FOTBAL  »  Superliga  »  COMENTARIU

Cătălin Ţepelin despre ruşinea la care o supune Gigi Becali pe Steaua » La pomană

Articol de GSP - Publicat luni, 01 iunie 2009 00:00

În timp ce triou-ul Bucşaru - MM Stoica - Dan Petrescu gustă succesul proiectat cu cap şi dospit în linişte, GIgi Becali continuă să creadă că banii, şmecheriile şi aroganţele ţin loc de fotbal

Gigi Becali ţine morţiş să pervertească finalul unui campionat care, prin încoronarea Urziceniului, îşi merită ştampila de "cel mai corect din ultimii 30 de ani".

Răzvan Lucescu uită că a crescut în alb-roşu şi îşi montează fabulos echipa în Ştefan cel Mare, Timişoara se ţine scai de Urziceni pînă-n ultima secundă a meciului, Buzăul încurcă pe toată lumea deşi punctele n-o mai ajută la nimic, aproape toate echipele îşi văd de treabă. Numai Becali nu se dă dus din mocirlă. A inventat ceva despre o fuziune, n-a ţinut, iar acum se milogeşte de Urziceni să se dea la o parte: "Steaua merge în Europa League, pentru că Unirea va băga tineretul în ultima etapă. Sînt deja campioni, ce le mai trebuie victorie cu noi?".

Ar fi al cincilea final consecutiv mînjit de Gigi! Scurt remember: în 2005 a luat titlul pentru că în ultima etapă Olăroiu şi Poli au jucat fără răutate-n Ghencea. În 2006, un nou campionat cîştigat în ultima rundă, cu un 4-0 la Vaslui în urma căruia Porumboiu şi-a concediat aproape întreaga echipă, convins că jucătorii s-au vîndut. În 2007, forcingul lui Becali s-a bazat pe arbitraje. Şi aşa a prins locul 2, demolînd avansul CFR-ului. Plus banii trimişi spre Dinamo să-i încurce pe clujeni, plus fularul "cîinilor" la gît. Anul trecut a dus valiza la Cluj, sperînd într-un nou titlu. S-a ales doar cu un sechestru.

Prins de apetitul pentru combinaţii şi mînăreli, poate că patronul Stelei nu sesizează penibilul situaţiei: în urmă cu 4 ani trăgea sforile pentru a lua campionatul, acum a ajuns să stea cu mîna întinsă la Urziceni ca să prindă locul 6! Cu cît se bagă mai mult în treburi de tactică şi management, cu atît echipa se scufundă mai tare.

Convins că e întruchiparea unicului patron-manager-antrenor-psiholog din lume, Gigi Becali va continua probabil să nu mizeze pe competenţele dovedite, ci doar pe cele ale lui, închipuite. În ritmul ăsta, în cîţiva ani ar putea dirija lupta la retrogradare, cerşind de la Prefab Modelu punctul salvator ce-o va menţine pe Steaua în prima ligă.

Citește și:

„Am fost amenințată cu bătaia, ABUZATĂ și DOPATĂ fără să știu!” » O medaliată la Mondiale face acuzații ȘOCANTE pentru GSP: „Am fost idioată, sunt cel mai curat sportiv din România”
Altele

Gică Hagi, mutări neașteptate la Farul! » Au retrogradat din Superliga, dar „Regele” vrea să-i aducă la echipă
Superliga

„Îmi vine să urlu” » Antrenorul român care s-a enervat pe Gigi Becali: „E o insultă, plătește o fată care să-i danseze”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!

Comentarii (196)
 •  02 Iunie 2009, 15:50

excelent articolul, felicitari!

 •  02 Iunie 2009, 13:47

cine sunteti voi sa spuneti atatea despre gigi si steaua, probabil sunteti niste caini imputiti care nu vedeti ca de fapt cei care au manjit campiopnatele sunteti voi, si mai ales presa !

 •  02 Iunie 2009, 12:44

foarte bun articolul. asta-i adevarul. cu dereglatul psihic becali la echipa steaua n-o sa mai ia nici un titlu pt ca timpurile manevrelor s-au dus. sunt stelist dar a inceput sa mi se faca rusine. cer ajutor suporterilor stelisti adevarati si in speta investitorilor sa faca ceva pt a-l inlatura pe satana din ghencea

Vezi toate comentariile (196)
Comentează