GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  SECURITATEA ÎN SPORT

EXCLUSIV Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Arhivele CNSAS conțin detalii despre protocoalele de lux organizate de Dinamo în cupele europene: meciul cu Levski Sofia din 1981 pune pe masă tabloul secret al „îmblinzirii” unei brigăzi din Turcia, cu Talat Tokat la centru. Montaj: Diana Vasilescu (GSP)

Articol de - Publicat joi, 15 octombrie 2026, 00:49 / Actualizat joi, 15 octombrie 2026 01:50

Dosarul D14966/vol.18 din arhiva CNSAS conține șase file cu fotografii și amănunte spectaculoase culese de serviciul secret comunist în jurul meciului Dinamo – Levski Sofia 3-0, Cupa UEFA, 1981. Sursele și ofițerii de filaj au urmărit pas cu pas brigada turcă de arbitri, condusă de Talat Tokat, azi în vârstă de 89 de ani. A rezultat tabloul ascuns al protocoalelor fastuoase organizate de clubul Ministerului de Interne

În catastifele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) există un dosar intitulat „Sportivi turci sosiți în România, suspecți de culegere de informații 1981-1989”.

Face parte din fondul documentar, număr D14966/vol. 18, cuprinde 31 de pagini, iar în spatele titlului generic se află inclusiv episoade secrete din istoria lui Dinamo.

Mai precis, 6 file (față-verso) sunt dedicate documentării felului în care clubul din Ștefan cel Mare obișnuia să realizeze protocoale speciale cu arbitrii la meciurile din cupele europene.

  • Cum a arătat sistemul de urmărire și filaj dezvoltat de Securitate în jurul brigăzii de arbitri din Turcia, delegată să conducă partida Dinamo – Levski din toamna lui 1981, în Cupa UEFA

  • Cine era Talat Tokat, „centralul” trimis la București să fluiere meciul european, și ce legături a avut cu Ambasada Turciei din România

  • În ce localuri de lux au fost organizate protocoalele și ce favoruri au pus pe masă șefii lui Dinamo ca să capteze prietenia lui Talat Tokat și a colegilor săi de la tușă

  • Ce rol a jucat „Andrei”, sursa-cheie a Securității infiltrată în apropierea lui Tokat pe toată perioada șederii la București

  • Cum au răspuns arbitrii turci la ospitalitatea conducerii lui Dinamo și ce cumpărături au făcut înainte și după partidă, în timp ce erau urmăriți în secret de ofițerii Securității

  • Ce personaje din sportul românesc au mai apărut la mesele organizate de Dinamo pentru Talat Tokat și cei doi asistenți din brigada de arbitri

  • Cum s-a desfășurat meciul arbitrat de Talat Tokat și ce a scris ziarul „Sportul” după victoria confortabilă a „câinilor”, 3-0

  • Alte protocoale faimoase organizate de Dinamo pentru arbitri: cine a avut parte de o petrecere strălucitoare la Snagov

Securitatea a stat cinci zile nonstop pe urmele arbitrilor din Turcia

Astfel, timp de cinci zile (14-18 septembrie 1981), Securitatea a stat oră de oră pe urmele brigăzii din Turcia delegată la partida Dinamo – Levski Sofia (3-0, 16.09.1981) din primul tur al Cupei UEFA, manșa întâi. „Central” – Talat Tokat. Tușieri: Ali Ihsan Papatya, Alan Hamza.

+2 FOTO

A rezultat un tablou absolut spectaculos despre felul în care roș-albii acționau spre a-și asigura prietenia arbitrilor la nivel continental: mese somptuoase în cele mai bune localuri din București, cadouri, bani, fete, vacanțe oferite în România. Așadar, povestea!

Dinamo versus Levski în turul dinaintea celebrei „duble” cu Inter Milano: Nicușor și Dinu pe bancă

Mai întâi, să fixăm cadrul!

În sezonul 1981-1982, Dinamo a luat startul în Cupa UEFA după ce terminase pe locul secund campionatul ‘80-’81, la trei puncte în spatele campioanei U Craiova.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Dinamo în versiune 1981-1982, trupa care a înfruntat inclusiv pe Levski Sofia în Cupa UEFA

Pe banca roș-albilor figura cuplul Nicolae Nicușor – Cornel Dinu, cu Valentin Stănescu detașat la echipa națională până spre sfârșitul lunii octombrie 1981. Iar parcursul european în cauză, întru mai simplă identificare, e cel în care Dinamo a trecut în turul doi de Inter Milano după o „dublă” de poveste: 1-1 în deplasare, 3-2 acasă în prelungiri, cu un scor întors miraculos de la 1-2 de Augustin și Orac, goluri minutele 100 și 107.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Ionel Augustin duelându-se cu marile apărări ale fotbalului european din anii ”80

Meciurile cu Levski s-au jucat înaintea celor cu italienii, iar Dinamo s-a calificat cu emoții: 3-0 în Ștefan cel Mare, 1-2 la Sofia, dar după ce bulgarii au condus cu 2-0 la retur până spre sfârșitul jocului și amenințau cu golul 3, care ar fi trimis partida în prelungiri. Augustin a încheiat însă conturile foarte târziu, cu o reușită semnată abia în minutul 86.

Talat Tokat, arbitrul turc lansat spre topul european din anii ‘80: „escală” la București înainte de Inter – Real Madrid

Turcul Talat Tokat era unul dintre numele în ascensiune în arbitrajul continental în toamna lui 1981.

Începuse să prindă viteză, iar în martie 1983 va conduce inclusiv un clasic Inter Milano – Real Madrid 1-1 în sferturile de finală ale Cupei Campionilor.

De asemenea, după Dinamo – Levski 3-0, va ajunge în martie 1982 și la Bayern – U Craiova 1-1, tot în „sferturile” CCE, când oltenii au ieșit din competiție în fața lui Rummenigge și Breitner.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Talat Tokat într-o ipostază din Inter - Real Madrid, sferturi de finală Cupa Campionilor Europeni 1983. Foto: captură youtube

A purtat ecusonul FIFA vreme de 7 ani, 1979-1985, după care, din 1986, a devenit membru al Comisiei de Arbitri din Turcia și mentor pentru „centrali” tineri.

Fiul său, Metin Tokat, avea să ajungă și el arbitru FIFA (1995-2002), interval de timp în care a condus și două partide ale „tricolorilor”: 4-2 cu Macedonia (20.08.1997, București, prel. CM 1998) și 0-1 cu Grecia (21.08.2002, Constanța, amical).

Ziua 1: arbitrii turci luați în primire de contraspionajul comunist

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Aceasta este coperta dosarului D14966/vol.18 din arhiva CNSAS, care conține filele despre sejurul brigăzii turce de la Dinamo - Levski, 1981, în frunte cu „centralul” Talat Tokat. Foto: arhiva CNSAS

Și acum, istoria pe zile și ore, așa cum reiese din documentele CNSAS!

LUNI, 14 SEPTEMBRIE 1981

Brigada de arbitri din Turcia sosește la București cu două zile înaintea partidei din Ștefan cel Mare, programată pe 16 septembrie, miercuri, ora 17:00.

„La întâlnirea din 15 septembrie 1981, «Andrei» ne-a informat că ieri, 14 septembrie a.c., împreună cu vicepreședintele clubului Dinamo, i-au întâmpinat pe arbitrii turci în frunte cu Talat Tokat la aeroportul «Otopeni» la orele 14:00. Talat Tokat, cum l-a văzut pe «Andrei», și-a exprimat o mare bucurie, îmbrățișându-se îndelung”, scrie într-un raport al Direcției a III-a a Securității din 15 septembrie.

Direcția a III-a se ocupa cu operațiunile de contraspionaj, inclusiv supravegherea contactelor cu străinii. Documentul respectiv este semnat de maior Gheorghe Popa, ofițer specialist III.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Nota-raport din 15 septembrie 1981, care face referire la prima zi petrecută la București de Talat Tokat și colegii săi: sursa „Andrei” livrase Securității informațiile relevante despre arbitrii de la Dinamo - Levski. Foto: arhiva CNSAS

Sursa „Andrei”, omul „lipit” de Tokat

„Andrei” era una dintre sursele Securității, personaj-cheie plasat în permanență în anturajul lui Tokat, pe întreaga durată a deplasării efectuate în România de arbitrul turc.

Cine se putea ascunde sub numele conspirativ „Andrei”? Actele de la CNSAS nu oferă niciun fel de certitudini, dar anumite indicii sugerează că e posibil să fi fost vorba despre un student/profesor cunoscător al limbii turce, infiltrat ca interpret pe lângă Tokat.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Pasajul din nota informativă din 20 septembrie, în care sursa „Andrei” evocă la Securitate vizita făcută de Talat Tokat la Ambasada Turciei, fără prezența sa: „Am fost la școală”. Foto: arhiva CNSAS

Într-o notă informativă din 20.09.1981, clasificată drept „STRICT SECRET/Exemplar unic”, în fapt - un rezumat al întregului sejur bucureștean al arbitrilor de la Dinamo - Levski, sursa „Andrei” evoca o vizită făcută de Tokat la Ambasada Turciei în preziua jocului, pe 15.09.1981.

Și afirma că „eu nu am luat parte. Am fost plecat la școală”. Va fi, de altfel, unicul episod în care „Andrei” s-a desprins de Tokat, după cum relevă dosarul CNSAS.

Cazați la hotelul „Național” în camere controlate de Securitate

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Acesta este fostul hotel „Național” din București, unde au fost cazați arbitrii turci de la Dinamo - Levski, în frunte cu Talat Tokat: camerele lor se aflau sub supravegherea Securității

Înapoi la ziua de 14 septembrie 1981, prima petrecută la București de Talat Tokat și colegii săi tușieri.

„De la aeroport au mers la hotelul «Național», fiind cazați la camerele 601 și 211 (camere controlate de noi), după care s-au deplasat la clubul Dinamo, unde s-a ținut o scurtă ședință cu participarea conducerii clubului”, se arată mai departe în raportul Securității din 15 septembrie.

Hotelul „Național” se afla pe Bulevardul Carol, în apropiere de Piața Rosetti și Universitate. Era locația unde se reunea de multe ori și echipa națională în anii ‘80. Ulterior, după Revoluție, a devenit sediul central al societății de asigurări ASIROM.

Expresia „camere controlate de noi” traduce detaliul că încăperile respective se aflau sub supravegherea Securității prin mijloace de ascultare montate în interior.

„Andrei”, sarcină să exercite „muncă de influențare în favoarea echipei noastre”. Asigurări de la Tokat!

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Pasajul din nota-raport din 15 septembrie, cu informații provenite de la sursa „Andrei”, care avea misiunea să influențeze brigada condusă de Talat Tokat în favoarea lui Dinamo. Foto: arhiva CNSAS

Mai departe: „Le-a fost explicată situația echipei de fotbal Dinamo, situația echipei bulgare, precizându-le că meciul retur din Bulgaria va fi arbitrat de arbitri sovietici”.

Într-adevăr, revanșa de la Sofia avea să fie condusă peste două săptămâni de Eldar Azimzade din URSS, un „central” de origine azeră, care fluierase finala olimpică de la Moscova 1980: Cehoslovacia – RDG (1-0). Delegarea lui era o informație pe care conducerea „roș-albilor” o deținea deja încă dinaintea turului de la București!

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Șefii lui Dinamo știau cu două săptămâni înainte că returul cu Levski de la Sofia va fi condus de un arbitru sovietic, Eldar Azimzade. Foto: wikipedia

Și în continuare: „Talat Tokat împreună cu cei doi arbitri de tușă au înțeles situația și și-au exprimat convingerea că echipa Dinamo va face un scor bun și au încredere în jucătorii de la Dinamo care se află în formă bună, afirmând că pe unii din ei îi cunosc personal din meciurile pe care le-au susținut în Turcia”.

«Andrei» având ca sarcină să exercite o muncă de influențare și determinare a acestora de a arbitra în favoarea echipei noastre, ne-a informat că la mesele de luni seara («Select» și «Național») a discutat cu Talat Tokat acest lucru și el a asigurat din nou că echipa Dinamo va obține un scor bun. «Andrei» va continua să-i influențeze pe cei trei arbitri și mă va ține la curent cu reacția acestora
pasaj din Nota-Raport, Departamentul Securității Statului (DSS), Dir. A III-a, dosar D14966/vol.18, pg. 7, arhiva CNSAS

„Mi-a spus că sunt șefi de secție la Dinamo. Semna bonurile pentru decontare”

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Președintele lui Dinamo, Vasile Anghel (dreapta), și legenda lui Inter, Sandro Mazzola, intervievați la București de Sorin Satmari cu ocazia meciului direct din Cupa UEFA 1981, turul următor după ce roș-albii trecuseră de Levski

Din partea clubului Dinamo, Talat Tokat a fost luat în primire chiar de la aeroport de președintele Vasile Anghel și de secretarul clubului, Paul Moga, după cum reiese din rapoartele existente în arhiva CNSAS.

Nota informativă livrată de „Andrei” pe 20.09.1981, rezumatul redactat la capătul misiunii secrete, mai precizează că, după cazarea efectuată la hotelul „Național”, arbitrii „au servit masa de prânz împreună cu Vasile Anghel și «Bogdan», care erau însărcinați să răspundă de problema organizării și a cazării. Au fost permanent cu noi. Mi-a spus că sunt șefi de secție la Dinamo. Zilnic au servit masa împreună cu noi. De altfel, semna bonurile pentru decontare”.

Din documente nu e clar dacă Paul Moga e una și aceeași persoană cu «Bogdan», un alt nume conspirativ apărut destul de des în dosarul de la CNSAS.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Primele două pagini din nota furnizată Securității de sursa „Andrei” pe 20 septembrie 1981, după ce-și va fi încheiat misiunea pe lângă brigada de arbitri condusă de Talat Tokat la meciul Dinamo - Levski. Foto: arhiva CNSAS

Cină la restaurantul „Select”, localul cu ștaif de lângă Piața Victoriei

Raportul detaliază: „La masa de prânz și de seară s-a vorbit numai despre fotbal și de foștii fotbaliști turci care au jucat pe timpul lui Vasile Anghel. Seara am fost invitați la restaurantul «Select». La masă au luat parte Vasile Anghel, «Bogdan» și Chivu, șeful restaurantului”.

Încă un amănunt: „La ora 21:30 a venit și Gabi Dobrescu. Masa a fost mai protocolară. Nu s-au vorbit probleme deosebite, numai despre fotbal și arbitraj. La plecare, Vasile Anghel a condus-o pe Gabi și noi am venit la hotel cu «Bogdan»”.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Restaurantul „Select” era unul dintre cele mai faimoase din București în ultimii ani ai comunismului

În anii ‘80, „Select” era unul dintre restaurantele cu ștaif din Capitală, situat pe Aleea Alexandru, în apropiere de actualul sediu al Guvernului din Piața Victoriei.

Localul avea o clientelă specială, cu precădere nomenclaturiști, oameni importanți din aparatul de partid, sportivi, artiști, scriitori sau străini. Aici obișnuia Dinamo să organizeze unele dintre protocoalele de lux din cupele europene.

„Talat Tokat a apreciat favorabil comportarea informatoarei «Brândușa». Prea mulți de la Dinamo!”

Gabi Dobrescu pare să fi fost o persoană de sex feminin apărută la seara de protocol. Cel puțin așa reiese din formularea din raport: „Vasile Anghel A CONDUS-O pe Gabi”.

Nota din 15 septembrie, cu informații provenite de la sursa „Andrei”, evocă, însă, mai departe prezența certă a unei fete în anturajul arbitrului turc.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Pasajul din nota informativă din data de 15 septembrie, în care sursa „Andrei” relata despre starea de mulțumire manifestată de Talat Tokat în legătură cu informatoarea „Brândușa”. Foto: arhiva CNSAS

„Menționez că Talat Tokat a apreciat favorabil comportarea informatoarei «Brândușa», care va participa și la masa de astăzi, 15 septembrie a.c., dar nu i-a plăcut că, în timp ce se desfășura masa de luni seară, au venit prea mulți reprezentanți ai clubului Dinamo în număr de patru, plus o femeie, care l-au obosit și nu a înțeles de ce trebuia să participe așa de mulți”, suna una dintre precizările lui „Andrei”.

Pentru ziua de 15 septembrie va avea loc o ședință la clubul Dinamo la ora 11:00, cu conducerea clubului, la orele 13:00 masa de prânz și în continuare un program lejer în compania lui „Andrei” pentru a se odihni în vederea meciului din 16 septembrie a.c.
pasaj din Nota-Raport, Departamentul Securității Statului (DSS), Dir. A III-a, dosar D14966/vol.18, pg. 7 (verso), arhiva CNSAS

Rezumatul primei zile intense de la București

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Așa arată azi Talat Tokat (stânga) la 89 ani, fotografie din iunie 2026: în urmă cu 45 de ani trăia câteva zile intense la București cu ocazia meciului Dinamo - Levski Sofia din Cupa UEFA, urmărit pas cu pas de Securitate. Foto: 24saatgazetesi.com

Așadar, cam aceasta a fost prima zi a brigăzii din Turcia:

  • primire la aeroport la cel mai înalt nivel: președintele Vasile Anghel, secretarul Paul Moga

  • cazare la hotel „Național” în camere controlate de Securitate

  • scurtă discuție de punere în temă cu conducerea „câinilor” și mesajul din partea arbitrilor că „Dinamo va face un scor bun”

  • „pressing” constant din partea lui „Andrei”, care avea misiunea să-i influențeze pe arbitri pe o pistă pro-Dinamo

  • mese la „Național” și la restaurantul „Select”, cu protocol VIP de seară și prezența informatoarei „Brândușa” în anturajul lui Tokat.

Ziua 2: Cadouri și invitație la o vacanță în România. „A acceptat”

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Pasajul din nota informativă din 20 septembrie 1981, în care apar referirile la cadouri și vacanță în România pentru arbitrul turc Talat Tokat, „centralul” meciului Dinamo - Levski Sofia. Foto: arhiva CNSAS

Urma a doua zi petrecută în Capitală de tripleta Tokat – Papatya – Hamza.

MARȚI, 15 SEPTEMBRIE 1981.

Programul brigăzii din preziua meciului Dinamo – Levski apare în aceeași Notă cu caracter de rezumat, prezentată Securității de sursa „Andrei” pe 20 septembrie 1981.

„Marți dimineața la ora 9:30, Vasile Anghel a invitat pe arbitri la clubul Dinamo, unde au cunoscut conducerea clubului. Li s-au oferit cadouri și după aceea Vasile Anghel a condus pe arbitri la ambasada turcă”, raporta „Andrei” către Securitate.

Și explica: „La masa de prânz a venit și președintele clubului. Li s-au dat bani de buzunar. Arbitrul Talat Tokat a fost invitat de clubul Dinamo ca să-și petreacă concediul de odihnă la noi în țară. Invitația a fost acceptată cu plăcere”.

Plus finalul zilei: „Din cauza ploii nu am ieșit nicăieri, seara a venit Vasile Anghel și am servit masa împreună. S-a discutat mai mult despre fotbal, s-au spus bancuri”.

Ziua 3: Și-au cumpărat mătase chinezească și hanoracuri înainte de meci. Și vizită de la Limona

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Gheorghe Limona (centru) a fost unul dintre cei mai buni arbitri români în anii '60-'70: se cunoștea cu Talat Tokat, pe care l-a vizitat înainte de Dinamo - Levski în Cupa UEFA. Foto: druckeria.ro

Și a venit și ziua partidei din Ștefan cel Mare.

MIERCURI, 16 SEPTEMBRIE 1981.

Evenimentele referitoare la Tokat au fost centralizate tot în Nota lui „Andrei” din 20 septembrie 1981.

„Dimineața au fost în oraș cu un șofer de la Dinamo. Au făcut cumpărături. Au cumpărat încălțăminte sport, mătase chinezească, hanoracuri”, dezvăluie sursa în raportul extins către Securitate.

Adaugă: „La ora 12 ne-am întâlnit la hotel. Am servit masa împreună cu «Bogdan», a venit și arbitrul Limona, au stat de vorbă, s-a discutat despre arbitraj și despre seminarul care a avut loc la Izmir”.

Gheorghe Limona, de origine grec, a fost unul dintre arbitrii importanți ai României în anii ‘60-’70, fiind desemnat în repetate rânduri cel mai bun „central” al țării. A primit ecusonul FIFA în 1971, iar printre meciurile sale internaționale importante s-au numărat Koln – Tottenham (1-2, 1974, sferturi finală Cupa UEFA) și Napoli – Banik Ostrava (0-2, 1974, „16”-imi Cupa UEFA).

De asemenea, Limona a rămas în istorie cu un episod inedit petrecut în finala Cupei României 1970, Steaua – Dinamo 2-1.La scorul de 1-0 pentru „roș-albaștri”, Cornel Dinu a marcat, dar împinsese mingea în poartă cu mâna, fără ca arbitrul să remarce iregularitatea.

Fundașul roș-albilor i-a semnalat însă personal momentul lui Limona, care nu a validat golul.

Sursa principală, în tribune cu ofițerul Dumitru Ivan, ex-fundaș Dinamo

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Fostul fundaș stânga al „câinilor”, Dumitru Ivan (cu fular la gât), a văzut din tribună meciul Dinamo - Levski alături de sursa „Andrei”, „umbra” lui Talat Tokat la București

„După amiază am fost la meci cu Ivan, fostul fotbalist de la Dinamo”, mai sublinia „Andrei” în nota către Securitate din 20 septembrie 1981.

Era vorba despre Dumitru Ivan, ex-fundaș stânga al roș-albilor în perioada 1959-1967, când a și cucerit 4 titluri consecutive (‘62-’65) și o Cupă a României (1964).

În timp, Ivan ajunsese la gradul de locotent-colonel în Ministerul de Interne și era nașul de căsătorie al lui Constantin Frățilă, atacantul emblematic al lui Dinamo 1960-1970. S-a stins în iunie 2015, la vârsta de 77 ani, bolnav de ciroză și diabet.

La 1-0, Tokat oferă un penalty pentru Dinamo. Ratat!

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Dudu Georgescu, aici într-o fază de la partida cu Inter Milano, a fost eroul de la București al turului cu Levski Sofia: a ratat un penalty și a marcat două goluri. Foto: arhiva GSP

Pe 16 septembrie după-amiaza, meciul – cu tribunele din Ștefan cel Mare pline și o victorie cu 3-0 pentru Dinamo. Toate golurile au fost marcate în prima repriză, când, la 1-0, Talat Tokat a dictat și o lovitură de la 11 metri în favoarea gazdelor, ratată însă de Dudu Georgescu.

Atacantul a reușit să marcheze, totuși, de două ori, din acțiune (12, 41), Dragnea a înscris și el o dată (37), iar roș-albii și-au asigurat astfel un succes confortabil în perspectiva returului din Bulgaria.

În afara penalty-ului irosit în minutul 19, știrile vremii n-au notat, însă, nimic deosebit despre prestația lui Tokat.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Golul de 2-0 marcat de Dragnea în Dinamo - Levski (3-0), 1981, a liniștit repede apele în duelul din Ștefan cel Mare, arbitrat de Talat Tokat. Foto: arhiva GSP

„Dinamo și-a sufocat adversarul”. Defilare 45 de minute, apoi – suferință!

„Încă din start, echipa pregătită de Nicolae Nicușor și Cornel Dinu și-a sufocat adversarul”, scria Mircea Tudoran în cronica din ziarul „Sportul”.

Și mai sublinia: „Jucătorii lui Dinamo sunt pe tot terenul, se demarcă foarte bine, practică un joc modern, în mișcare, cu frumoase schimburi de locuri, șuturile se succed neîncetat (17 în prima repriză)”.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Cronica din ziarul „Sportul” evoca victoria confortabilă realizată de Dinamo în turul cu Levski Sofia. Foto: arhiva GSP

Caseta tehnică a partidei a indicat un raport al șuturilor favorabil gazdelor (21-9 la poartă, 14-5 pe poartă) și o superioritate a oaspeților la capitolul cornere (8-6 pentru Levski).

În ultimele 45 de minute, parcă alte echipe erau pe teren. Jocul a fost departe de ritmul din prima repriză, dinamoviștii nu au mai avut același aplomb, pozițiile câștigate au fost prea ușor pierdute. Asta poate și din cauza marcajului om la om mult mai atent decât până atunci făcut de jucătorii din Sofia
pasaj din cronică ziar „Sportul”, 17 septembrie 1981

Cină lejeră la „Minerva” după partidă: „Arbitrii mulțumiți, s-au spus bancuri”

Ne întoarcem la nota informativă întocmită pentru Securitate de „Andrei”, pe 20 septembrie 1981.

„După meci, seara, am servit masa la restaurantul «Minerva». La masă au luat parte Vasile Anghel, «Bogdan» și un antrenor de la Dinamo. Arbitrii au fost foarte mulțumiți de felul cum au fost serviți. S-a discutat despre meci și s-au spus bancuri. La plecare, Vasile Anghel a condus pe arbitri la hotel, unde a venit și «Bogdan». S-a servit cafea”, preciza sursa serviciilor secrete comuniste.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
După victoria cu Levski, șefii lui Dinamo au organizat la restaurantul „Minerva” protocolul cu arbitrii din brigada condusă de Talat Tokat

Aidoma lui „Select”, „Minerva” era unul dintre restaurantele dichisite ale Bucureștiului comunist, frecventat, de asemenea, de oameni importanți și cu putere ai perioadei respective.

Devenise din 1980 un local cu specific chinezesc, pe nume „Nanjing”, transformat în acest sens după o vizită efectuată de Nicolae Ceaușescu la Beijing. Funcționează și azi pe bulevardul care leagă Piața Romană de Piața Victoriei.

Ziua 4: Vizită la ambasadă și masă la „Dorobanți”. „A venit și antrenorul de la polo”

Cu meciul încheiat fără probleme și un succes net pentru Dinamo pe tabela de marcaj, lui Talat Tokat i-a mai rămas, apoi, la dispoziție o zi plină de relaxare în București.

JOI, 17 SEPTEMBRIE 1981.

Povestea e relatată tot de „Andrei” în nota tip rezumat din 20 septembrie 1981: „Dimineața, la ora 9:30, au fost la ambasadă. I-a condus un șofer de la Dinamo. S-a întâlnit cu Cengiz de la ambasadă, care i-a dat o scrisoare pentru părinți. Mi-au spus că au plecat împreună să facă cumpărături. Seara a venit Cengiz la hotel, i-a dat un plic pentru Ankara, atunci mi-a făcut cunoștință. Vorbește puțin românește. Vasile Anghel l-a invitat și pe dânsul la masă”.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Talat Tokat și colegii săi din brigada de la meciul Dinamo - Levski au servit ultima cină la București la restaurantul hotelului „Dorobanți”, situat în Piața Romană

Cina s-a desfășurat la restaurantul „Dorobanți” din Piața Romană, la care „a venit și antrenorul de polo de la Dinamo”. În acel moment, conform arhivelor sportive, Sandi Niculescu era cel care pregătea formația de polo pe apă a roș-albilor.

Discuțiile purtate au fost numai despre fotbal, apoi s-au spus bancuri. Masa s-a desfărșurat în mod plăcut. Am venit la hotel cu Vasile Anghel și „Bogdan”. Am transmis urările de drum bun din partea clubului Dinamo, din partea conducerii. Arbitrii turci au transmis că s-au simțit foarte bine și că li s-a făcut o primire plăcută, că s-au simțit ca la ei acasă și au urat succes echipei Dinamo
pasaj din Notă sursa „Andrei”, 20.09.1981, dosar D14966/vol.18, pg. 5 (verso), arhiva CNSAS

Talat Tokat, alias „Tony” și „Tudor”: filat la shopping alături de cetățeanul român Abdula Saian. E sursa „Andrei”?

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Talat Tokat și colegii săi filați la cumpărături de către ofițerii de Securitate pe 17 septembrie 1981, în ziua următoare partidei Dinamo - Levski (3-0) din Cupa UEFA. Foto: arhiva CNSAS

Ziua de 17 septembrie este, însă, documentată mult mai precis într-o notă de filaj „asupra numitului Talat Tokat «Tony», cetățean turc, arbitru FIFA, cazat la hotel Național, camera 601”.

În actele de la CNSAS, arbitrul apare, de fapt, cu două identități conspirative de urmărire: „Tony” și „Tudor”. Fără să fie o regulă, Securitatea obișnuia să folosească deseori pentru identificarea obiectivelor sale ori ale colaboratorilor/informatorilor nume care să înceapă cu inițiala numelui/prenumelui real.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Cererea de filaj pentru urmărirea lui Talat Tokat, identificat cu numele conspirativ „Tudor”: ulterior, în zilele petrecute la București, va deveni „obiectivul Tony”. Foto: arhiva CNSAS

Nota dinspre DSS UM0672 către Direcția a III-a a Securității arată că „la ora 15:10 «Tony» a plecat de la hotel «Național» împreună cu cei doi colegi arbitri, însoțiți de cetățeanul român Abdula Saian, din strada Zece Mese s-au urcat în auto Dacia 1.300 nr. 1-B-6368 ce aparține Ministerului de Interne, condusă de șofer și cu toții s-au deplasat în șoseaua Pantelimon”.

Din conexarea informațiilor prezentate în diferite note, e posibil ca Abdula Saian să fie, de fapt, exact sursa „Andrei”!

Nu există însă nicio confirmare clară în acest sens, dincolo de legăturile făcute între diverse documente din jurul deplasării efectuate la București de Talat Tokat.

Și-au luat tricouri, maieuri și încălțăminte. Plus o vizită la magazinul „Camping”

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Acestea sunt cele două pagini cu nota de filaj a Securității asupra arbitrilor turci de la Dinamo - Levski, în frunte cu Talat Tokat: documentul e un rezumat pas cu pas al zilei de 17 septembrie 1981. Foto: arhiva CNSAS

A urmat apoi o sesiune de shopping pentru brigada de arbitri. Grupul a fost surprins de obiectivele foto ale Securității în cinci cadre la cumpărături, toate existente în dosarul D14966/vol. 18 din arhiva CNSAS.

Nota de filaj precizează: „Au oprit în fața magazinului Moda Zilei, au coborât și au intrat în magazin. Aici au făcut diverse cumpărături de tricouri, maieuri, încălțăminte, fiind ajutați în discuții ca interpret de Abdula, după care au ieșit și au mers la magazinul Camping ce se află vizavi, ora fiind 15:50”.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Alt cadru surprins de ofițerii de Securitate cu Talat Tokat și colegii săi de brigadă făcând cumpărături la magazinul „Moda Zilei” din Pantelimon, după Dinamo - Levski 3-0 în Cupa UEFA. Foto: arhiva CNSAS

Și în continuare: „La ora 18:20, «Tony» cu cei doi colegi și Abdula au fost reluați în filaj la momentul sosirii la hotel cu același autoturism, având asupra lor diferite pachete pe care le-au dus în cameră”.

„«Cezar» a luat din seif un plic mare și a urcat în camera lui «Tony»”. «Cezar», posibil Cengiz de la ambasada Turciei

Raportul adaugă: „La ora 19:10, în fața hotelului a venit obiectivul «Cezar» cu auto CD 859, a parcat și a mers la recepția hotelului. S-a interesat dacă «Tony» este în cameră, după care s-a întors la autoturism, a luat din seif un plic mare de culoare galbenă și cu acesta a urcat la camera lui «Tony»”.

„Din cameră au coborât la ora 20:05, pe scări, «Cezar» cu «Tony» discutând, s-au oprit la barul de zi, unde au venit și cei doi colegi cu Abdula, apoi cu toții au mers la auto CD 859, iar ceilalți la un autotaxi și au mers la hotel «Dorobanți»”, e completarea din raportul de filaj.

Din conexiunile făcute între documente, e fezabil scenariul ca sub pseudonimul „Cezar” să se afle Cengiz, oficialul de la Ambasada turcă evocat de sursa „Andrei” în raportul-rezumat din 20 septembrie 1981.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Arbitrul Talat Tokat a interacționat în 1981 cu diplomați ai Ambasadei Turciei la București, potrivit documentelor din operațiunile de filaj ale Securității

Cengiz Cetin, secretarul atașatului militar. „I-a solicitat lui Tokat să ducă un plic părinților”. Arbitrul - subofițer al Forțelor Aeriene!

De fapt, în raportul respectiv din 20 septembrie apar câteva detalii interesante pe tema diplomatului turc, într-o notă din final a ofițerului care gestiona subiectul.

„De reținut este prezența secretarului atașatului militar turc Cengiz Cetin la arbitrul Talat Tokat. Presupun că se cunosc, din moment ce i-a solicitat să ducă un plic părinților. De altfel, acest lucru îl confirmă și lucrarea specială efectuată cu ocazia întâlnirii acestora. Când Talat Tokat va reveni în România, îi vom acorda mai multă atenție”, observa ofițerul Securității.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Nota ofițerului de Securitate făcută pe raportul sursei „Andrei” din 20 septembrie 1981: apăreau observații punctuale despre relațiile lui Talat Tokat cu secretarul atașatului militar la București. Foto: arhiva CNSAS

De altfel, cariera lui Talat Tokat nu a fost străină de zona militară. Potrivit profilului său existent pe portalul biyografiler.com, el a urmat Școala Tehnică Aeriană în perioada 1954-1956 și a servit ca subofițer la Diyarbakîr și Ankara. S-a retras din Forțele Aeriene Turce în 1976.

Activitatea de arbitru și-a început-o în 1960, pe când era subofițer, și a pus fluierul în cui în 1986.

Cina de despărțire, la restaurantul „Dorobanți”: „Talat Tokat a fost plăcut impresionat de primirea din România”

Revenim la raportul de filaj referitor la ultima zi petrecută în București de brigada de arbitri din Turcia. Și ajungem la cina din 17 septembrie.

„În fața hotelului s-a reunit tot grupul, la care s-a mai adăugat și numitul «Bogdan» (cunoscut de organul informativ) și încă trei salariați, probabil de la FR Fotbal și cu toții au intrat la restaurantul hotelului «Dorobanți», ora fiind 21:55”, e precizarea din documentele CNSAS.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Talat Tokat (centru) intervievat în 1985 de televizunea turcă după un meci din campionat: cu patru ani înainte petrecuse la București cinci zile sub supravegherea atentă a Securității. Foto: captură youtube

Plus completarea: „Au servit cina și au purtat discuții, care spre sfârșitul mesei s-au desfășurat fragmentat în grupuri de 2-3 persoane. De aici au ieșit în fața hotelului, unde «Cezar» s-a despărțit de «Tony» și cei doi colegi sărutându-se, după care au plecat în direcții diferite. «Tony» cu cei doi colegi au fost duși cu un autoturism oficial la hotel, «Bogdan» cu autoturismul personal i-a urmat, iar cei trei salariați au plecat pe jos”.

„La ora 23:40 a fost suspendat din filaj la indicația organului informativ”, e finalul.

A doua zi, pe 18 septembrie, vineri, la primele ore, trioul Tokat – Papatya – Hamza decola din România, la capătul a cinci zile intense petrecute sub lupa Securității lui Ceaușescu.

Vineri dimineață a rămas să conducă pe arbitrii Vasile Anghel. Se pare că Talat Tokat a fost plăcut impresionat de primirea și tratamentul care i s-au făcut în România
pasaj din Notă sursa „Andrei”, 20.09.1981, dosar D14966/vol.18, pg. 5 (verso), arhiva CNSAS

Vasile Anghel, „creierul” protocoalelor roș-albe: de la fotbalist și funcționar ONU la președinte Dinamo

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
În tricoul lui Dinamo, Vasile Anghel (stânga) a cucerit trei trofee: două titluri și o dată Cupa României. Foto: wikipedia

Fost jucător la Dinamo și Petrolul (1956-1963, două titluri, o Cupă a României), Vasile Anghel lucrase timp de cinci ani (1971-1975) ca funcționar al Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Elveția și Kenya înainte să devină președintele lui Dinamo (1980-1988).

E perioada în care roș-albii au câștigat trei campionate consecutive (1982, 1983, 1984) și au ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni în sezonul 1983-1984.

Episodul cu „îmblânzirea” lui Talat Tokat cu ocazia partidei Dinamo – Levski din 1981 nu e unic în istoria fostului conducător din Ștefan cel Mare, decedat în septembrie 2014.

Într-un interviu spectaculos oferit pentru GSP în 2008, Anghel povestea cu subiect și predicat alte protocoale desfășurate cu arbitrii din cupele europene.

Dinamo – Hamburg, alt protocol faimos: „Arbitrul a urmat ospitalitatea românească de la un cap la altul”

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Jan Keizer a avut parte de un protocol memorabil la București cu ocazia meciului Dinamo - Hamburg, potrivit relatărilor făcute de fostul președinte al roș-albilor, Vasile Anghel. Foto: wikipedia

La Dinamo – Hamburg 3-0, octombrie 1983, turul doi din Cupa Campionilor Europeni, „central” a fost olandezul Jan Keizer. Era confruntarea cu deținătoarea CCE!

Anghel relata în 2008 că, imediat după delegare, a luat legătura cu batavul printr-un amic din „Ţara Lalelelor”, Peter Stephan, prieten de familie cu arbitrul!

Rememora: "«Să nu încerci cu bani!», mi-a spus Stephan. «Nici nu am!», i-am răspuns. I-am organizat însă un protocol perfect lui Keizer. L-am aşteptat la scara avionului, iar apoi a urmat ospitalitatea românească, pe care a acceptat-o, de la un cap la altul! Înţelegeţi dumneavoastră! Veneam în întâmpinarea lui exact cu ce se aştepta! Despre meci, mi-a zis atât: «Ai o misiune: să-ţi disciplinezi echipa! Restul e treaba mea!»".

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
La București, în toamna lui 1983, Dinamo a făcut o partidă de neuitat contra lui Hamburg în Cupa Campionilor Europeni

Echipa juca superb, dar ne puteam curăţa când antrenorul lui Hamburg, Ernst Happel, a fost lovit în ceafă cu un obiect aruncat din tribună. Arbitrul trebuia să oprească meciul! Keizer a venit la mine, pe bancă, şi mi-a zis: «Basil, calmează suporterii, altfel suspend partida şi nu vei avea cum să te superi! Nu mă expune, am un observator care îmi apreciază prestaţia!». Am luat o goarnă de pe margine, împreună cu încă cineva, şi am strigat în acel colţ pînă s-au liniştit spiritele
Vasile Anghel, interviu GSP, 2008

Petrecere la Snagov pentru arbitri înainte de Dinamo Minsk: „Eu sunt căsătorit, ai grijă de tușieri!”

Iar o altă „aventură” s-a petrecut în același sezon al CCE, la returul cu Dinamo Minsk din sferturile de finală, 1-0 la București, după 1-1 în tur. Și calificare pentru „câini” către faimoasa semifinală cu Liverpool din 1984!

Arbitru a fost atunci englezul Keith Hackett, ajuns în anii 2000 șef al „cavalerilor” din Anglia după o prodigioasă carieră internațională ca purtător de ecuson FIFA.

În 1984, protocolul cu brigada britanică s-a desfășurat la Snagov. Anghel dezvăluia: "Primisem informaţii că Hackett e sobru, autoritar, dar bun meseriaş. La masa cu arbitrii a făcut atmosferă o formaţie de muzică populară, a cântat Elena Cîrstea, iar cînd s-a terminat reprezentaţia au venit încă două domnişoare. «Keith, poţi alege pe cine vrei şi să te simţi bine!», l-am abordat”.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Aici la un RFG - Italia de la Euro 1988, britanicul Keith Hackett a avut parte de un protocol de gală la București cu ocazia meciului Dinamo - Dinamo Minsk din primăvara lui 1984

Continuarea? „A refuzat. «Lasă-mă pe mine, fiindcă sunt căsătorit, dar ai grijă de tuşieri!». I-am explicat că nu vreau să-l corup, ci aş dori doar să rămână, la plecare, cu o impresie plăcută despre România, unde se afla prima dată. La meci, ne-a dus numai din fluier spre victorie!".

Iar Hackett a avut atunci o prestație grozavă pentru gazde. Dinamo a învins cu 1-0, gol Augustin, "jumătate ofsaid, jumătate gafa unui stoper", mărturisea Anghel. Și partida a fost prelungită cu doar 1-2 minute, când trebuiau să fie vreo 5-6 minute, cu "adversarii venind peste noi de nu mai respiram!".

DINAMO - LEVSKI SOFIA 3-0 (3-0)
16.09.1981, stadion „Dinamo”, spectatori: 13.000
Au marcat: D. Georgescu (12, 41), Dragnea (37)
DINAMO: Moraru – Vlad, Dinu, Bumbescu, Stredie – Augustin, Custov, Dragnea (78, Ion Marin) – Țălnar (67, D. Zamfir), D. Georgescu, Orac. Antrenor: Dumitru Nicolae Nicușor
LEVSKI: Delcev – Nikolov, Balevski, Grancharov, Petrov – Grigorov (46 Gotchev), Chavdarov, Tsvetkov (46, Barzov) – Iskrenov, Kurdov, Spasov. Antrenor: Hristo Mladenov
Arbitru: Talat Tokat. Asistenți: Ali Ihsan Papatya, Alan Hamza (toți Turcia)

Citește și:
Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Special
Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”
Virală peste noapte! Imaginile cu jurnalista pe care niciun antrenor nu îndrăznește să o privească
Campionate
Virală peste noapte! Imaginile cu jurnalista pe care niciun antrenor nu îndrăznește să o privească
Andrei Borza a dat-o în judecată pe Rapid! GSP a aflat motivul litigiului
Superliga
Andrei Borza a dat-o în judecată pe Rapid! GSP a aflat motivul litigiului
Județul din România unde fotbalul a murit! Fără echipă în primele 3 ligi, stadion abandonat
Liga 3
Județul din România unde fotbalul a murit! Fără echipă în primele 3 ligi, stadion abandonat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează