FOTBAL  »  Superliga  »  ACCIDENT

Alexandru Boc, implicat într-un accident rutier în timp ce se întorcea de la meciul FC Braşov-Poli Timişoara

Articol de GSP - Publicat joi, 11 iunie 2009 00:00

Vicepreşedintele LPF, Alexandru Boc, observator la meciul FC Braşov - Poli Timişoara, a fost implicat într-un accident rutier pe drumul de întoarcere la Bucureşti, însă, din fericire, nu a fost rănit grav datorită maşinii, care a rezistat impactului.

"Singurul motiv pentru care mai vorbesc acum este că am avut o maşină puternică, altfel eram mort. Cel care m-a lovit era un puşti de vreo 26 de ani, care avea carnetul de vreo 3 ani, deci ce experienţă putea el să aibă? Venea pe o pantă, era curbă, şi cred că avea vreo 150 de kilometri la oră, poliţia nici nu a putut să îi stabilească viteza. În plus era şi ud pe jos, iar el gonea, cred că avea muzica la maxim şi se distra. Un inconştient.

Eu l-am văzut din timp şi m-am oprit pe margine să văd ce face, dar a intrat în derapaj, m-a lovit pe mine, a sărit peste maşină şi s-a oprit în ultima casă din comună. Nu aveam ce face, pentru că în stânga era o prăpastie, iar în dreapta erau case. Dacă intram pe contrasens să îl evit şi se redresa, ne loveam şi eram eu de vină. Nu am mai văzut aşa ceva", a explicat Alexandru Boc modul în care s-a produs accidentul de la Fişer, din judeţul Braşov.

Vicepreşedintele LPF a precizat că are carnet de şofer de peste 20 de ani, face anual câte 60-70.000 de kilometri, dar niciodată nu a văzut aşa ceva: "Până acum nu am făcut niciun accident, nu am avut nicio zgârietură, nici măcar nu am asigurare la maşină. Am avut noroc şi am scăpat doar cu nişte răni mici la mâini, dar el şi-a spart capul, vai de mama lui".

Oficialul LPF s-a arătat însă foarte deranjat de faptul că în acea zonă se întâmplă foarte multe accidente de acest fel, dar nimeni nu i-a măsuri:

"Mi-au spus localnicii că în curba aia au fost în ultimul timp cam 20-30 de accidente, exact la fel. Nu ia nimeni niciun fel de măsură, să pună un semn, ceva, să limiteze viteza. Nu e posibil aşa ceva. Nu interesează pe nimeni şi e păcat pentru că mor oameni nevinovaţi. Dacă era altcineva, cu o maşină mai mică, acum era mort, nu avea niciun fel de şansă. Toţi care mi-au văzut maşina au spus că am avut mare şansă. Oricum, în viaţa mea nu mă mai urc în maşină mică, o să conduc doar maşini mari, doar jeep-uri".

Alexandru Boc a fost observator miercuri la meciul dintre FC Braşov şi FC Timişoara, scor 1-0, din ultima etapă a Ligii I, iar după joc a plecat spre Bucureşti, cu maşina personală, un jeep. În comuna Fişer, din judeţul Braşov, o maşină care venea din sens opus a intrat în derapaj, din cauza vitezei foarte mari, şi a lovit frontal autoturismul oficialului LPF, dar, din fericire, urmările impactului nu au fost foarte grave pentru fostul internaţional.

Sursa: Newsin

Citește și:
„VAR Review: Mistaken Identity” » Noua regulă FIFA, aplicată în premieră la CM 2026, a creat confuzie
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”
Tenis

Jovo Lukic a încurcat planurile gazdei Canada! Prima remiză a Mondialului din 2026

În a doua zi de Mondial, Ștefan Bănică junior le-a răspuns contestatarilor: „Nu vă ambalați!”

Prima mașină de serie cu baterie solidă vine din Vest, nu din China
Profit.ro
Prima mașină de serie cu baterie solidă vine din Vest, nu din China
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | Fotbalistul de națională a fost vândut în plină criză! + Cu cine semnează: „E doar o chestiune de ore”

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”

Comentarii (10)
 •  18 Noiembrie 2009, 11:19

ce masina sa aibă? bineînţeles ca ML

 •  11 Iunie 2009, 16:57

***, comuna fiser este in judetul brasov insa spre drumul spre sighisoara-tg mures -cluj deci in nici un caz masina nu mergea spre bucuresti... decat numai daca vroia sa se opreasca inainte pe la arad!!!!!!!!!!!!!!!!

 •  11 Iunie 2009, 16:54

ziaristul trebuie sa invete geografie

Vezi toate comentariile (10)
Comentează