11 pe 18 Mai 2026, 14:07

de ce a dat in primele minute 3 galbene fara niciun fault lui U Cluj? Noi cei neutri stim de ce - ca urma repede un rosu - sa aiba de unde sa aleaga ... trebuia sa-i lase sa joace in 11 la 11 cum era corect si pe urma vedem ce se intampla - Dl Ioanitoaia ne am saturat de periat toata lumea cand toti din peluza care mergem etapa de etapa la meciuri stim ce vedem ... toti scrieti sa nu se supere nimeni dar nu scrieti pentru pentru politicieni si profesori universitari - intrebati in peluza ce inseamna o directie in arbitraj ca ieri, ca noi din peluza citim ... de aia fotbalul romanesc e cum e ... si de la ziaristi care nu stiu fotbal

Poate ca esti neutru, dar sigur nu esti impartial. Mendy a primit primul galben pentru 2 faulturi (luate individual niciunul nu era de galben, insa omul nu prea avea treaba cu mingea ci cu picioarele lui Mora). Al doilea galben a fost acordat gresit deoarece faultul era de rosu direct (aproape identic cu cel din meciul tur facut de Etim, insa mai sus pe piciorul adversarului - la faultul lui Etim nu te-am vazut comentand desi te consideri neutru). 11 la 11 Cluj, in 40 de minute, a tras un singur sut (care de altfel a ramas singurul si pana la final - cu alte cuvinte in inferioritate numerica au fost 0). Craiova, a jucat in tur 70 de minute in inferioritate si, a avut 20 de suturi din care 8 pe poarta si o posesie de aproape 70% in repriza a doua. NEUTRU si nu prea.........

yoyosm
yoyosm  •  18 Mai 2026, 14:56
Postat de Cristi11 pe 18 Mai 2026, 14:07

de ce a dat in primele minute 3 galbene fara niciun fault lui U Cluj? Noi cei neutri stim de ce - ca urma repede un rosu - sa aiba de unde sa aleaga ... trebuia sa-i lase sa joace in 11 la 11 cum era corect si pe urma vedem ce se intampla - Dl Ioanitoaia ne am saturat de periat toata lumea cand toti din peluza care mergem etapa de etapa la meciuri stim ce vedem ... toti scrieti sa nu se supere nimeni dar nu scrieti pentru pentru politicieni si profesori universitari - intrebati in peluza ce inseamna o directie in arbitraj ca ieri, ca noi din peluza citim ... de aia fotbalul romanesc e cum e ... si de la ziaristi care nu stiu fotbal

tu ce meci ai vazut? primul cartonas a fost al lui Nistor pt proteste in minutul 10, cand era deja 2-0 si meciul era practic jucat. Pe urma a luat Mendy 27 (faulturi repetate), Coubis 38 si Mendy 42 al doilea galben care trebuia de fapt sa fie rosu direct. Cei de la Cluj pina atunci ca si tot timpul jocului nu prea au avut treaba cu poarta Craiovei. Cat de penibil sa fii sa zici acum ca Barsan a stricat meciul ca a acordat un al doilea galben cand el trebuia sa arate rosu? Situatia a fost similara cu meciul de la Cluj cand Etim a luat rosu in minutul 20. Numai ca aseara Mora nu a jucat teatru cum a facut jucatorul Clujului in meciul de acum o luna. Felicitari Cluj, scapati de Chipciu, Nistor, Bic, Cristea si chiar Coubis si la anul puteti repeta performanta. Iar Lefter saracu' nu a avut nici-o vina ca apararea si mijlocul au fost praf, chiar v-a salvat de la o umilita cu interventiile la ocaziile lui Nsimba

Cristi11
Cristi11  •  18 Mai 2026, 14:07

de ce a dat in primele minute 3 galbene fara niciun fault lui U Cluj? Noi cei neutri stim de ce - ca urma repede un rosu - sa aiba de unde sa aleaga ... trebuia sa-i lase sa joace in 11 la 11 cum era corect si pe urma vedem ce se intampla - Dl Ioanitoaia ne am saturat de periat toata lumea cand toti din peluza care mergem etapa de etapa la meciuri stim ce vedem ... toti scrieti sa nu se supere nimeni dar nu scrieti pentru pentru politicieni si profesori universitari - intrebati in peluza ce inseamna o directie in arbitraj ca ieri, ca noi din peluza citim ... de aia fotbalul romanesc e cum e ... si de la ziaristi care nu stiu fotbal

Vezi toate comentariile (7)
Comentează