Articol de Liviu Manolache, Maria Olteanu - Publicat duminica, 13 septembrie 2026, 14:35 / Actualizat duminica, 13 septembrie 2026 14:35
Rapid a câștigat dramatic sâmbătă seara, un nou meci în Superliga, pe teren propriu, contra celor de la FC Voluntari, scor 2-1, în etapa a 9-a din Superliga. ♦ Mai jos, GSP.ro vă prezintă o analiză comparativă între startul de sezon actual și cel din ediția precedentă de campionat, cu Costel Gâlcă în postura de A1 al giuleștenilor.
Rapid are un început de sezon solid în Superliga, iar echipa pregătită de Daniel Pancu ocupă locul secund după primele 9 etape. Giuleștenii au strâns 18 puncte, după 5 victorii, 3 remize și o singură înfrângere.
Gâlcă nu pierduse meci în primele 9 etape
Startul lui Pancu poate fi comparat cu cel avut de Costel Gâlcă în sezonul precedent. După același număr de etape, Rapidul lui Gâlcă avea 19 puncte, cu o victorie în plus și un egal în plus, fără să fi pierdut însă vreun meci.
Dincolo de rezultate, cifrele detaliate oferă o imagine ceva mai nuanțată. Comparând cele două echipe ale Rapidului, după 9 etape în sezonul 2025-2026 și 9 etape în 2026-2027, au statistici destul de apropiate în mai multe capitole, însă există și câteva diferențe interesante.
Rapidul lui Gâlcă a avut o posesie ceva mai bună și a permis mai puține șuturi pe poartă adversarilor, în timp ce echipa lui Pancu a fost mai activă la capitolul șuturilor expediate și a obținut mai multe cornere. Mai jos, cifrele detaliate pentru startul de sezon cu fiecare antrenor în parte.
Gâlcă și Pancu, față în față, la toate capitolele, după 9 etape
Costel Gâlcă | Daniel Pancu | |
19 | Puncte | 18 |
14-6 | Golaveraj | 11-5 |
53,2% | Posesie | 51,1% |
125 | Total șuturi | 149 |
51 | Șuturi pe poartă | 51 |
32 | Șuturi expediate de adversari pe poarta Rapidului | 35 |
73 | Driblinguri | 59 |
49 | Cornere | 57 |
Sunt puțin îngrijorat. În mod normal suntem în etapa a 9-a, trebuia să avem minimum 20 de goluri, avem valoare foarte mare, ajungem la poartă, ne creăm multe ocazii cu o echipă neomogenă, dar s-ar putea să devină o problemă. Dacă erau 3-4 etape, am fi zis, dar sunt deja 9, plus un meci de Cupă
- Daniel Pancu, nemulțumit de numărul mare de ocazii ratate
Costel Gâlcă a reclamat-o pe Rapid
Costel Gâlcă și staff-ul cu care a lucrat la Rapid au dat în judecată clubul alb-vișiniu pentru neplata a 3 salarii.
Pe 10 septembrie, reclamațiile au fost pe masa Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor. Dar nu s-a dat niciun verdict, ci doar amânare. Speța se va judeca din nou pe 22 septembrie.
Clasamentul din Superliga la zi
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF