Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 15 iunie 2026, 15:18 / Actualizat luni, 15 iunie 2026 15:27
Selecționerul Julian Nagelsmann (38 de ani) le-a permis jucătorilor germani să-și petreacă noaptea alături de soții și iubite, drept răsplată pentru victoria cu 7-1 în fața reprezentativei Curacao.
Internaționalii germani nu s-au întors singuri în cantonamentul de la Winston-Salem, după victoria la scor împotriva Curacao. Drumul înapoi de la Houston l-au făcut alături de soții și iubite, care au fost surprinse de reporterii de la Bild pe aeroport, la coborârea din avion.
Jucătorii au primit liber să-și petreacă noaptea de duminică spre luni alături de ele, drept recompensă pentru debutul cu dreptul la turneul final din SUA, Mexic și Canada (11 iunie - 19 iulie).
Selecționerul Julian Nagelsmann a fost însoțit și de nevastă, și de mama lui
Fundașul Nico Schlotterbeck a fost surprins alături de soția Sabrina și de copilul lor pe scara avionului. Colegul său de linie, Jonathan Tah, a apărut alături de partenera sa, Luisa. Iar Florian Wirtz și Jonas Urbig au coborât împreună cu iubitele lor, Aaliyah (Wirtz) și Katharina (Urbig).
Julian Nagelsmann (38) le-a avut alături, în avion, pe soția sa, Lena, și pe mama lui, Burgi. Pe stadionul NRG din Houston au putut fi văzute familiile mai multor jucători, respectiv părinții lui Wirtz, Musiala, Woltemade, Stiller, Brown și Beier.
Nemții au luni recuperare și marți, zi liberă
În funcție și de rezultate, dar și de timpul rămas la dispoziție după meciuri, selecționerul a decis să le ofere jucătorilor cât mai multe momente alături de cei dragi. Luni, aceștia au avut în program doar o sesiune ușoară de recuperare.
Și vor avea liber marți, înainte ca miercuri să demareze pregătirile pentru al doilea meci din grupă, împotriva Coastei de Fildeș, partidă programată sâmbătă, la Toronto, de la 23:00, ora României.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial