Viața sub supraveghere » Iosif Sîrbu era urmărit de Securitate încă din 1948: colegii săi îi făceau rapoarte

O viață învăluită în mister pentru lume, o viață descrisă amănunțit în rapoarte de Securitate timp de 16 ani, din 1948 și până în 1964, la moartea tragică a tiristului. Iosif Sîrbu a devenit în 1952, la Helsinki, primul campion olimpic din istorie al României în proba de armă liberă, calibru redus, 40 de focuri, poziția culcat. Încă dinaintea acestui success, a fost vizat de Securitate.

Luptându-se cu boala, probleme la ochiul de tragere, cu permanenta supraveghere și cu o căsnicie deloc liniară, Sîrbu a luat o decizie drastică în toamna lui 1964, la puțin timp după ce împlinise 39 de ani. S-a sinucis, trăgându-și un glonț în cap chiar la Poligonul Tunari, cu alți colegi de lot în apropierea sa.

Gazeta a dezvăluit posibilul motiv al acestui gest, o puternică depresie, să aflăm acum cine a fost Iosif Sîrbu, cum a curs viața sa și care i-a fost ultima dorință.

Funcționarul  MFA  Iosif Sîrbu

Iosif Sîrbu s-a născut pe 21 septembrie 1925 în Șibot, Regiunea Hunedoara, actualmente Județul Alba. Părinții săi, Vioara și Dănilă, erau țărani. În notele existente în dosarul de Securitate al lui Sîrbu, părinții săi sunt caracterizați când săraci, când mic-burghezi, în funcție de optica anchetatorului sau a informatorului.

Aveau ceva pământ, aveau casă, însă în 1934 au hotărât să se stabilească în București. Aici, Dănilă Sîrbu a devenit administrator al poligonului de tir aflat în incinta Stadionului ANEF, în vreme ce soția sa, Vioara, se ocupa de gospodărie. Iosif ia contact cu tirul în 1937, pe când era elev, iar în 1939 participă la primele concursuri.

Conform propriei declarații, în iulie 1944 termină liceul Regele Mihai I și este încorporat, iar 4 luni mai târziu e lăsat la vatră. Și-a petrecut scurta perioadă de cătănie la Școala de Ofițeri în Rezervă din Ploiești fără să fie trimis pe front.

În aceeași notă, Sîrbu spune că între 1944 și 1949 a frecventat cursurile Academiei Comerciale și se declară "de meserie contabil". Ca practicant de tir trece pe la cluburile Olimpic, Academia, Banca RPR, iar din 1949 devine sportiv legitimat, și antrenor totodată, în secția de tir a clubului armatei, CCA.

Pe atunci, singurele variante pentru o carieră în tir erau cele două cluburi militare proaspăt înființate după model sovietic, CCA-ul și Dinamo.

Nu rezultă de nicăieri de ce Iosif Sîrbu a ajuns la CCA și nu la Dinamo, însă nu a fost niciodată militar cu acte în regulă, în adevăratul sens al cuvântului, ci, după cum singur declara, "funcționar civil MFA (Ministerul Forțelor Armate)".

La finele anilor ’40 intra în vizorul Securității. Cel mai vechi raport existent în voluminosul său dosar poartă data de 8 octombrie 1948. Ochiul Securității va veghea asupra lui Iosif Sîrbu până la moartea sa, în 1964. Uneori mai relaxată, alteori acută, supravegherea lui Sîrbu s-a desfășurat pe parcursul a 16 ani.

Primul campion olimpic, primul maestru emerit

Finele anilor ’40 și anii ’50 au reprezentat o epocă de cumplită teroare pentru societatea românească. Sute de mii de români au fost uciși, toturați și închiși în acea perioadă pentru că nu erau de acord cu regimul comunist.

În acest context de teroare roșie, Iosif Sîrbu a intrat sub lupa Securității mai întâi pentru că făcea parte din clubul armatei și mânuia armament, apoi pentru că se deplasa în străinătate la diverse concursuri de tir.

Înaintea fiecărei plecări peste graniță, Securitatea făcea cercetări, întocmea rapoarte, interoga diverse surse ca să se asigure că obiectivul nu va rămâne afară. În anii ’50, orice român depistat că ar intenționa să dezerteze din Paradisul Roșu era acuzat de "trădare de patrie".

Numai că Iosif Sîrbu nu era orice român. În 1952, la Helsinki, adusese primul titlu olimpic din istoria României, drept pentru care, în noiembrie același an, fusese decorat cu Ordinul Muncii clasa I și primise titlul de maestru emerit al sportului.

Sîrbu a fost primul personaj din istoria sportului românesc care a primit titlul de maestru emerit. În 1956, după JO de la Melbourne, avea să primească și Medalia Muncii.

Manifestări dușmănoase, apucături burgheze, cosmopolitism

Până în 1953, supravegherea lui Iosif Sîrbu a fost una de rutină. De aici înainte însă, intruziunile Securității  în viața sa cresc progresiv, totul culminând cu perioada 1958-1964, cea mai bogată în acțiuni de supraveghere.

Menghina Securității a început să se strângă în jurul lui Sîrbu din două motive: s-a căsătorit cu actrița Lia (Emilia) Șahighian, o frumusețe a vremii, care provenea dintr-o familie burgheză, fără origini sănătoase, al cărei tată, regizorul Ion Baltazar Șahighian, era urmărit pentru manifestări dușmănoase. Apoi s-a aflat că tatăl său, Dănilă Sîrbu, avea o soră în Statele Unite, fapt inimaginabil și de neiertat în acea perioadă.

De aceea, Securitatea a pus la treabă în jurul lui Sîrbu o activă rețea de informatori. Clubul CCA, din interiorul căruia pleacă numeroase rapoarte despre Sîrbu, s-a dovedit a fi un cuib de turnători.

Sursele Pietraru, Gogu Ion, Petre sau Peter Aurel, Nicolae, Flacăra, Augustin, Andrei Nelu șamd notează tot ceea ce aud și văd. Cea mai odioasă sursă este Augustin, foarte probabil coleg de club, care raportează până și numărul găinilor și purceilor crescuți de Dănilă Sîrbu în ogradă.

Fie că realizează că e urmărit, fie că nu, Iosif Sîrbu nu-și pune frâu gândurilor și vorbelor. Mizând probabil și pe statutul său aparte dobândit prin sport, își permite glume și afirmații extrem de periculoase pentru acea vreme.

Rapoartele se adună, iar în septembrie 1958 este discutat în cadrul organizatiei de partid și exclus din PMR pentru:

• "Atitudine cosmopolită – la concursuri are legături numai cu sportivi din țările occidentale și se distanțează de cei din țările de democrație populară.
• Manifestări dușmănoase – face aprecieri negative la situația din țara noastră și din lagărul socialist
• Calomnii antisovietice – a spus că alimentația pe care a avut-o la un concurs în URSS a fost proastă
•  Afirmă că tehnica militară americană e superioară celei rusești
• Are o atitudine antisovietică și antipartinică
• Nu are încredere în publicațiile de la noi
• Debitează așa-zise bancuri cu caracter dușmănos, vădit reacționare
• Are apucături burgheze
• Poartă discuții neprincipiale cu caracter politic
• Critică organizarea de mitinguri și întreruperea circulației
• Ascultă posturi de radio imperialiste
• Defăimează conducători de stat din RPR
• Are legături de rudenie cu Ion Șahighian, cunoscut cu manifestări dușmănoase".

În februarie 1959, Comisia de Partid a Ministerului Forțelor Armate anulează excluderea lui Sîrbu, dar îi dă un vot de blam. Din acest moment, potrivit surselor Augustin și Pietraru, Iosif Sîrbu devine mult mai reticent.

"După ce în 1958 a fost cercetat de către organele de partid, evită orice discuție cu caracter politic, s-a izolat de restul membrilor echipei și cu aceștia nu mai întreține decât relații de serviciu", nota sursa Pietraru.

Mătușa Eva pericol public

Românii stabiliți în străinătate au fost considerați permanent un pericol de către regimul comunist. Astfel, mătușa Eva, sora lui Dănilă Sîrbu, plecată în SUA în 1924, a devenit un adevărat inamic mai ales în vara 1958, când a făcut o vizită în România.

Securitatea a urmărit-o pas cu pas. Iosif și tatăl său, Dănilă, au negat permanent existența matușii. Chiar și după întoarcerea acesteia în SUA, au susținut că vizitatoarea n-a fost decât o vilegiaturistă oarecare cu care s-au văzut întâmplător.

Ceva mai târziu, Dănilă Sîrbu avea să spună că sora sa Eva a murit în SUA fără să lase în urmă vreo agoniseală. În contradicție cu afirmațiile lui Dănilă Sîrbu relatate de sursa Augustin, iese la rampă agentul "Gogu Ion" din Șibot, care lansează ideea că mătușa Eva e putred de bogată.

La raportul lui "Gogu Ion" se adăuga și o declarație dată de vărul lui Sîrbu, Pătruț Mara, care, anchetat pentru un presupus sabotaj la fabrica de armament de la Cugir, afirmase, strâns cu ușa, că în vara ’58 Iosif Sîrbu s-a văzut cu mătușa sa,  Eva Herţa-Gherman.

În cele din urmă, oamenii Securității realizează că rapoartele agentului "Gogu Ion" sunt fabulații și închid acest subiect considerând că deși "…în anul 1958 a întreținut relații cu mătușa sa venită în RPR din SUA ca turistă, fapte pe care le ascunde față de organele de partid și de cadre", în ceea ce-l privește pe Iosif Sîrbu "nu s-a confirmat semnalarea că ar intenționa să trădeze patria".

Și-a vândut mașina ca să trădeze patria

Varianta Iosif Sîrbu trădător de patrie revine însă în actualitate în prima parte a anului 1964 dintr-un motiv banal. Sîrbu deținea un autoturism Wartburg pe care "l-a vândut cu 36.000 de lei". Pentru că nu și-a cumpărat un nou automobil, sursa "Andrei Nelu" a tras concluzia că Iosif Sîrbu strânge bani ca să fugă din țară.

Cu toate că în aprilie și iunie 1964 participase la concursuri de tir organizate în țări occidentale, Italia și Germania, Securitatea ține cont de raportul lui "Andrei Nelu" și aprofundează supravegherea lui Sîrbu, pentru același motiv ca în 1958: suspiciunea de "trădare de patrie", adică intenția de a fugi din țară.

Lia, marea dragoste

Iosif Sîrbu s-a căsătorit în 1953 cu Emi lia Șahighian, o actriță de o mare frumusețe, fiica regizorului Ion Șahighian. Documentele Securității precizează că Lia Șahighian făcuse și ea, la un moment dat, tir de performanță.

Rapoartele informatorilor cu privire la relația dintre Lia și Iosif sunt întrucâtva contradictorii și foarte posibil subiective, influențate fie de relația directă pe care turnătorii o aveau cu Sîrbu, fie pur și simplu de invidie. Este adevărat că cele mai multe dintre notele informative arată că Lia era o fire capricioasă și că situația căsniciei lor era departe de a fi roz.

Odată căsătorit, Sîrbu s-a mutat alături de Lia în casa familiei Șahighian, aflată în cartierul Tei. Împreună cu soții Sîrbu locuiau regizorul Ion Șahighian, tatăl Liei, și nepoata acestuia, Liana Munteanu. Deosebit de meticuloși, informatorii Securității au atașat unui raport inclusiv o schiță a locuinței, arătând exact poziționarea camerelor și cine le ocupa.

Din mai multe rapoarte reiese că Lia Șahighian, despre care Iosif spunea adesea că "este un copil răsfățat", nu era tocmai o soție credincioasă. Acest fapt rezultă inclusiv dintr-o interceptare telefonică realizată de Securitate, convorbire purtată între Lia și un bărbat care părea să-i fie mai mult decât apropiat.

Totodată sursa "Andrei Nelu", raporta astfel despre relația soților Sîrbu: "Sunt certați și vinovată e Lia, care nu are o comportare morală și face totul ca soțul său să fie silit să renunțe la căsătorie. (…). Iosif Sîrbu trece cu vederea și iartă..(…). În ciuda acestor fapte, raporturile dintre Sîrbu și socrul său Ion Șahighian sunt foarte bune".  

Dintr-o sinteză a mai multor rapoarte de urmărire, redactată de maiorul C.Cazacu în 1961, reiese că "Iosif Sîrbu își iubește foarte mult familia (părinții) pe care îi ajută cu bani. Deasemeni își iubește soția și dorește să aibă un copil".

Dorința de a deveni tată rezultă din raportul sursei Augustin, care pe 15 mai 1961 îl descoase pe tatăl lui Iosif, Dănilă Sîrbu, și informează: "Vorbind despre Iosif a spus că îl respectă, îl ajută, și e în așteptarea unui copil, soția lui Iosif fiind gravidă". Ceva mai târziu, aceeași sursă relata că "soția lui Iosif Sîrbu a pierdut sarcina ce o purta, fapt de care Iosif este mâhnit". 

În noiembrie 2016, trăgătorul Teodor Ciulu a confirmat la rândul său că soția lui Sîrbu a pierdut o sarcină. Am eliminat în mod deliberat din rapoartele privitoare la relația Lia Șahighian-Iosif Sîrbu, numele unor personae, precum și detalii care ar putea aduce atingere demnității umane. Până la urmă, Iosif nu a devenit tată, ci a sfârșit tragic, de propria mână.

Ultima dorință

"Cei care m-au cunoscut, reţin conflictele mele din ultimii ani iar adevăraţii oameni vor şti cândva să spună adevărul despre mine celor ce vor dori să ştie cine am fost". Această frază din biletul de adio reprezintă ultima dorință a lui Iosif Sîrbu. O dorință care i se implinește după 53 de ani.

Prieteni și cunoscuți, securiști și turnători, medici și jurnaliști, voluntar sau involuntar, au spus, pentru prima oară, povestea întâiului campion olimpic al României.

Dincolo de cele petrecute în ziua de 26 septembrie 1964, Iosif Sîrbu din Șibot, fiul lui Dănilă și al Vioarei, va rămâne pentru totdeauna un reper al sportului olimpic românesc.

Pentru că a fost primul! Primul român care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic. Primul român pentru care s-a intonat imnul României la o ediție a Jocurilor Olimpice. Primul!