Articol de Cristian Geambașu - Publicat duminica, 12 august 2012 00:00 / Actualizat sambata, 11 august 2012 23:11
Barcelona a coborît din stratosferă pe cîmpul ars al Bucureştilor. Nu a fost magie, dar pentru o seară am respirat acelaşi aer cu Leo şi ai lui. Şi ne-a făcut bine.
Ei sînt, dar nu au antene de marţieni în vîrful capului! Nu au nici capul mai mare decît corpul, nu sînt verzi. Sînt pămînteni, ca noi toţi, deci au tot două picioare. Vorba asta o ştiţi, dar trebuie spusă atunci cînd joci cu o echipă ca Barcelona. Dar Barcelona nu este o echipă, este o instituţie planetară. Un vis plimbat prin toată lumea, pentru ca oamenii de peste tot să participe la bucuria pe care ei o transmit prin fotbal. Fotbalul copilăriei fără vîrstă.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Da, există şi un adversar al Barcelonei şi se numeşte Dinamo. Dacă vorbeam despre un meci oficial puteam să îi numim "ai noştri", aşa sînt doar formaţia gazdă. Cine ştie, poate că întîlnirea cu Barca este o compensaţie nesperată pentru visul pierdut numit Champions League. Mereu aproape, niciodată acolo.
MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA MECI AICI!
Poate că este prilejul unui început prin alăturarea cu o legendă. Sigur, e o experienţă unică pentru noi toţi. După o vară istovitoare şi o Olimpiadă care a confirmat căderea în mediocritate a unui întreg sport. Cel românesc, desigur.
Cătălin versus Leo
Cătălin Munteanu, Xavi al lui Dinamo, încearcă marea cu degetul şi înfăşoară o minge pe lîngă Messi. Lumea aplaudă, dar uralele amuţesc atunci cînd, în secunda următoare, argentinianul fură mingea, ca un copil mai fîşneţ, şi şutează pe colţul lung, acolo unde Bălgrădean nu ajunge şi unde oricum nu credea că va ajunge balonul. Este minutul 4, este 1-0 pentru Barcelona şi publicul face prima reverenţă în faţa geniului.
Catalanii ţin mingea minute în şir, dinamovştii încearcă să se apere îngrijit, pentru a nu da senzaţia că sînt din alt film decît adversarul. Lipseşte ritmul, însă avem bijuterii tehnice risipite de 11 tipi pe care îi tot vedem la televizor cîştigînd toate meciurile, 11 tineri care aleargă mereu mai repede, mai mult şi mai bine decît oricine este în faţa lor.
Meseriaşii în acţiune
Vilanova s-a ţinut de cuvînt şi de contract, aşa că de pe teren, de la Barcelona, nu lipsesc decît Iniesta şi Mascherano. Cea mai bună echipă a fotbalului mondial a descărcat pe gazonul mizerabil al Arenei Naţionale numai vedete grele, care joacă ultima partidă de pregătire înaintea debutului de sezon din Spania. Bineînţeles un alt El Classico, nici nu se mai ştie al cîtelea din acest an calendaristic.
Xavi, Fabregas, Busquets, Messi, Pedro şi Dani Alves nu dau deloc impresia că au venit la Bucureşti pentru o şuşă care are la sfîrşitul programului un şpriţ oferit de Borcea. Băieţii aceştia joacă, pasează, intră la alunecări, apelează la presing şi la marcaj. Pe scurt, îşi fac meseria, dar într-un fel aparte, cu o lejeritate şi o linişte care nu vin din lipsa de respect faţă de oponent, ci din valoare.
Minutul 23 pentru istorie
Este minutul primului şut dinamovist spre poarta lui Victor Valdes. Autor, Ţucudean. Un şut mic pentru Dinamo, un pas mare spre careul catalan! Este şi momentul în care galeria dinamovistă iese din contemplaţie şi strigă numele favoriţilor, fără să îşi aducă aminte de rivalii din Ghencea. Deocamdată. Sau dimpotrivă. Se aplaudă sobru, oamenii din tribună purtîndu-se ca la o piesă de teatru pe care ai mai văzut-o de nşpe ori, dar de care nu te-ai săturat, deşi ştii că eroina moare călcată de tren, iar el, micuţul Leo, nu se mai satură să dea goluri.
N-a fost însă un meci din acela "ca la teatru" de care sîntem noi sătui. A semănat mai curînd cu un antrenament foarte serios, cu un sparring puţin copleştit de faima vedetei, timid şi obligat de altitudinea evenimentului să nu se dea în stambă cu vreun fault mitocănesc.
Mesajul serii
Dinamo începe mai curajos repriza secundă. Issa Ba centrează cu efect, Boubacar trimite din "foarfecă" spre poarta lui Valdes. Apoi, vine capul lui Ţucudean şi este primul moment în care Valdes arată de ce este portarul Barcelonei.
Undeva prin minutul 70, Ţucudean are mingea pe frunte, însă loveşte cu ceafa în faţa porţii goale, goale, goale. Rămîne 1-0 pentru Barca, dar Dinamo respiră. Stop! Aceasta nu este o banală cronică de meci. Sau nu ar trebui să fie, fiindcă nu este un meci obişnuit. Este întîlnirea cu o idee. Cu un concept. Fotbal total împachetat cu fundiţă blaugrana, mai cunoscut ca tiki-taka.
Cu atît mai mult, atunci cînd băieţii lui Bonetti îşi propun şi altceva decît să ţină scorul strîns e rost de strigăte de bucurie. Bucurie fără conservanţi. Este mesajul unei seri în care ne-am întîlnit cu o poveste. O ştiam, însă ne-a plăcut să o mai auzim şi să o mai vedem o dată. Era odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti...
"N-am făcut schimb de tricou cu nimeni, nu mi s-a părut important. Adică aş putea să-mi iau un tricou al Barcelonei din magazin, dacă aş vrea" (George Ţucudean, atacant Dinamo)
"Am jucat frumos, păcat c-am luat gol în ultimul minut, cred că ar fi sunat mai bine 0-1. Ar fi fost tare să fi marcat şi noi" (George Ţucudean, atacant Dinamo)
"Nu mi-a fost frică deloc, m-aş teme dacă m-ar opri cineva pe stradă ca să mă bată. La fotbal nu mi-e frică niciodată, indiferent pe cine aş avea în faţă" (Cristian Bălgrădean, portar Dinamo)
"Am luat tricoul lui Valdes. Nu mi se pare nimic rău în asta, e o dovadă de respect între jucători să schimbe tricourile" (Cristian Bălgrădean, portar Dinamo)
"I-am simţit pe teren că sînt foarte buni, am jucat contra vestitului tiki-taka. Am avut adversari cu adevărat de clasă mondială" (Cătălin Munteanu, mijlocaş Dinamo)
