LIGA 1   •   

POLI TIMIŞOARA

Alexa a refuzat să continue la Poli: "Mă voiau antrenor"

 
de Dana Surulescu   •   15 Iunie 2011
 

Alexa, care a trecut ieri prin vestiar pentru a-şi lua rămas bun de la colegi, a declarat că a ales Rapidul pentru a cîştiga trofee.


Dan Alexa n-a vrut să plece de pe Bega fără a-şi lua rămas bun de la foştii colegi. Rapidist cu acte-n regulă, fostul căpitan al Timişoarei a explicat că a refuzat oferta lui Poli de a deveni antrenor secund pentru a continua în iarbă.

"Sînt onorat că s-au gîndit la mine. Dar vreau să cîştig un trofeu ca jucător şi sper să o pot face în Giuleşti. Contractul meu cu Poli a expirat după meciul cu Dinamo, Poli mi-a făcut prima oferă, dar se punea accent pe pregătirea mea ca antrenor. Am ales Rapidul pentru atmosferă, pentru proiect, pentru Răzvan", a declarat Alexa, care nu crede că va reveni vreodată ca jucător la Timişoara.

"Poli rămîne în inima mea. Au fost 5 ani formidabili aici şi îmi pare rău că plec. Am pus suflet în tot ce am făcut. Am nevoie însă de o schimbare şi de o nouă motivaţie. Merg cu gîndul de a-mi încheia cariera de jfotbalist la Rapid, o echipă cu fani înfrăţiţi cu cei ai Timişoarei", a mai spus "Chirurgul".

"Vreau să mai joc. Cel mai mare regret al meu e că nu am reuşit să cîştig trofee la Timişoara, deşi am avut rezultate excelente şi o echipă extraordinară"
Dan Alexa, ex-căpitan Poli

"Timişoara e o stare de spirit. Cei care trebuie să ia o decizie în privinţa retrogradării să se gîndească la oameni. Fotbalul e pentru public"
Dan Alexa, ex-căpitan Poli

Pa, Zicu!
Poli. Patronul Marian Iancu a confirmat Gazeta, care a anunţat că Ianis Zicu va pleca vara asta la ŢSKA Sofia: "Cînd Ianis a venit de la Dinamo, s-a greşit că s-a acceptat să aibă o clauză de reziliere în valoare de doar 500.000 de euro. Acum, contractul pe care îl are cu noi ne obligă să-i dăm drumul". La bulgari, Zicu va cîştiga 400.000 de euro pe sezon.

Continuă la Lankaran
Mircea Rednic a semnat prelungirea pe un an a contractului cu formaţia azeră Hazar Lankaran. Tehnicianul are ca obiectiv calificarea în grupele Ligii Europa şi cîştigarea titlului în următorul sezon. "Mă simt bine, am visuri mari cu această echipă şi sper să îndeplinesc obiectivele", a precizat antrenorul de 49 de ani.
Totul despre:
 
Comentarii (9)
polimihaly  (52 comentarii)
O sa castigi "trofeie"cu rapid cand ajung eu papa la Roma.Si ca om de caracter e un mare semn de intrebare,pacat ca esti Banatean ca fost capitan de echipa trebuia sa astepti decizia finala cu soarta echipei si atuncea puteai sa pleci unde vruai,dar la tine i-ti lipseste acest nivel de demnitate.Daca ai plecat sa fi bine plecat dar noi Polisti nu mai vrem sa te vedem la noi in ograda mutete la mitici si ramai acolo si fate antrenor la noi nu avem nevoie de tine,findca antrenor ca tine mai sunt in Timisoara destui .
Dute si sa vezi ca noi Timisorenii nu am uitat cea ai facut pt. echipa si sa vezi ca avem si demnitate i-ti dorim "multa sanatate si noroc".
ADIO CAPI
17 Iunie 2011, 10:51   •   Comenteaza
crisro34  (17 comentarii)
Postat de georgetm pe 15 Iunie 2011, 02:12
mercenar... cand vasul se scufunda... toti sobolanii fug. Asta e! macar sa plece toti care nu vor sa stea!
Iti dau dreptate,pe linga mercenar e si ipocrit.
Du-te Alexa du-te,ca sa ai de unde veni.Asta ti e caracteru...dupa cum spunea cineva"iti mai trebe cateva abecedare in plus sa fii educat .In rest multumim pt jobu efectuat si nu uita de unde ai plecat...ne vom descurca si fara tine.Bafta la mitici si ai grija sa ti primesti banii de la maestru COPOS.
Forza Poli4ver
17 Iunie 2011, 01:16   •   Comenteaza
crisro34  (17 comentarii)
Postat de -polistu-ss-87 pe 16 Iunie 2011, 10:54
Mai stiu doi frati care au plecat la steaua sa castige trofee,se pare ca trofeu sa-u facut!Poate pateste si Alexa la fel!!!
Iti dau dreptate,pe linga mercenar e si ipocrit.
Du-te Alexa du-te,ca sa ai de unde veni.Asta ti e caracteru...dupa cum spunea cineva"iti mai trebe cateva abecedare in plus sa fii educat .In rest multumim pt jobu efectuat si nu uita de unde ai plecat...ne vom descurca si fara tine.Bafta la mitici si ai grija sa ti primesti banii de la maestru COPOS.
Forza Poli4ver
17 Iunie 2011, 01:15   •   Comenteaza
crisro34  (17 comentarii)
Postat de georgetm pe 15 Iunie 2011, 02:12
mercenar... cand vasul se scufunda... toti sobolanii fug. Asta e! macar sa plece toti care nu vor sa stea!
pt Georgetm,
Iti dau dreptate,pe linga mercenar e si ipocrit.
Du-te Alexa du-te,ca sa ai de unde veni.Asta ti e caracteru...dupa cum spunea cineva"iti mai trebe cateva abecedare in plus sa fii educat .In rest multumim pt jobu efectuat si nu uita de unde ai plecat...ne vom descurca si fara tine.Bafta la mitici si ai grija sa ti primesti banii de la maestru COPOS.
Forza Poli4ver
17 Iunie 2011, 01:12   •   Comenteaza
-polistu-ss-87  (28 comentarii)
Mai stiu doi frati care au plecat la steaua sa castige trofee,se pare ca trofeu sa-u facut!Poate pateste si Alexa la fel!!!
16 Iunie 2011, 10:54   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
parchetar, montez parchet, raschetez parchet
Parchetar raschetez parchet, chituiesc, lacuiesc, montez parchet, reconditionez, toate tipurile de parchet: exotic(parchet bambus, teck, merbau)parchet laminat, stratificat, parchet ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 12,00 RON
Caut loc de munca ca sofer
Numele meu este Tanasescu Mihai am 30 de posed permis categoria B, sunt o persoana serioasa, discreta, punctuala.Rog serioitate
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.000,00 RON
Vand fazani comuni si tenebrosi, bibilici, pui de pauni albastri
Vand fazani comuni si tenebrosi (40ron buc.-negociabil pt mai multe buc. cumparate), paun alb matur de 3.5ani(200 euro), pui de pauni comuni(albastri) la 50euro bucata si bibilici la 25ron buc
Buzau/Candesti - pret 1,00 RON
cumparam aur, argint, platina
Casa de amanet Pocket Money cumpara aur, argint, platina in conditii foarte avantajoase.Oferim un pret bun, o evaluare corecta si maxima siguranta in tranzactie.Preturile sunt negociabile! Acceptam ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
casa de vanzare zona centrala 13 septembrie-hotel marriott
Proprietar vand casa din caramida, anul constructiei 1929, Nerenovata, parter si etaj, 74 m.p. amprenta la sol a casei, 110, 81 m.p. suprafata utila, total teren cu constructie 195 m.p.. Actele la ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 150.000,00 RON
Loading from
Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

E tanara, e frumoasa si e apreciata. Dar e si sotie, si mama si stie foarte bine sa impace cariera cu viata de familie. Andra canta foarte bine, dar uraste aspiratorul.Cu atatea proiecte, muzicale si de televiziune, mai ai timp si pentru a fi sotie [...]
AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V