FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  TIMIȘOARA

Dan Alexa a spus lucrurilor pe nume, după eliminarea din Cupa României Betano

Dan Alexa / FOTO: Facebook @Politehnica Timișoara
Dan Alexa / FOTO: Facebook @Politehnica Timișoara

Articol de - Publicat joi, 29 octombrie 2026, 11:32 / Actualizat joi, 29 octombrie 2026 11:48

Politehnica Timișoara, liderul din Liga 2, a ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei României Betano, după remiza de pe terenul celor de la Minerul Lupeni, scor 1-1.

Dan Alexa (47 de ani), antrenorul bănățenilor, a recunoscut la finalul partidei că echipa sa nu ar fi meritat victoria în fața adversarei din Liga 3. Rezultatul a provocat nemulțumire și la nivelul conducerii clubului.

A fost un nou pas greșit în această competiție, după înfrângerea suferită în fața Rapidului, scor 0-2, în prima etapă a grupelor. Burlacu a deschis scorul pentru gazde în minutul 57, iar Bedea a restabilit egalitatea în minutul 77, stabilind rezultatul final, 1-1.

Rezultatul a compromis șansele de calificare ale Politehnicii, una dintre revelațiile actualului sezon din Liga 2.

Dan Alexa, după Minerul Lupeni - Poli Timișoara 1-1: „Un rezultat echitabil”

La finalul întâlnirii, Dan Alexa a felicitat formația gazdă și a apreciat că remiza reflectă ceea ce s-a întâmplat pe teren.

„Un meci de luptă, din păcate a ieșit accidentat Ene. Felicit Lupeniul și le mulțumesc tuturor pentru primirea pe care mi-au făcut-o aici. Niște oameni minunați! Mă bucur pentru ei. Un meci de luptă și cred că un rezultat echitabil.

„(n.r. - Te așteptai la un asemenea meci?) Da, m-am așteptat. Știam starea terenului, îi ajută foarte mult. Pe lângă gol, au mai avut două situații din faze fixe foarte mari. Normal că mi-aș fi dorit să câștigăm, dar astăzi nu meritam!”, a mai spus Dan Alexa, potrivit paginii de Facebook „Ziarul Vaii Jiului”.

Conducerea Politehnicii Timișoara a răbufnit după eliminare: „Nu i-au făcut un cadou frumos lui Dan Alexa”

Rezultatul de la Lupeni a provocat o reacție dură și din partea conducerii Politehnicii Timișoara.

Dinu Bara, directorul general al clubului, s-a declarat profund dezamăgit de evoluția echipei și le-a reproșat fotbaliștilor că nu au reușit să obțină victoria chiar de ziua antrenorului.

„Este o mare dezamăgire meciul de azi de la Lupeni. Cupa României este un subiect închis pentru acest sezon. Le sugerez jucătorilor să se concentreze 101% pe obiectivul asumat al clubului.

Pentru că nu consider că i-au făcut un cadou frumos lui Dan Alexa de ziua lui. Le cer scuze suporterilor și le mulțumesc că au făcut această deplasare lungă.

Vom întări lotul, pentru că am constatat că este necesar și vom acționa imediat”, a transmis Dinu Bara, prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Citește și:
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Superliga
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Cupa Romaniei
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
La 22 de ani, a fost numită antrenor principal la echipa băieților » Ce a sesizat după primele antrenamente
Campionate
La 22 de ani, a fost numită antrenor principal la echipa băieților » Ce a sesizat după primele antrenamente
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
ilipus
ilipus  •  29 Octombrie 2026, 12:39

Vom întări lotul, pentru că am constatat că este necesar și vom acționa imediat, a transmis Dinu Bara, prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului. Pe lângă cei 4 "juniori" să nu-l uitați pe Nistor !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează