Meciurile
zilei

Povestea uitată: țara care s-a calificat la Mondial, dar s-a desființat cu 6 zile înainte

Serbia și Muntenergu, țara care s-a calificat la Mondial, dar s-a desființat cu 6 zile înainte // foto: getty images
Serbia și Muntenergu, țara care s-a calificat la Mondial, dar s-a desființat cu 6 zile înainte // foto: getty images

Articol de - Publicat vineri, 19 iunie 2026, 10:18 / Actualizat vineri, 19 iunie 2026 10:18

Pe 3 iunie 2006, cu doar patru șase înainte de startul Campionatului Mondial din Germania, Serbia și Muntenegru, până atunci o singură țară, s-au separat și și-au proclamat independența.

În acel moment, echipa națională se afla deja în cantonament în Germania, pregătindu-se pentru debutul la turneul final. Deși evenimentul nu a afectat statutul echipei naționale, aceasta a jucat în faza grupelor conform planului inițial, iar dizolvarea a creat diviziuni politice profunde în vestiar. Jucătorii se aflau într-o situație fără precedent: reprezentau o țară care nu mai exista și un steag care fusese retras.

Destrămarea era anunțată

Acest stat a existat 1992 până în 2006, după destrămarea Republicii Socialiste Federale Iugoslavia. Separarea a fost, de fapt, ultima etapă a unei tranziții începute în 2003, când Republica Federală Iugoslavia a fost redenumită Serbia și Muntenegru.

La trei ani de la acest moment, a avut loc referendum privind viitorul acestei națiuni. Victoria taberei pro-independență din Muntenegru a consfințit ruptura definitivă dintre cele două state.

  • Referendumul privind independența Muntenegrului față de Serbia și Muntenegru a avut loc pe 21 mai 2006. Rezultatul a fost o victorie a taberei pro-independență, cu 55,5% din voturi, depășind pragul strict de 55% impus de Uniunea Europeană.

Înainte de dizolvare, naționala Serbiei și Muntenegrului avusese un parcurs excelent în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2006 într-o grupă din care au mai făcut parte Spania, Belgia și Bosnia. În acele meciuri, echipa a obținut două rezultate de egalitate cu Spania și s-a calificat la turneul final ca o formație solidă și bine organizată. Lotul includea nume importante precum Dejan Stankovic (Inter Milano), Nemanja Vidic (Manchester United) și Savo Milosevic (Osasuna), potrivit AS.

Povestea uitată: țara care s-a calificat la Mondial, dar s-a desființat cu 6 zile înainte
Serbia și Muntenergu, la Campionatul Mondial din 2006 // foto: getty images

Controversele și tensiunile din vestiar

Atmosfera din cadrul lotului s-a deteriorat rapid din cauza tensiunilor politice, dar scandalul a izbucnit în momentul în care selecționerul Ilija Petkovic l-a convocat pe propriul său fiu, Dusan Petkovic, pentru a-l înlocui pe atacantul accidentat Mirko Vucinic, singurul fotbalist muntenegrean de renume din echipă. Presa a reacționat vehement, acuzându-i pe selecționer de nepotism. În cele din urmă, fiul acestuia a părăsit cantonamentul, lăsând echipa cu doar 22 de jucători, în loc de cei 23 permiși.

Probabil din cauza acestui climat tensionat, atât în interiorul, cât și în afara echipei, parcursul Serbiei și Muntenegrului la Mondialul din 2006 s-a încheiat prematur, în faza grupelor.

Soarta a făcut ca echipa să nimerească în „grupa morții”, alături de Argentina, Țările de Jos și Coasta de Fildeș. În primul meci, au pierdut cu 1-0 în fața olandezilor. Al doilea meci a fost un dezastru total: o înfrângere categorică, 0-6, cu Argentina, partidă în care Lionel Messi a marcat primul său gol la un Campionat Mondial. În ultimul meci, țara deja dispărută a pierdut cu 3-2 în fața Coastei de Fildeș.

După turneu, Serbia a moștenit statutul legal și punctele de coeficient ale fostei federații pentru următoarele campanii de calificare, în timp ce Muntenegru a fost nevoită să o ia de la zero, înființându-și propria federație și propria echipă națională.

Povestea uitată: țara care s-a calificat la Mondial, dar s-a desființat cu 6 zile înainte
Serbia și Muntenergu, la Campionatul Mondial din 2006 // foto: getty images
Citește și:
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
Superliga
A impresionat în Superligă și este dorit la campioana Bulgariei! Prețul? 1 milion de euro
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
Superliga
„Am un feeling că nu se mai întoarce!” » MM Stoica anticipează un nou scandal de proporții la FCSB, cu vedeta de 2.000.000 €
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
NU era oxigen! Ce era obiectul verde din mâna lui Ismael Kone după accidentarea horror
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Profit.ro
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează