FOTBAL  »  CUPA LIGII  »  RAPID - STEAUA 1-2

VIDEO Cireşari şi vişinii fără gust » Puştii şi rezervele Stelei au bătut un Rapid plin de dorinţă, însă lipsit de valoare

Articol de - Publicat duminica, 20 iulie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 19 iulie 2014 23:22

Oaspeţii au punctat în debutul fiecărei reprize prin Keşeru şi au anulat golul lui Selagea. Gâlcă şi-a odihnit cu succes titularii pentru returul cu Stromsgodset, de miercuri.

"Degeaba avem sacii în căruţă, dacă nu avem cal", spunea Marian Rada înainte de meci. Nea Marian şi-ar fi dorit măcar cîţiva dintre poneii Stelei, căci Gâlcă a început meciul cu o echipă de plombe şi puşti. Şi parcă nici puţinele desăgi ale Giuleştiului nu mai sînt aşa pline ca altădată!

Vezi VIDEO cu golul lui Keşeru

VIDEO cu golul lui Selagea

VIDEO cu golul din penalty al lui Keşeru

Şi asta se vede din start: Vîlceanu scapă singur cu Drăghia, "sindromul Stromsgodset" se repetă şi mijlocaşul ratează ca la Drammen, însă Keşeru e aproape şi împunge. 1-0 foarte repede, minutul 8.

Suflu nou în hipodrom
Şi tribunele seamănă cu un hipodrom, cel din Ploieşti: doar două laturi destinate publicului, dărăpănate, însă care ascund spectacol şi emoţie. Iar entuziasmul trezeşte herghelia vişinie. Coman e activ, trece uşor şi parcă mereu de un Toşca ezitant, Selagea îl depăşeşte şi el, pe cealaltă parte, pe Pham.

Ultimul, exotic şi simpatic, însă cu ghiozdanul uitat în vestiar, firav şi poate puţin forţat. E duelul care le aduce feroviarilor egalarea, cu un lat din partea extremei stînga (24)!

Mai multe imagini!

Ca acum 9 ani
Meciul parcă începe să semene cu un celebru Rapid II - Steaua din Cupă, 2005. Cu giuleştenii apăraţi de fundaşi puternici, dar greoi şi rigizi, Tînc-Lung-Iacob, şi "militarii" îmbrăcaţi într-un galben de tristă amintire. Doar că acum e Rapid - Steaua II.

Parcă nu-ţi vine să-i reproşezi greşeli lui Filip, coborît în centrul apărării din linia mediană, sau lui Stanciu, folosit închizător. Keşeru e util, ca un pacient ieşit de la carantina băncii de rezerve. Combină bine cu Vîlceanu, însă se pierde în faţa porţii.

Keşeru face dubla
Cu pieptul înainte şi grad în banderolă, pînă şi Pancu pare mai vivace decît Iacob: stoperul trecut şi pe la Steaua îl doboară prosteşte pe Grădinaru în careu, aripă cu mers clătinat şi experienţa unui sezon de Youth League.

E chiar debutul reprize secunde, iar Keşeru porneşte ploaia, la propriu!, cu golul de 2-1. Drăghia îi închide poarta mai tîrziu, moment precedat de o bătaie. Moment tensionat bifat, cu Pîrvulescu şi Negru avertizaţi.

De la Neagu la Săndulescu
Partida se-ncheie cu aer boem: se strigă numele lui Sandu Neagu şi Dan Coe, jucători cu Mondial în CV, nicidecum rodaţi în "B" ca majoritatea lotului actual. Rapidul iese din Cupa Ligii, însă problema e campionatul. Care începe tot cu Steaua, sîmbăta viitoare. Iar Steaua nu va mai fi Steaua II.

"Emoţii vor fi şi-n campionat, contra Rapidului, săptămîna viitoare, dar trebuie să învingem. Vreau să ne mişcăm mai bine pe viitor, dar tinerii au avut randament bun" (Costel Gâlcă, antrenor Steaua)

"Nu avem alţi jucători cu care să evoluăm în campionat, avem un lot subţire numeric. N-am ce să le reproşez băieţilor mei. Nu ştiu cine va fi antrenor, nu e treaba mea. Doamna Andronache alege tehnicianul, nu eu!" (Marian Rada, director tehnic Rapid)

Rapid - Steaua     1-2 (1-1)
Au marcat: Selagea (24) / Keşeru (8, 49-pen)

Rapid: Drăghia - Tînc, Al. Iacob, D. Lung, M. Stoica - C. Păun, Săndulescu (V. Negru 46) - Coman, Pancu, Selagea (Martin 61) - Ciolacu. Antrenor: Marian Rada

Steaua: Cojocaru - Pham (Prepeliţă 77), Aldea, L. Filip, Toşca - Neagu, N. Stanciu (Rîpă 66) - Grădinaru, Vîlceanu, Pîrvulescu (Chipciu 71) - Keşeru. Antrenor: Costel Gâlcă

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (47)
batranu.cismigiu
batranu.cismigiu  •  20 Iulie 2014, 13:39
Postat de batranu.cismigiu pe 20 Iulie 2014, 13:39

Nici tu nu stii ce cauti pe lumea asta, esti in stare sa-ti confuzii pana si parintii, SIMON!

confunzi *

batranu.cismigiu
batranu.cismigiu  •  20 Iulie 2014, 13:39
Postat de simonhalep pe 20 Iulie 2014, 12:54

cioarele au echipă tare subțire. nu știu ce caută prin liga I.

Nici tu nu stii ce cauti pe lumea asta, esti in stare sa-ti confuzii pana si parintii, SIMON!

simonhalep
simonhalep  •  20 Iulie 2014, 12:54

cioarele au echipă tare subțire. nu știu ce caută prin liga I.

Vezi toate comentariile (47)
Comentează