FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Amintirile lui Stoichiţă în America Centrală: ”În Panama mă spălam la cişmea şi căutam fotbalişti în junglă!”

Stoichiță a povestit pentru GSP cele mai ciudate experiențe trăite în cariera de antrenor +1   FOTO
Stoichiță a povestit pentru GSP cele mai ciudate experiențe trăite în cariera de antrenor

Articol de - Publicat miercuri, 11 aprilie 2012 00:00 / Actualizat marti, 10 aprilie 2012 21:17

Tehnicianul de 57 de ani al roş-albaştrilor a antrenat 17 echipe, însă cel mai mult i-a rămas întipărită în minte experienţa de selecţioner al echipei din America Centrală.

Stoichiţă poartă la mînă un ceas Hublot Big Bang King în valoare de 20.000 de euro "primit cadou" şi se laudă că mai are acasă un Omega Constellation ediţie limitată pe care-l poartă doar la anumite evenimente. Tot cadou, de la patronul lui Sheriff Tiraspol, de pe vremea cînd antrena în Republica Moldova.

Interviu EXCLUSIV şi sincer cu Mihai Stoichiţă: ”Titlul ar însemna un orgasm cosmic!”

Vorbeşte pe un ton calm, dar singur recunoaşte că e doar un lucru de faţadă, consumîndu-se extrem de intens. "Cine spune că nu suferă la fotbal vrea să braveze! Vedeţi firele astea albe? De la fotbal le am! Cînd m-a lăsat Ţiţi Dumitriu «principal» în 1997, eram «vesel», aveam părul negru, negru. După un an aici, am albit instant!", povesteşte antrenorul aflat la al treilea mandat ca "principal" în Ghencea.

Şocul Panama
În 2001, Mihai Stoichiţă a fost numit în funcţia de selecţioner al statului Panama, iar secundul său era Marius Lăcătuş. E, probabil, cea mai pregnantă amintire din cariera de antrenor a lui Stoichiţă. "Acolo, antrenamentele le făceam într-un oraş, la Chorrera, acolo unde aveam un teren foarte bun, dar exista şi o mare problemă. Aveam superjucători, gen fraţii Valdes, care jucaseră în Italia şi Spania, dar la final ne spălam la cişmea. Mă uitam la ei şi la Lăcătuş şi nu-mi venea să cred. Cum să se spele la cişmea asemenea fotbalişti?", a rememorat antrenorul stelist.

Aproape de traficanţii de droguri
Nu este însă singura amintire de acest gen pe care Stoichiţă o are din America Centrală. "Am mers chiar şi prin junglă pentru a urmări diferite meciuri. Căutam jucători şi pentru loturile de tineret şi de juniori, nu numai pentru echipa mare. Ţin minte că între Panama şi Columbia era o junglă de circa 200 de kilometri care era, practic, graniţa între cele două ţări şi de aceea traficanţii preferau să aducă drogurile pe mare!", a povestit Stoichiţă.

"Ce sărăcie era în Haiti!"
Un alt şoc al carierei lui "Guardiola din Ghencea" a fost în Haiti: "Cred că sînt singurul antrenor român care a jucat un meci cu Haiti. Cred că e cea mai săracă zonă în care am fost. Pff, ce peisaj, ce sărăcie, nu am cum să uit vreodată! Acum cred că ţara este şi mai distrusă, după ce a fost lovită de cutremure. Nu am cuvintele potrivite să pot descrie ce am văzut".

Ghid turistic marca "nea Mihai"
În afara ţărilor în care a antrenat, Stoichiţă a străbătut lumea, fiind un mare fan al călătoriilor. "În Caraibe e ceva fantastic. La fel şi în Cuba, Santo Domingo sau Jamaica. Oricum, dacă voi cîştiga titlul nu voi merge într-un loc exotic. Merg la munte, la casa mea de vacanţă de la Predeal, tot la munte e cel mai bine!", a declarat antrenorul din Ghencea.

Îi e dor de tenis
Mihai Stoichiţă recunoaşte că de cînd e antrenor la Steaua nu mai are timp pentru toate activităţile zilnice. "Cel mai mult îmi lipseşte tenisul. Nu am mai jucat de cînd m-am reîntors la Steaua. Ce meciuri aveam cu prietenul meu Dan Bittman! Nu ne-am mai văzut de vreo trei săptămîni", a povestit Stoichiţă.

Turcia, ba nu, Armenia
Stoichiţă a pregătit între 2003 şi 2004 pe Pyunik Erevan, dar şi echipa naţională a Armeniei. "Cel mai straniu acolo era că stăteam în hotel şi vedeam pe geam muntele Ararat, care există şi pe stema Armeniei. Singurul lucru ciudat e faptul că muntele se află pe teritoriul Turciei, nu pe-al Armeniei!", a mărturisit antrenorul.

10.500 de kilometri este distanţa între România şi Panama. Cu avionul, zborul durează circa 20 ore şi e nevoie de cel puţin o escală

Despre Panama
- are o populaţie de 3,5 milioane de locuitori
- capitala ţării este Ciudad de Panama
- produsul intern brut pe cap de locuitor este de 7.600 de dolari, în timp ce în România acesta este 8.600
- moneda naţională este balboa, care are aceeaşi cotaţie ca şi un dolar american
- limba oficială este spaniola
- baseball-ul este sportul naţional
- în 2011, rata şomajului era de 2,7%, iar în România este acum de 7,1%
- 85% dintre locuitori sînt de religie catolică

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (9)
biancorossi
biancorossi  •  22 Aprilie 2012, 03:32

din punctul meu de vedere mai bine te mancau niste canibali.

milirom76
milirom76  •  11 Aprilie 2012, 16:15

Haideti sa nu mai fim ipocriti. Daca Ilie Stan pierdea cu Tg. Jiu( in cazul in care nu era dat afara dupa meciul cu Medias) suporterii ii cereau demisia. Asta pentru cei care spun ca Stoichita sa plece de la Steaua si sa vina Ilie Stan. Ilie Stan a fost bun pentru Steaua cat a avut rezultate, cand nu a mai avut a fost dat afara. La fel va fi si cu Stoichita. La fel a fost si cu Jorge Costa, Ciubotariu, Tony Conceicao , ca sa nu mai vorbim de Hizo care afost dat afara in pauza de iarna. In campionatul romanesc dupa 2 infrangeri sau 2 egaluri ,esti dat afara, mai intai de ziaristi, apoi de patron.Si inca ceva: presa are o placere nebuna sa vada cum sunt dati afara anttenorii.

mad_musu
mad_musu  •  11 Aprilie 2012, 14:19

pai mai bine dute sa joci tenis cu bitman si lasa-l pe ilie stan sa antreneze ce zici??? te-ai prins?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează