Meciurile
zilei

Ea este cea mai ghinionistă națională de la Mondial! A ratat calificarea, după o succesiune de evenimente dramatice

Naționala Iranului a pierdut dramatic calificarea în 16-imi la Mondial // foto: Imago
Naționala Iranului a pierdut dramatic calificarea în 16-imi la Mondial // foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 28 iunie 2026, 08:20 / Actualizat duminica, 28 iunie 2026 08:22

Naționala Iranului și-a încheiat participarea la Campionatul Mondial încă din faza grupelor, iar modul în care jucătorii au rămas fără calificarea în 16-imile de finală îi va bântui cu siguranță pe fotbaliști, dar și pe fanii acestei reprezentative, toată viața. Iată mai jos seria de evenimente care a făcut ca visul Iranului să fie spulberat.

După o ultimă zi nebună a fazei grupelor, am aflat numele tuturor naționalelor care vor lupta în fazele eliminatorii. Ultimele echipe care și-au asigurat calificarea sunt Algeria și Austria, care, după un meci absolut nebun, au remizat 3-3 și au mers mai departe împreună în competiție.

Cea mai mare ghinionistă a întregii situații este Iranul, care, după o serie ciudată de evenimente, nu va continua participarea la Mondial, deși în minutul 90+6 al meciului Algeria - Austria era calificată în 16-imi.

Iată cum a rămas naționala Iranului fără calificarea în 16-imi la Mondial

De mult timp nu am mai asistat la o poveste sportivă mai tragică decât cea a Iranului la turneul din SUA, Canada și Mexic. Din cauza întregii situații politice, participarea iranienilor a fost pusă sub semnul întrebării mult timp înainte de turneu, apoi șederea iranienilor în competiție a fost îngreunată la maximum, în timp ce unii jucători au rămas fără vize, iar delegația a avut permisiunea să intre în SUA doar în ziua meciului.

Și totuși, iranienii au fost la un pas de calificare, pe care au ratat-o într-un mod absolut dramatic, după o serie incredibilă de circumstanțe, având în vedere că au terminat cu trei puncte și un golaveraj zero, primii sub linie în clasamentul formațiilor de pe locul al treilea.

Totul a început în meciul cu Egipt, încheiat 1-1. Mehdi Taremi a ratat un penalty în minutul 11, apoi, în prelungiri, iranienii au avut parte de o serie incredibilă de ghinioane. În minutul 90+3, Shoja Khalilzadeh a marcat golul de 2-1, care ar fi calificat Iranul în 16-imi, dar reușita nu a fost validată din camera VAR pentru un ofsaid. Patru minute mai târziu, Saeid Ezatolahi a luat la țintă bara, iar în minutul 90+8 Iranul a ratat din poziție de 1 la 1.

După drama totală de sâmbătă dimineață, iranienii au depins de alt rezultat pentru a avansa în 16-imi, de pe locul al treilea, dar nu au avut noroc.

În cele din urmă, totul s-a redus la meciul Austria – Algeria. Victoria oricărei reprezentative i-ar fi dus mai departe pe iranieni, în timp ce un egal ar fi însemnat sfârșitul turneului.

Și exact asta s-a întâmplat. Pe tabelă, la intrarea în prelungiri, scorul era 2-2, iar Riyad Mahrez, în minutul 93, i-a bucurat pe algerieni, dar și pe selecționata asiatică, care, după acel gol, era în faza eliminatorie, în locul Austriei. Totuși, totul s-a năruit.

Ralf Rangnick l-a introdus pe Sasa Kalajdzic de pe bancă, iar acesta, la primul său contact cu mingea, a marcat pentru 3-3 în minutul șase al prelungirilor, ducându-și echipa mai departe și trimițând acasă reprezentativa din Iran, care ar fi avut nevoie de orice alt rezultat, mai puțin de egal.

Tabloul complet al 16-imilor de finală de la Campionatul Mondial

  • 28 iunie, ora 22:00 » Africa de Sud - Canada

  • 29 iunie, ora 20:00 » Brazilia - Japonia

  • 29 iunie, ora 23:30 » Germania - Paraguay

  • 30 iunie, ora 04:00 » Olanda - Maroc

  • 30 iunie, ora 20:00 » Coasta de Fildeș - Norvegia

  • 1 iulie, ora 00:00 » Franța - Suedia

  • 1 iulie, ora 04:00 » Mexic - Ecuador

  • 1 iulie, ora 19:00 » Anglia - Congo

  • 1 iulie, ora 23:00 » Belgia - Senegal

  • 2 iulie, ora 03:00 » SUA - Bosnia și Herțegovina

  • 2 iulie, ora 22:00 » Spania - Austria

  • 3 iulie, ora 02:00 » Portugalia - Croația

  • 3 iulie, ora 06:00 » Elveția - Algeria

  • 3 iulie, ora 21:00 » Australia - Egipt

  • 4 iulie, ora 01:00 » Argentina - Capul Verde

  • 4 iulie, ora 04:30 » Columbia - Ghana

Citește și:
„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”
Altele
„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina, antrenoarea din fotbalul românesc
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina, antrenoarea din fotbalul românesc
Discuție de ultimă oră între Gigi Becali și Florin Tănase: „Contractul e făcut. Mâine dimineață pleacă în cantonament”
Superliga
Discuție de ultimă oră între Gigi Becali și Florin Tănase: „Contractul e făcut. Mâine dimineață pleacă în cantonament”
Dinamo a pierdut amicalul cu Motor Lublin! 3 goluri încasate și o veste bună pentru Nuno Campos
Superliga
Dinamo a pierdut amicalul cu Motor Lublin! 3 goluri încasate și o veste bună pentru Nuno Campos
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Explicația companiei
Profit.ro
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Explicația companiei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (2)
Shynee
Shynee  •  28 Iunie 2026, 09:27

A marcat Austria in min 96, desi arbitrul acordase doar 4 min de prelungire.

parpalache
parpalache  •  28 Iunie 2026, 09:13

A ratat calificarea dupa„o serie ciudata de evenimente”?Având in vedere brutalitatea autoritaților americane care i-au tratat ca pe niște posibili teroriști,se cam explica de ce VAR le-a anulat golul in prelungirile meciului cu Egipt,sau de ce arbitrul a prelungit meciul cu Austrie- dincolo de cele 5 minute pentru„pauza de hidratare”-pâna a egalat Austria...„evenimentele” alea se cam explica!Dar asta nu scuza pe mult laudatul Taremi, care-dupa ce ca nu prea s-a vazut in cele trei meciuri-a mai ratat și acel penalty!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează